Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1729/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1729/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1729/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1729/2015

Ședința publică de la 23 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. R.

Grefier I. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic, formulată de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta B. E..

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează:

- prezenta cauză a fost suspendată în temeiul disp. art.242 C.pr.civ. la data de 17.02.2015;

- ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 05.03.2015, după care;

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta B. E. și înregistrată sub nr._, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.02.2015, de când cauza a fost suspendată în baza art.242 Cod procedură civilă și că de la această dată, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de șase luni de zile, din vina părților.

Văzând că în conformitate cu prevederile art. 416 (1)Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de 6 luni de zile, instanța urmează a constata perimată acțiunea.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării, invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în mun. Cluj-N., P-ța Gării, nr.4-5, biroul 2, etaj 2, jud. Cluj și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat P. M., cu sediul în mun. Fălticeni, .. 1-5, parter, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta B. E., domiciliată în ., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședință publică din 23 Septembrie 2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. M. G. I.

Red./Tehn..RM/GI

4 ex./28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 1729/2015. Judecătoria FĂLTICENI