Fond funciar. Sentința nr. 1522/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1522/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 309/227/2015
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1522
Ședința publică din data de 4 august 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „fond funciar”, formulată de petentul I. D., în contradictoriu cu intimatele C. L. de fond funciar F. M. și C. Județeană de fond funciar Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de avocat A. E., lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatelor.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității plângerii, invocată prin întâmpinare de către intimata C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.
Avocat A. E. pentru petent solicită respingerea acestei excepții ca nefondată, întrucât modificarea titlului de proprietate al petentului, în sensul completării cu suprafața de 1400 mp teren solicitată, constituie motiv de nulitate absolută, care poate fi invocată oricând conform Titlului III din Legea nr. 167/1997.
Mai arată faptul că petentul s-a adresat cu cerere în acest sens către C. L. de fond funciar F. M., însă a fost îndrumat să se adreseze instanței de judecată, conform dovezii anexată la dosar.
Instanța respinge excepția inadmisibilității plângerii, invocată prin întâmpinare de către secund-intimată, motivat de faptul că prezenta acțiune presupune anularea titlului de proprietate, fiind o acțiune de drept comun, și nu presupune parcurgerea procedurii speciale invocate de intimată, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se solicită reconstituirea dreptului de proprietate.
La întrebarea instanței, petentul arată că nu mai posedă alte înscrisuri în afara celor depuse la dosarul cauzei, menționând că suprafața de 1400 mp teren la locul „Peste Șomuz” nu este inclusă în titlul de proprietate nr. 3470/2000.
Instanța constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul petentului, prin apărător.
Avocat A. E. pentru petent solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv să se dispună modificarea titlului de proprietate nr. 3470/29.11.2000 emis pe numele autorilor petentului - defuncții I. D. și A., în sensul completării cu suprafața de 1400 mp teren arabil extravilan, la locul „Peste Șomuz”, situat pe raza . Vadu Moldovei, jud. Suceava, cu vecinătățile indicate în acțiune, așa cum rezultă din registrul agricol din anii 1959 - 1962.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 05.02.2015 și înregistrată sub nr._ petentul I. D., a solicitat în contradictoriu cu intimatele C. L. de fond funciar F. M. și C. Județeană de fond funciar Suceava modificarea titlului de proprietate în sensul completării cu suprafața de teren de 1400 m.p. teren ce a fost din eroare omisa a fi trecuta pe acest titlu.
În fapt, petentul arată că este moștenitorul defuncților I. Ghe. D. si I. A. - cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Titlul 1470/29.11.2000 pentru suprafața de 2,440 ha teren situat pe teritoriul satului C. Baii - aferent Comunei F. M. fosta Vadu Moldovei, județul Suceava.
Mai arată că autorii săi au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza legilor proprietății pentru întreaga suprafața de teren colectivizata si consemnata în Registrul Agricol al Comunei, însa din eroare a fost omisa suprafața de 1440 m.p. teren arabil extravilan.
Precizează că a efectuat demersurile la . de proprietate în sensul menționării si a acestei suprafețe de teren, însa C. Locala nu mai poate face modificări ale titlului pe cale administrativa, de aceea s-a adresat instanței de judecata .
Menționează că suprafața de teren de 1400 m.p. are următorul amplasament: Drum, O. M.; Paraul Somuz ,restul proprietății I. D. si A., acest amplasament rezulta din schița avizata de către C. Locala si pe care o depune la dosar ca probă.
Arată că suprafața de teren ca si dovada a dreptului de proprietate este probată de mențiunea din Registrul Agricol al Comunei F. M. din 1959-1960 -poziția 6 .,15 ha,
Face precizarea ca a solicitat modificarea titlului de proprietate cu 1400 m.p.(0,14 ha ) si nu cu 1500 m.p. (0,15 ha) cum rezulta din registrul agricol întrucat la măsurătoare s-au găsit doar 1400 m.p si nu 1500 m.p.
Pentru aceste motive, solicită admiterea acțiunii în sensul completării titlului de proprietate cu suprafața de 1400 m.p. cu următoarele vecinătăți: Drum, O. M.; Paraul Somuz ,restul proprietății I. D. si A. - extravilan arabil .>
În dovedire, solicită proba cu înscrisuri, documentația aferenta T.p. 3470/2000 - care va include procesul verbal de punere in posesie si cererea de reconstituire, anexa cu proprunerea de validare, hotărârea de validare .
În drept, au fost invocate prevederile Legii 18 /1991 cu modificări si completări ; titlul III din Legea 169/1997 - privind modiflcarea, completarea titlurilor de proprietate prev, art. 52 si 64 din Legea 18/1991.
Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată intimatelor pentru ca acestea să formuleze întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere.
Intimata C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurile Suceava, solicită ca procedura de citare să se facă la sediul Instituției Prefectului - județul Suceava, respectiv municipiul Suceava, județul Suceava, . nr. 36.
Prin întâmpinare intimata invocă excepția inadmisibilitâtlî plângerii și solicită respingerea acesteia întrucât Legile fondului funciar prevăd o procedură specială, sens în care arată că stabilirea dreptului de proprietate, conform legilor fondului funciar, necesită parcurgerea a două etape: o procedură obligatorie, administrativ-jurisdicțională, care este parcursă în fața comisiilor de fond funciar și care se finalizează printr-o hotărâre a comisiei județene și o procedură judiciară, care se desfășoară în fața instanțelor de judecată în cazul în care o persoană este nemulțumită de hotărârea comisiei județene și formulează plângere împotriva acesteia.
Se precizează că stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptățite se realizează în cadrul unei proceduri special instituite prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.
Se arată că este vorba de o procedură în trepte, care începe cu formularea cererii de stabilire a dreptului de proprietate, care trebuie introdusă și înregistrată la primăria în raza căreia se află terenul (art. 11 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare) și se finalizează cu emiterea hotărârii de validare sau invalidare a anexei.
Se mai arată că cererile respective se soluționează de către comisii speciale, instituite la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor (art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
Comisiile locale preiau și înregistrează cererile formulate pentru atribuirea de teren, solicită relații și acte doveditoare și, pe această bază, stabilesc suprafața de teren ce urmează a fi atribuită în proprietate persoanelor îndreptățite.
Comisiile întocmesc apoi situații (tabele) centralizatoare prevăzute în Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar aprobat prin H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, care, după aprobarea lor prin proces-verbal de către comisiile locale se afișează la sediul consiliului local, pentru luarea la cunoștință de cei interesați.
Împotriva măsurilor dispuse de către comisia locală de fond funciar se poate face contestație, care, potrivit prevederilor art. 6 lit. „d" din Regulamentul de aplicare a legii fondului funciar, aprobat prin H.G.R. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, „persoanele nemulțumite de propunerile de stabilire a dreptului de proprietate de către comisiile comunale, orășenești sau municipale pot face, m termen de 10 zile de la afișare, contestație adresată comisiei Județene, pe care o depun la secretariatul comisiei comunale, orășenești sau municipale, care este obligat să o înregistreze și să o înainteze prin delegat la secretarul comisiei județene în termen de 3 zile
În cazul persoanelor care nu au domiciliul în localitatea respectivă, termenul de formulare a contestației se socotește de la primirea înștiințării de către comisia locală de fond funciar, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (art. 27 alin. 4 din Regulament).
În fața comisiei județene are loc o a doua fază a procedurii instituite prin Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia sunt soluționate contestațiile și se validează sau invalidează măsurile stabilite de comisiile subordonate (art. 27 alin. 6-7 din Regulament, art. 51 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
Hotărârile comisiei județene prin care sunt soluționate contestațiile, sunt comunicate celor interesați (art. 27 alin. 2 din Regulament, art. 53 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ^ulterioare), aceasta constituind o a treia fază în procedura de stabilire a dreptului de proprietate. împotriva hotărârilor comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Având în vedere că potrivit prevederilor art. 52 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul activă, solicită instanței ca judecarea prezentei cauze să se facă în contradictoriu cu C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pe raza căreia este situat terenul solicitat, comisie de la care se poate solicita relații cu privire la acțiunea formulată de petent întrucât aceasta înaintează documentația pentru validarea/invalidarea dreptului de proprietate, către comisia județeană, are obligativitatea, conform legii, de a proceda la punerea în posesie, atunci când situația o impune și întocmește documentația necesară emiterii titlului de proprietate.
De asemenea, invocă faptul că anterior emiterii titlului de proprietate pentru o suprafață de teren,trebuie să se procedeze la punerea în posesie a persoanei îndreptățite cu suprafața de teren solicitată.
Arată că punerea în posesie reprezintă operațiunea materială, desfășurată de către comisiile locale de fond funciar, prin care se realizează o delimitare și parcelare a terenurilor, ce urmează a fi atribuite prin reconstituirea dreptului de proprietate, operațiune care se finalizează prin încheierea procesului-verbal de punere în posesie.
Punerea în posesie este anterioară emiterii titlului de proprietate întrucât potrivit prevederilor regulamentului, eliberarea titlurilor de proprietate de către comisia județeană, se face în baza propunerilor și documentelor înaintate de comisia locala, iar în aceste documente trebuie să se precizeze . topografic etc., în baza celor înscrise în procesul-verbal de punere în posesie.
Potrivit art. 5 lit. "i" din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea omisiiior pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G.R. nr. J90/2005, modificată și completată prin H.G.R. nr. 1120/2005, obligativitatea punerii în posesie, precum și întocmirea fisei proces-verbal de punere în posesie a persoanelor îndreptățite este de competența exclusivă a comisiilor locale si/sau, în caz de refuz, prin intermediul instanțelor Judecătorești.
Față de cele sus-precizate, înțelege să învedereze că în cazul în care, până în prezent, nu s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului I. D., pentru suprafața de 1400 m.p. teren, consideră că acesta s-a îndreptat în mod greșit direct instanței de judecată cu o cerere prin care solicită modificarea Titlului de proprietate nr. 3470/29. 11.2000, emis în favoarea numiților Ionița Gh. D. și A., prin înscrierea suprafeței de 1400 m.p. teren, cu următoarele vecinătăți: drum, O. M., Pârâul Somuz, restul proprietății I. D. și A., în cauză existând legislație specială cu termene și proceduri pe care acesta nu le-a respectat.
Având în vedere faptul că pentru astfel de cereri există legislație specială, arată că acțiunea promovată de reclamant fără respectarea termenelor și procedurilor instituite prin aceasta, apare ca inadmisibilă.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; art. 36 din H.G.R. nr. 890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, cu modificările și completările ulterioare; art. 51 și art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 223 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, solicită instanței ca judecarea prezentei cauze să se facă și în lipsa.
La soluționarea plângerii intimata a solicitat proba cu înscrisuri completatoare printre care și solicitarea de la C. Județeană Suceava, O.C.P.I. Suceava și C. de fond funciar Vadu Moldovei și F. M. a documentației care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 3470/2000.
C. de fond funciar F. M. a înaintat instanței cu adresa nr. 1732/22.05.2015 documentația care a stat la baza emiterii titlului de proprietate contesatat (f. 43-51 dosar).
La rândul său, C. județeană Suceava a înaintat instanței înscrisuri în baza cărora a fost emis titlul de proprietate nr. 3470/29.11.2000 și anume Hotărârea Comisiei județene nr._/7.11.1991 prin care s-a validat propunerea comunei Vadu Moldovei pentru suprafața de 2,44 ha teren conform Anexei 2A .
Excepția inadmisibilității cererii invocată prin întâmpinare de către C. județeană Suceava a fost pusă în discuție și analizată anterior dezbaterilor în fond a cauzei, excepția fiind respinsă cu motivarea arătată în practicaua hotărârii.
Examinând cererea pe fondul cauzei, din înscrisurile anexate la dosar, susținerile părților, din documentația înaintată de C. județeană Suceava și C. de aplicare a Legii 18/1991 F. M., instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 29.11.2000 s-a emis titlul de proprietate nr. 3470 în favoarea autorilor petentului I. Gh. D. și A. prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,44 ha teren situat pe raza satului C. Băii, . F. M.).
Potrivit documentației înaintată la dosar de către intimată, autorul petentului, I. Gh. D. a formulat la data de 11.03.1991 cerere de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată sub nr.602/11.03.1991 (f.44 dosar) prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 2,47 ha teren din care intravilan 0,88 ha la locul „Acasă”, extravilan 0,36 ha Spătarești, 0,18 ha „Linie”, 0,36 ha „Cioate”, 0,15 ha arabil, 0,50 ha arabil „Peste Șomuz”, 0,04 ha „L.” și 0,22 ha „Spătărești” arabil.
Aceste suprafețe de teren pentru care autorul petentului a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate se regăsesc în registrul agricol al anilor 1959-1963 la proprietar I. Gh. D. (f.47 dosar).
Potrivit Anexei 2 A, autorii petentului se regăsesc în tabelul cu membrii cooperatori care au adus teren în cooperativă (f. 48 dosar) figurând cu o suprafață de 2,47 ha teren la care s-a aplicat o cotă de diminuare.
La data de 20.11.2000 autorii petentului I. Gh. D. și A. au fost puși în posesie cu suprafața de 2,44 ha teren din care 1,63 ha în extravilan și 0,81 în intravilan și s-a emis procesul/verbal ce a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 3470/29.11.2000.
Pe versoul acestui proces-verbal de punere în posesie sunt evidențiate schițele fiecărei parcele așa cum au fost identificate la data punerii în posesie, parcele care se regăsesc și în titlul de proprietate emis pe numele autorilor petentului.
Se constată că atât în procesul-verbal de punere în posesie cât și în titlul de proprietate contestat, autorul petentului figurează la locul „Peste Șomuz” cu două parcele de teren, respectiv una de 500 mp – arabil și alta de 5000 mp arabil, comisia județeană validând dreptul de proprietate pentru aceste suprafețe de teren.
Deși în registrul agricol sunt evidențiate parcelele de 0,15 și 0,50 ha la locul „Peste Șomuz” autorii petentului nu au contestat în termenul prevăzut de lege hotărârea de validare și nici petentul nu a formulat ulterior cereri în temeiul Legii 18/1991 modificată și completată privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața solicitată de 0,14 ha la locul „Peste Șomuz”, pentru care invocă faptul că s-a omis a fi trecută în titlul de proprietate al autorilor.
Rezultă, așadar că la emiterea titlului de proprietate a stat hotărârea comisiei de validare, hotărâre necontestată de autorii petentului, că titlul de proprietate a avut la bază derularea procedurii speciale de reconstituire a dreptului de proprietate prevăzută de legea fondului funciar, astfel că motivele invocate de petent - titlul III din Legea 1969/1997 nu sunt aplicabile.
Dispozițiile art.III din Legea nr. 169/1997, cu modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005 fac referire la motivele de nulitate absolută privitor la actele de constituire și reconstituire a dreptului de proprietate, or, în speța dedusă judecății, pentru a fi aplicabile aceste dispoziții ar trebui ca actele de reconstituire realizate în favoarea autorilor petentului să se fi făcut încălcarea dispozițiile legii civile aplicabilă la data încheierii actului juridic, în cazul de față al Legii nr. 18/1991, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Prin urmare cererea petentului este nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș E:
Respinge acțiunea având ca obiect „fond funciar” formulată de petentul I. D., CNP_, domiciliat în Fălticeni, ..11, ., ., în contradictoriu cu intimatele C. L. de fond funciar F. M., jud. Suceava și C. Județeană de fond Funciar Suceava, ca nefondată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședință publică din 04.08.2015.
Președinte, Grefier,
Red.A.I./Tehnored.I.M./5 ex/07.08.2015
OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1807/2015. Judecătoria... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1656/2015. Judecătoria... → |
---|