Partaj judiciar. Sentința nr. 743/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 743/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 471/227/2013
Dosar nr._
- partaj judiciar -
ROMANIA
JUDECATORIA FALTICENI
Sentinta civilă nr. 743
Ședința publică din data de 03.04.2013
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. G.
Grefier: P. M.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu parata P. Frăsina.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat V. I. pentru reclamanta P. M. si parata P. Frăsina, lipsă fiind reclamanta.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat V. I. depune la dosar chitanta cu care face dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 1.105 lei si timbru judiciar în valoare de 1,5 lei, aferente cererii de chemare in judecată si insistă în acțiune.
După ce a fost legitimată cu carte de identitate, întrebată fiind, pârâta precizează că este de acord cu acțiunea asa cum a fost formulată.
Avocat V. I. pentru reclamantă si parata arată că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat V. I. pentru reclamantă solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se ia act de tranzacția intervenită între părți si să se pronunțe o hotărâre de expedient, fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată.
Prin cererea adresată acestei instanței și înregistrată sub nr._ din 14.02.2013, reclamanta P. M. a solicitat în contradictoriu cu parata P. Frăsina, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la proprietatea lor, dobândită în indiviziune prin sentința civilă nr. 1829 din 29.09.2010 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul nr._ .
În motivare arată că în cadrul procedurii de partaj succesoral după tatăl său P. T. –M., în lotul lor în indiviziune le-au fost atribuite una casă de locuit și o magazie ( anexă la casă) evaluată de expertiza în cauză la_ lei precum și mai multe suprafețe de teren, în valoare totală de 3039 lei ( conform expertizei) astfel:
- suprafața de 665 mp teren situat la locul „Acasă” pe care se află amplasată casa și magazia;
- suprafața de 847 mp tern arabila situat în extravilan la locul „Preutești”;
- suprafața de 8952 mp teren arabil situat în extravilan la locul „În plan”;
- suprafața de 7598 mp fânaț, situat în extravilan la locul „Holm”.
Toate bunurile se află în . determinate conform planului de situație anexat la expertizele efectuate la partaj succesoral și se află în posesia lor.
Având în vedere că pârâta mama sa se află în întreținerea sa de mai mulți ani fiind în vârstă și bolnavă, aceasta i-a cerut să facă ieșirea din indiviziune cu privire cu privire la bunurile lor din ., în sensul că toate aceste bunuri să-i fie atribuite iar ea să-i asigure întreținerea pe tot timpul vieții sale, cu păstrarea uzufructului viager în favoarea sa. Cum de mai mulți ani lucrează în străinătate și nu se poate ocupa de instrumentarea tranzacției a hotărât să rezolve problema în instanță.
Față de cele relatate solicită admiterea acțiunii, urmând a tranzacționa în cauză.
În drept își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 673 indice 1 și următoarele Cod procedură Civilă.
În dovedirea cererii atașează la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarea situație de fapt:
Părtile, reclamanta P. M. în calitate de fiică si pârâta P. Frăsina în calitate de soție supravietuitoare, sunt moștenitoarele defunctului P. T. M., decedat la data de 11.01.2007, cu ultimul domiciliu in ., așa cum rezultă din actele de stare civilă.
În cadrul procedurii de partaj succesoral după defunctul P. T. M., în lotul lor în indiviziune, le-au fost atribuite una casă de locuit și o magazie ( anexă la casă) evaluată de expertiza în cauză la_ lei precum și mai multe suprafețe de teren, în valoare totală de 3039 lei ( conform expertizei) astfel:
- suprafața de 665 mp teren situat la locul „Acasă” pe care se află amplasată casa și magazia;
- suprafața de 847 mp tern arabila situat în extravilan la locul „Preutești”;
- suprafața de 8952 mp teren arabil situat în extravilan la locul „În plan”;
- suprafața de 7598 mp fânaț, situat în extravilan la locul „Holm”.
Potrivit disp. art. 1.143 (1) Noul cod civil prevede „Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Mostenitorul poate cere oricand iesirea din indiviziune, chiar si atunci cand exista conventii sau clauze testamentare care prevad altfel”.
Având în vedere că părtile au înțeles să stingă orice litigii prezente sau viitoare cu privire la masa bunurilor succesorale rămase după autorii comuni si au depus-o la dosar, tranzacție care dealtfel reprezintă voința liberă si neviciată a părtilor, instanța în temeiul disp. art. 1143 Cod civil va admite acțiunea si luând act de tranzactia intervenită între părti, în consecință va atribui bunuri succesorale potrivit voinței părților.
Instanta va lua act că părtile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
HOTARASTE
Admite cererea având ca obiect partaj judiciar formulată de reclamanta P. M. – cu domiciliul ales la Cabinet de avocat V. I., .,., jud. Suceava în contradictoriu cu parata P. Frăsina – cu domiciliul în loc. Focșani, ..1,..
Dispune iesirea din indiviziune.
Ia act de tranzacție si o consfințeste, având următorul conținut:
„Tranzacție, încheiată astăzi 3 aprilie 2013, la Fălticeni între:
- P. M. din Focșani, ..1,etaj3, .- reclamantă;
- P. Frăsina din Focșani, ..1, etaj 3, .- pârâtă, care de comun acord am hotărât să stingem litigiul dintre noi în felul următor:
Masa de împărțit este cea arătată în cererea de chemare în judecată, adică: una casă de locuit si o magazie (anexă la casă), precum si mai multe suprafețe de teren si anume 665 mp. la locul Acasă, intravilan, pe care se află casa si magazia; 847 mp. arabil intravilan, la locul Preutești; 8.952 mp. arabil, extravilan, la locul In plan si suprafata de 7.598 mp. fânaț, extravilan, la locul Holm. Construcțiile au valoarea de 3.411 lei iar terenul 3.039 lei.
Eu, P. M., primesc nuda proprietate la întreaga masă de împărțit arătată mai sus si anume casa si magazia situată pe cei 665 m.p. de la locul „Acasă”; 847 m.p. teren arabil, intravilan, la locul „Preutești” (în grădina de la locul Acasă); 8.952 m.p. arabil, extravilan, la locul „În plan” si 7.598 mp. fanaț, extravilan, la locul „Holm”, astfel cum sunt identificate în sentința civilă nr. 1829 din 29.09.2010 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosarul_ .
Uzufructul viager cu privire la toate aceste bunuri aparține mamei mele P. Frăsina, pe care mă oblig să o întrețin pe tot timpul vieții acesteia.
Eu P. Frăsina, sunt de acord să primesc uzufructul tuturor bunurilor arătate mai sus, precum si întreținerea de la fiica mea, P. M., pe tot timpul vieți mele.
Aceasta este înțelegerea noastră, care este una echitabilă, si declarăm că nu mai avem nici un fel de pretenții cu privire la ieșirea din indiviziune si purtarea prezentului proces.
Prezenta s-a încheiat în multiplu exemplar, pentru fiecare parte câte unul si altul pentru instanță. Semnături: ss. Indescifrabil”.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 03.04.2013.
Președinte, Grefier,
Red.DEG
Tehnored.PM
Ex.4
Data: 27.05.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 249/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1557/2013. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|