Pensie întreţinere. Sentința nr. 326/2013. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 326/2013 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 3947/227/2012
Dosar nr._ - pensie întreținere -
ROMANIA
JUDECATORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 326
Ședința publică din data de 7 februarie 2013
Președinte: B. M.
Grefier: Ș. M.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „pensie întreținere”, formulată de reclamant B. C., în contradictoriu cu pârâtul A. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Z. G. pentru reclamantă, lipsă fiind aceasta și pârâtul A. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care:
Instanța ia act de precizările depuse la dosar de către reclamantă, prin apărător.
În conformitate cu disp. art. 1591 Cod procedură civilă instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței și pune în discuție acest aspect.
Avocat Z. G. arată că Judecătoria Fălticeni este competentă să judece prezenta cauză.
În baza art. 10 pct. 7 raportat la art. 5 Cod procedură civilă, instanța se declară competentă să judece prezenta cauză.
În baza art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat Z. G., având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în precizările scrise depuse la dosar, respectiv stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorei A. A. M., născută la data de 20 noiembrie 2008, într-un cuantum raportat la salariul minim pe economie, având în vedere că pârâtul nu realizează venituri.
Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza spre soluționare.
După deliberare
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni la data de 14.12.2012, sub nr._, reclamanta B. C. a chemat în judecată pe pârâtul A. V., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorilor A. V. M., născut la 20 august 2003 și A. A. M., născută la 12 noiembrie 2008, la nivelul minim pe economie. La termenul de judecată din 24 ianuarie 2013, instanța a pus în vedere reclamantei, prin apărător, să depună în scris precizări cu privire la obiectul cererii formulate.
Prin precizările depuse pentru termenul din 7.02.2013, reclamanta a solicitat stabilirea pensiei de întreținere în sarcina pârâtului raportat la salariul minim pe economie, numai pentru minora A. A. M., întrucât pentru minorul A. V. M. pensia de întreținere a fost stabilită prin sentința civilă pronunțată în dosar nr._, sentință ce a fost atașată la dosar.
Potrivit art.15 lit. c din legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima un punct de vedere.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța reține:
Din căsătoria reclamantei B. C. cu pârâtul A. V. a rezultat minora A. A. M. ns. la_ (certificat de naștere al minorului . nr._ - fila 8), la rubrica ‚tată’ din certificatul de naștere fiind trecut numele pârâtului A. V.. Minorul se află în îngrijirea mamei, tatăl copilului nu participă la cheltuielile cu întreținerea și creșterea minorului (fila 16, sentința nr. 2446 din dosarul_ și hotărârea de divorț)
În fapt, reclamanta arată că a fost căsătorită cu pârâta, iar prin sentința civilă nr. 2820 din 20 decembrie 2012 a Judecătoriei Fălticeni, s-a declarat desfăcută căsătoria dintre soți, s-a dispus încredințarea minorei A. A. M., născută la data de 12. 11. 2008, mamei, iar minorul A. V. M., născut la data de 20. 08. 2003, tatălui, cu compensarea obligațiilor de întreținere.
Prin sentința nr.2446 pronunțată de Judecătoria Fălticeni s-a stabilit locuința minorului A. V. M., la domiciliul reclamantei cu obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia, fără a se stabili și o pensie de întreținere și pentru minora A. A. M. ns. la_ .
Legalitatea obligației de întreținere este reglementată în art. 513 C.civ, utilitatea acestei prevederi exprese manifestându-se atât în ceea ce privește existența obligației de întreținere, cât și în ceea ce privește condițiile în care aceasta se datorează. Potrivit art. 513 C.civ., caracterul legal al obligației de întreținere rezidă în existența acestei obligații numai între persoanele prevăzute de lege, însă, ea se datorează numai dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege.
În privința existenței obligației de întreținere, art. 516 alin.1,C.civ statuează că aceasta există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. Această dispoziție legală trebuie să fie coroborată cu dispozițiile art.499,alin.1,C.civ. potrivit cu care tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.
Tot din interpretarea art. 513 C.civ., instanța deduce totodată că art. 516 alin. 1 C.civ și art.499,alin.1,C.civ. trebuie coroborate cu art. 525,alin.1 C.civ. și art. 527 C.civ., pentru a se putea trece de la analiza existenței în principiu a obligației de întreținere în sarcina pârâtului, la constatarea existenței ei în concret în sarcina acestuia – de vreme ce art. 525,alin.1 C.civ. și art. 527 C.civ reglementează tocmai condițiile obligației de întreținere privindu-i pe creditorul și respectiv pe debitorul obligației.
Astfel, minorul creditor al obligației de întreținere, având doar 4 ani, așa cum prezumă și legea se află stare de nevoie, putând solicita plata pensiei de întreținere de la părinții săi, iar pârâtul nu contribuie la cheltuielile cu creșterea și educarea acestuia.
Din actele dosarului nu rezultă că pârâtul A. V. ar mai avea în întreținere și alte persoane, respectiv pe minorul A. V. M. pentru acre plătește pensie de întreținere, astfel că instanța va ține seama de această împrejurare la stabilirea pensiei de întreținere.
În ceea ce privește cuantumul obligației de întreținere, din prevederile art. 529 alin.1 și alin. 2 Cod civil, rezultă că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de un părinte, întreținerea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii. Din interpretarea alin.1 al acestui text legal, rezultă că nevoile beneficiarului și posibilitățile de plată ale debitorului întreținerii sunt criterii legale care trebuie folosite cumulativ cu ocazia stabilirii cuantumului ei.
De asemenea, potrivit art.530,alin.1,C.civ., pensia de întreținere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreținere. Instanța a apreciază ca potrivită stabilirea pensiei de întreținere în cotă procentuală, întrucât o astfel de modalitate permite ca pensia de întreținere datorată să se modifice, fără a mai fi nevoie de introducerea unei noi cereri de chemare în judecată, în funcție de evoluția veniturilor debitorului obligației.
Ținând cont de criteriile enunțate în art. 529 alin.1, 2 C.civ., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere către reclamant în cuantum de 1/6 din venitul lunar obținut, apreciind că nevoile legate de desăvârșirea pregătirii reclamantului, coroborate cu cele privind vârsta acestuia pot fi astfel acoperite. De asemenea, în stabilirea acestui cuantum, instanța a avut în vedere împrejurarea că pârâta nu datorează întreținere altei persoane și că nu are un loc de muncă în țară.
Ținând cont de criteriile enunțate în art. 529 alin. 1, 2 cod civil instanța va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei lunare de întreținere de 1/6 din venitul minim pe economie, reclamanta nefăcând dovada unor alte venituri ale pârâtului, apreciind că nevoile legate de desăvârșirea pregătirii reclamantului, coroborate cu cele privind vârsta acesteia pot fi astfel acoperite.
Cât privește data de la care pârâtul datorează pensia de întreținere, dispozițiile art.532,Cciv. prevăd că pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, coroborând prevederile art. 530 Cod civil cu cele ale art. 499, alin. 3 Cod civil, instanța va dispune în consecință obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere către reclamant de 1/6 din venitul minim pe economie, de la data înregistrării cererii (14.12.2012) până la majoratul minorului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
HOTĂRĂȘTE
Admite așa cum a fost precizată, cererea formulată de reclamanta B. C., domiciliată în mun. Fălticeni, ., județ Suceava, în calitate de reprezentant legal al minorei A. A. M. ns. la_ în contradictoriu cu pârâtul A. V., domiciliat în ., județ Suceava.
Obligă pârâtul să plătească minorei, pensia lunară de întreținere de 1/6 din venitul minim pe economie, de la înregistrarea cererii (14.12.2012) până la majoratul minorului.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.02.2013.
Președinte,Grefier,
Red. B.M.
Dact. Ș.M.
4 ex. / 15.02.2013
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Hotărâre... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1272/2013.... → |
---|