Contestaţie la executare. Sentința nr. 822/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 822/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 822/2015
Dosar nr._
- contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
JUDEȚUL SUCEAVA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 822
Ședința publică din 01 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. S.
Grefier: M. I.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestatoarea U. G. A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat T. Teona, substituind pe avocat N. M. pentru contestatoare, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că intimata a atașat, prin serviciul registratură, copii de pe dosarul de executare, solicitate prin adresa de la fila 54, iar contestatoarea, prin reprezentant convențional, a formulat răspuns la relațiile solicitate prin adresa de la fila 53 dosar, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuție din oficiu, competența sa în soluționarea cauzei.
Reprezentanta convențională a contestatoarei nu are de ridicat excepții cu privire la competența instanței.
În conformitate cu prevederile art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se consideră competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentanta convențională a contestatoarei arată că, pentru cererea de suspendare a executării silite, contestatoarea nu a făcut dovada achitării cauțiunii. Față de înscrisurile depuse la dosar, arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât acordă cuvântul la dezbateri pe fond.
Avocat T. Teona, substituind pe avocat N. M. pentru contestatoare lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de suspendare a executării silite și solicită admiterea contestației la executare, în sensul de a se dispune anularea actelor de executare, respectiv somația nr._ din 30.01.2015, precum și orice alte acte de executare subsecvente ce au fost emise sau vor fi emise în dosarul de executare nr._/33/_ /_, cu cheltuieli de judecată.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea promovată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, la data de 27.02.2015, contestatoarea U. G. A., a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, să se dispună suspendarea executării silite inițiate de către A.N.A.F. - A.J.F.P. SUCEAVA - Serviciul Fiscal Municipal Fălticeni, în dosarul de executare nr._/33/_ /_, până la soluționarea prezentei contestații; anularea actelor de executare silită întocmite de către creditoare, constând în Somația nr._ din 30.01.2015, precum și orice alte acte de executare subsecvente ce au fost emise sau vor fi emise în dosarul de executare mai sus menționat, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, contestatoarea a arătat că, prin Somația nr._ din 30.01.2015 i s-a pus în vedere să achite suma de 597 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Analizând actele de executare comunicate, i s-a adus la cunoștință că aceste obligații fiscale au fost evidențiate în Titlul executoriu nr._ din 30.01.2015, titlu care însă, nu i-a fost comunicat odată cu somația.
În atare situație, prin lipsa comunicării titlului executoriu, nu cunoaște care este documentul prin care s-a evidențiat suma de plată, respectiv numărul și data deciziei care consemnează cuantumul sumei datorate.
Potrivit art. 662 Cod procedură civilă, orice urmărire nu se va realiza decât pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Este certă creanță a cărei existență rezultă din însuși titlul executoriu; este lichidă creanța al cărei obiect este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui și este exigibilă creanța când devine scadentă.
În speță, creanța urmărită nu prezintă aceste caracteristici prevăzute în mod obligatoriu de dispozițiile legale.
Legat de acest aspect, nu cunoaște cum a fost stabilit cuantumul creanței. Este inexplicabil cum inspectorii fiscali au determinat existența și întinderea debitului urmărit.
Sub un prim aspect, consideră că actele de executare sunt nelegale prin prisma faptului că nu au fost respectate dispozițiile art. 666 Cod procedură civilă, care prevăd că debitorului i se va comunica de către executor, în copie certificată, pentru conformitate cu originalul, titlul executoriu și o somație.
Comunicarea titlului executoriu și a somației este prevăzută sub sancțiunea nulității executării (art. 666 alin. 2 Cod procedură civilă).
În același sens, solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 145 Cod procedură fiscală,
prin care se stabilește că executareasilită începe prin comunicarea somației, iar aceasta trebuie să fie însoțită de un exemplar al titlului executoriu.
În speță, așa cum a precizat și anterior, la data de 10.02.2015, i s-a comunica doar Somația nr._ din 30.01.2015. Așadar, creditoarea a încălcat dispozițiile art. 666 Cod procedură civilă, astfel că sancțiunea care se impune constă în anularea actelor de executare întocmite în dosarul nr._/33/_ /_ (în același sens, indică Sentința civilă nr. 5373 din 13.11.2014 a Judecătoriei Suceava în dosar nr._ ).
Pe de altă parte, solicită să se aibă în vedere că titlul executoriu nr._ din 30.01.2015, care, așa cum am arătat anterior, nu i-a fost comunicat odată cu somația, a fost emis în dosarul de executare nr._/33/_ /_, în temeiul dispozițiilor art. 141 Cod procedură fiscală (OG nr. 92/2003), în vederea executării silite a obligației de plată a sumei totale de 597 lei, individualizată printr-o decizie de impunere de care nu are cunoștință.
Conform art. 45 din Cod procedură fiscală „(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce nici un efect juridic.”
Art. 44 Cod procedură fiscală, prevede că:
„(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat în situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau după caz.
(2) Actul administrativ se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(21) Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt: fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru.
(22) În cazul în care comunicarea, potrivit alin. (2) sau (21), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului.
În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective.
În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean.
În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.”
În speță, actul administrativ fiscal este decizia referitoare la obligațiile de plată privind contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoane care realizează venituri din activități independente, act care nu i-a fost comunicat în niciuna din modalitățile reglementate expres de art. 44 din OG nr. 92/2003, astfel că această decizie nu îi este opozabilă și nu poate constitui titlu de creanță împotriva sa.
Conform Codului de procedură fiscală, pentru orice obligație fiscală există obligația remiterii în prealabil a titlului de creanță, care constă într-un act administrativ fiscal care poate fi contestat la organul fiscal emitent.
Totodată, titlul executoriu este titlul de creanță ce individualizează obligațiile care au devenit scadente prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul emitent ori în alt mod prevăzut de lege.
S-a instituit această ierarhie pentru a da posibilitatea contribuabilului să achite obligațiile sau să le conteste prin procedura prealabilă administrativă.
În cauza de față, executarea silită a început în baza unui titlu executoriu, probabil emis în aceeași zi cu somația de plată, fără însă, ca în prealabil, să fie comunicat titlul de creanță, astfel că a fost privată de o cale de atac – procedura prealabilă administrativă - motiv pentru care, în absența titlului de creanță, titlul executoriu este lovit de nulitate.
În atare situație, decizia indicată în titlul executoriu în baza căreia s-a declanșat procedura executării silite nu îi este opozabilă, neputând produce efecte față de ea, consecința justă fiind anularea actelor de executare întocmite de către intimată (în același sens - Sentința civilă nr: 2321/36.05.2014 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia nr. 466/29.10.2614 a Tribunalului Suceava; Sentința civilă nr. 1622/11.09.2014 a Judecătoriei Fălticeni, definitivă prin Decizia nr. 581/03.12:2014 a Tribunalului Suceava).
Pentru toate acestea, neexistând dovada comunicării titlului de creanță, executarea silită demarată împotriva sa este nelegală.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, aceasta poate fi dispusă ca măsură de protecție ori de câte ori instanța sesizată apreciază că, prin executarea silită s-ar crea prejudicii grave, iremediabile sau dificil de remediat.
Prin urmare, ceea ce verifică instanța este vătămarea celui care solicită suspendarea executării silite, indiferent de soarta finală a contestației la executare (G. C. F. și D.-L. B., codul de procedură civilă comentat și adnotat, Ed. Hamangiu, București, 2008, pag. 1233-1234).
Până la momentul la care se va stabili în cadrul contestației la executare dacă motivele care justifică în opinia sa anularea actelor de executare sunt sau nu întemeiate, pentru că aparența dreptului îi este favorabil, apreciează că se impune suspendarea executării.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 44, art. 45, art. 110, art. 145, art. 172 OG nr. 92/2003, art. 711, art. 718 Cod procedură civilă, art. 453 Cod procedură civilă.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri și a solicitat, în temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2, teza a II-a Cod procedură civilă, judecarea cauzei în lipsă.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatei pentru a depune la dosar întâmpinare și să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamanților, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, comunicând cu adresa nr. 7076/30.03.2015, documentația care a stat la baza emiterii titlului executoriu (f. 60-70 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 30.01.2015, s-a emis titlul executoriu nr._, pentru suma de 597 lei, reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, precum și somația nr._/30.01.2015 (f. 9, 10 dosar).
Instanța reține că, potrivit art. 215 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar, la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați, declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor. Potrivit alin. 3 al aceluiași text de lege aceste prevederi se aplica si persoanelor care exercita profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
Potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigura pe baza de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanța îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. 4, decizia de impunere emisa de organul competent al C.A.S., precum si hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisa de organul competent al C.A.S. si pe baza informațiilor primite pe baza de protocol de la A.N.A.F.
Conform alin. 2 al aceluiași text de lege, titlul de creanța prevăzut la alin. 1 devine titlu executoriu la data la care creanța bugetara este scadenta prin expirarea termenului de plata prevăzut de lege, respectiv termenul de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere către debitor, conform art. 8 alin. 4 din Ordinul nr. 617/2007.
Instanța reține ca intimata a emis decizie calcul accesorii nr._ din 03.07.2014, pentru suma de 597 lei datorată de contestatoare (f. 8 dosar).
Intimata nu a formulat întâmpinare, dar a comunicat actele de executare silită emise în baza deciziilor referitoare la obligații de plată accesorii, ce reprezintă titluri de creanță în conformitate cu prevederile art. 110 al.3 lit. c din OG nr. 92/2003, în care sunt stabilite si individualizate creanțele fiscale datorate de contestatoare, acestea nefiind comunicate contribuabilului, așa cum prevăd disp. art. 44 din același act normativ.
Potrivit documentației comunicate și atașate la dosar, respectiv: dovada de comunicare de la fila 61, somația și titlul executoriu de la fila 62-63, emise în baza deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii- fila 65, si o altă dovadă de comunicare depusă la fila 68 dosar, reiese că acestea privesc alte creanțe stabilite în sarcina contestatoarei, conform deciziei de impunere nr._.3/19.12.2012 și nu se regăsesc în cuprinsul actelor de executare întocmite în dosarul nr._/2014, acte emise la 30.01.2015 cu privire la suma de 597 lei, și contestate prin prezenta cerere.
Art. 44 din OG nr. 92/2003 reglementează procedura de comunicare a actelor administrative fiscale, după care, la art. 45 din același act normativ se stabilește că acestea își produc efectele din momentul în care sunt comunicate contribuabilului, ori la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
În cauza de față, actele administrative fiscale ce constituie titluri de creanță nu au fost comunicate contestatoarei cu respectarea prevederilor art. 44 din Codul de pr. fiscală, astfel că acestea nu pot produce efecte juridice si prin urmare actele de executare silită înfăptuite în temeiul lor sunt lovite de nulitate absolută.
Așa fiind în temeiul art. 711 și următoarele Cod procedură civilă, va admite contestația la executare și va anula actele de executare, constând în: somația nr._ emisă la data de 30.01.2015 și titlul executoriu nr._ emis la data de 30.01.2015.
Cât privește cererea contestatoarei cu privire la suspendarea executării silite, a înțeles să depună cauțiunea stabilită de instanță astfel încât potrivit dispozițiilor art. 718 Cod procedură civilă va respinge cerea ca inadmisibilă.
Conform art. 453 Cod procedură civilă intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru în sumă de 47 lei, conform chitanței de la fila 50 dosar.
Pentru aceste motive
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea U. G. A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat N. M., din mun. Suceava, .. 10, ., ., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava.
Anulează actele de executare, constând în: somația nr._ emisă la data de 30.01.2015 și titlul executoriu nr._ emis la data de 30.01.2015.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării silite.
Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru în sumă de 47 lei, conform chitanței de la fila 50 dosar.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni - Serviciul Registratură.
Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2015.
Președinte, Grefier,
Georget SĂRMĂȘANUMihaela I.
Red.G.S.
Tehn. Ic.M./Ex.4/29.04.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 791/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Validare poprire. Sentința nr. 794/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|