Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1856/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1856/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 1856/2015
Dosar nr._ - hotărâre care ține loc de act autentic –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1856
Ședința publică din data de 2.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. I.-M.
Grefier:P. D. M.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect „constatarea vânzării-cumpărării”, formulată de reclamanții T. D. și T. E., în contradictoriu cu pârâta R. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă părțile, reclamanții fiind asistați de avocat Z. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamanților arată că și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta R. M. – soția lui R. V. în prezent decedat.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței generale, materiale și teritoriale exclusive a instanței, punând în discuție această competență.
Apărătorul reclamanților arată că nu are de invocat excepții cu privire la competența instanței.
Având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. „h” C.pr.civ., raportat la art. 107 C.pr.civ., instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.
Apărătorul reclamanților arată că aceștia insistă în acțiunea precizată.
Instanța pune în discuție încuviințarea probelor solicitate de către reclamanți în faza preliminară judecării cauzei.
Apărătorul reclamanților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile atașate la dosar, precum și interogatoriul pârâtei.
Conform prevederilor art. 255 și art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamanți, precum și cu interogatoriul pârâtei.
S-a luat interogatoriu pârâtei, declarația acesteia fiind consemnată în proces-verbal, separat atașat la dosar.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, consideră că potrivit art. 238 C.pr.civ. nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.pr.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul părților
Avocat Z. G. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.
Pârâta arată că este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți și solicită admiterea acesteia.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr._ din 30.04.2015 reclamanții T. D. și T. E. au chemat în judecată pe pârâta R. Fedosia solicitând a se constata vânzarea-cumpărarea bunurilor constând în casă de locuit, bucătărie și magazie, situate în intravilanul satului M., ., cu următoarele vecinătăți: Anisoaia P., uliță, dum comunal.
În fapt, reclamanții arată că printr-un act sub semnătură privată, intitulat „proces-verbal” încheiat la data de 5.01.1998, defunctul R. V., fratele pârâtei le-a vândut una casă de locuit compusă din 2 camere, una bucătărie și o magazie, construită din chirpici de lut, acoperită cu plăci de azbociment, fără instalație electrică și termică, fără canalizare și instalație de apă, pentru care au achitat suma de 3.000.000 lei ROL, actualizat la 300 lei RON.
Precizează că atunci când urmau să se prezinte în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare numirul R. V. a decedat, motiv pentru care au chemat în judecată singura moștenitoare a acestuia.
Considerând că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de lege atât în reglementarea veche art.111 Cod pr.civilă, cât și prevederile noi, au promovat prezenta cerere.
În drept, reclamantul a invocat disp.art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă.
În dovedire solicită proba cu înscrisuri și proba cu martorii T. C. și M. E..
Acțiunea a fost legal timbrată.
Reclamanții au formulat precizări la acțiune, în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta R. M. în calitate de soție supravețuitoare a numitului R. V., menționând că din eroare a fost trecut prenumele altei vânzătoare.
Potrivit dispozițiilor art. 201 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru a formula întâmpinare prin care să-și precizeze poziția față de această cerere, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 5.01.1998, între părți a intervenit o convenție materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „proces verbal ” prin care numitul R. V., în calitate de promitent - vânzător a înstrăinat reclamanțilorTrifan D. și T. E. dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit casă de locuit compusă din 2 camere, una bucătărie și o magazie, construită din chirpici de lut, acoperită cu plăci de azbociment, fără instalație electrică și termică, fără canalizare și instalație de apă ,bunuri situate în intravilanul satului M., ., cu următoarele vecinătăți: Anisoaia P., uliță, dum comunal, primind prețul integral de 3.000.000 lei ROL actualizat 300 lei RON.
Reclamanții au intrat în stăpânirea imobilelor în litigiu după încheierea antecontractului de vânzare – cumpărare.
Casa de locuit cu anexa gospodărească ce fac obiectul convenției de vânzare-cumpărare sunt proprietatea pârâtei R. M., în calitate de moștenitoare a defunctului R. V..
Validarea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare a unui bun individual determinat și transformarea acesteia în act juridic perfect de înstrăinare este condiționată de existența bunului sub titlu de proprietar în patrimoniul vânzătorului-promitent.
În speță, s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilele înstrăinate.
Art. 1669 alin. 1 din N.Cod Civil, incident în cauză conf. art. 6 pct.2 din Legea 287/2009 republicată, prevede: „Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.
Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezultă că două condiții sunt esențiale acestei posibilități, ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare:
a. antecontractul să aibă îndeplinite cerințele generale de valabilitate a actelor juridice;
b. bunul a cărui vânzare a fost promisă, să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent și să nu existe alte impedimente legale.
Deosebit de acestea, pentru transformarea antecontractului în contract perfect, este necesar ca părțile să fi executat clauzele anticipatorii ( predarea bunului și plata prețului).
In speță, din înscrisurile anexate la dosar, susținerile reclamanților, precum si interogatoriul pârâtei, instanța constată îndeplinite condițiile sus menționate, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Astfel, antecontractul îndeplinește cerințele generale de valabilitate a actelor juridice, sub aspectul capacității de a contracta, a consimțământului valabil al părții ce se obligă, obiectul determinat, și a cauzei licite.
Date fiind susținerile părților care confirmă și executarea clauzelor anticipatorii (predarea bunului și plata prețului), în temeiul dispozițiilor art. 1669 Cod civil, va admite acțiunea astfel cum a fost formulată, în sensul de a se constata vânzarea-cumpărarea încheiată între părți, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect „constatarea vânzării-cumpărării”, formulată de reclamanții T. D. CNP_ și T. E., CNP_, ambii domiciliați în ., în contradictoriu cu pârâta R. M., CNP_, domiciliată în ., jud. Suceava.
Constată că reclamanții au dobândit prin cumpărare de la defunctul R. V. și pârâta R. M. dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situată în intravilanul satului M., ., identificată conform Autorizației de construire nr. 23/19.08.1966.
Prezenta hotărâre va ține loc de act autentic de vânzare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni
Pronunțată în ședința publică azi, 02.10.2015.
P., Grefier,
Pentru grefierul plecat în C.M.
semnează grefierul șef,
Red.G.I./Tehnored. I.M./5 ex/30.10.2015
OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 4304
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Fond funciar. Sentința nr. 2310/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|