Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1656/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1656/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1534/227/2013
Dosar nr._ - revendicare imobiliară,
grănițuire, rectificare CF -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1656
Ședința publică din data de 15 septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
La ordine, judecarea cauzei civile având ca obiect revendicare imobiliară, grănițuire și rectificare carte funciară, privind pe reclamantul H. D., în contradictoriu cu pârâtul T. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul, lipsă fiind reclamantul, apărătoarea acestuia - avocat D. N. și apărătoarea pârâtului - avocat A. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că au trecut mai mult de șase luni de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat pe data de 18 decembrie 2014 în temeiul art. 242 C.pr.civ. și, din oficiu, constată și pune în discuție excepția perimării cererii de chemare în judecată, reținând cauza spre soluționare.
Pârâtul lasă soluția la aprecierea instanței.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 30.04.2013 sub nr._, reclamantul H. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul T. F., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul să-i restituie suprafata de aproximativ 112 mp. teren ce face parte din suprafata de 2.200 mp. situat în intravilanul satului A., învecinată cu: drum comunal, B. D.V., drum național, T. G. în valoare de aproximativ 300 lei; stabilirea unei linii de hotar între terenul proprietatea sa si cel al pârâtului, rectificarea înscrierii în CF_ Preutesti cât priveste parcela_ teren arabil, în suprafată de 9.300 mp, proprietar tabular T. F., deoarece înscrierea în Cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală a imobilului; cu cheltuieli de judecată.
In drept a invocat disp. art. 563, art.560 al.2, art. 908, art. 911 Noul Cod Civil.
In dovedire a solicitat încuviințarea probelor cu: înscrisuri, martori, interogatoriu pâreât, expertiza topo.
A depus la dosar înscrisuri (f. 6-13).
Legal citat, pârâtul a depus la dosar întâmpinare (f.26) prin care a invocat exceptia autorității de lucru judecat, motivat de faptul că s-amai judecat cu reclamantul din prezenta cauză în legătură cu aceeași suprafață de teren.
In cauză a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară si suplimentul la acesta de către expert B. G. D. (f.99-108; 126-143) si au fost audiati, sub prestare de jurământ martorii E. I., M. I. si P. C.-V. (f.162-163; 166).
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de_ de când cauza a fost suspendată motivat de faptul că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația ce i-a fost stabilită în sarcină la termenul de judecată anterior, în sensul de a face dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 700 lei în contul expertei U. O.-A. și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni din vina părților.
Văzând că în conformitate cu disp. art. 416 noul Cod pr. civilă „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată” iar potrivit art. 420 Cod pr. civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni de zile, instanta urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată perimată cererea având ca obiect revendicare imobiliară, grănițuire și rectificare carte funciară, privind pe reclamantul H. D. – cu domiciliul în com. Mogoșoaia, .. 176, .,., jud. Ilfov, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat D. N., mun. Suceava, .. 25, .,. în contradictoriu cu pârâtul T. F. – cu dom. în satul A., ..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din 15.09.2015.
P., Grefier,
Red.AI
Tehnored.PM
ex.4
Data: 25.09.2015
← Fond funciar. Sentința nr. 1522/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Fond funciar. Sentința nr. 1661/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|