Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 871/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 871/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 871/2015

Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr.871

Ședința camerei de consiliu din 7 aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. I. M.

Grefier: P. D.

Pe rol se află judecarea cererii de valoare redusă, formulată de reclamantul S. M. Fălticeni, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul C. M. A..

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 94 rap. la art. 1028 Cod procedură civilă, după care, în conformitate cu prev. art. 238 Cod procedură civilă estimează durata procesului la 7 zile.

Constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza pentru soluționare.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 11.12.2014, reclamantul S. M. Fălticeni, prin reprezentant legal, a solicitat obligarea pârâtului C. M. A. la plata sumei de 160 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare, a medicamentelor și materialelor sanitare de care a beneficiat pârâtul, în urma unei agresiuni.

În fapt, a arătat că la data de 23.01.2012, pârâtul C. M. A. a fost internat în unitatea spitalicească, S. M. Fălticeni, ca urmare a unei agresiuni, conform diagnosticului stabilit prin foaia de observație.

Pentru însănătoșire, a avut nevoie de 1(una) zi de spitalizare, când a beneficiat de medicamente și materiale sanitare, în valoare de 160 lei.

Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cheltuielile de spitalizare ocazionate de vătămările corporale rezultate din accidente de circulație/accidente de muncă și agresiuni nu se suportă din fondul unic de asigurări de sănătate, ci de partea care a provocat evenimentul, recuperarea acestora fiind în sarcina unității medicale ce a acordat serviciile.

În acest context, reclamantul a emis pretenții pentru achitarea sumei în discuție, potrivit adresei nr.1505/05.03.2012 către pârât, însă acesta nu a înțeles să dea curs solicitării și nici nu a indicat numele si adresa celui care i-a pricinuit suferintele fizice sau psihice.Mai mult de atât în răspunsul formulat de Postul de Politie Dolhesti se precizează că nu figurează înregistrată în evidentele lor vreo lucrare sau dosar penal în care pârâtul C. M. A. să fi fost victima unei agresiuni sau accident rutier.

În aceste condiții, potrivit prev. art. 1357 cod civil și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, reclamantul solicită constatarea datoriei și obligarea pârâtului la plata sumei de 160 lei, în beneficiul Spitalului M. Fălticeni.

În conformitate cu prevederile art. 165 din Legea nr. 95/2006, S. M. Fălticeni este instituție publică și este scutită de plata taxei de timbru, așa cum se precizează în OUG 80/2013.

În drept, s-au invocat prevederilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, art. 1357 Cod Civil, art. 1028 alin. 2 din Legea 134/2010 privind Codul proc.civ.

În dovedire, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

Potrivit disp.art.1029 alin.3 Cpciv formularul de cerere însotit de formularul de răspuns s-a înaintat pârâtului pentru a-l completa corespunzător si pentru a anexa înscrisurile de care înțelege să se folosească, însă actele au fost remise cu mentiunea „ destinatar decedat”.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform foii de observație clinică generală și celorlalte documente medicale depuse, pârâtul C. M. A. a fost internat la S. M. Fălticeni- Secția chirurgie, în data de 23.01.2012 ca urmare a unei agresiuni, unde a beneficiat de asistență medicală, tratament și medicamente, în valoare totală de 160 lei.

Constatând faptul că formularul de cerere însotit de formularul de răspuns comunicate pârâtului au fost remise cu mentiunea „ destinatar decedat” instanta în virtutea rolului său activ a efectuat verificări în bazele de date electronice ale autorităților și institutiilor publice si a solicitat de la primăria . pe certificatul de deces al pârâtului iar Primăria . nr.5088/17.03.2015 (f.34 dosar) a indicat faptul că C. M. A. fiul lui E. si Melexina născut la data de 15.10.1982 în loc.Pitești jud.Argeș CNP-_, a decedat la data de 10.03.2014 în Apeldoorn –Italia .

A fost înștiintată reclamanta de această situatie însă nu a comunicat nici un răspuns cu privire la efectuarea demersurilor necesare pentru aflarea moștenitorilor pârâtului defunct .

În atare situatie, instanța constată că acțiunea formulată a fost îndreptată împotriva unei persoane fizice care și-a pierdut capacitatea de folosință și de exercițiu a drepturilor și obligațiilor ca urmare a decesului la data de 10.03.2014.

Deoarece instanța a fost sesizată cu prezenta acțiune la data de 11.12.2014 la aproximativ 8 luni după decesul pârâtului, rezultă că cererea a fost îndreptată împotriva unei persoane fizice decedate care nu mai poate atrage răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie față de prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.

Pentru atragerea răspunderii juridice contractuale este absolut necesar ca pârâtul să aibă folosinta drepturilor civile în momentul învestirii instanței cu o cerere de chemare în judecată, astfel încât instanța va face aplicarea art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă și va admite excepția lipsei capacității de folosință cu respingerea corespunzătoare a acțiunii formulate.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului și respinge în consecință acțiunea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamantul S. mun.Fălticeni prin reprezentant legal cu sediul în mun.Fălticeni .. 1 jud.Suceava, în contradictoriu cu pârâtul C. M. A..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunica, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședință publică din data de 07.04.2015.

P., Grefier,

Red.GI

Tehn.PD/3ex/

Data:21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 871/2015. Judecătoria FĂLTICENI