Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 484/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 5057/227/2014

Dosar nr._

- hotărâre care să țină loc de act autentic -

ROMANIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 484

Ședința publică din 16.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: N. Șepelea

Grefier: P. D.

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic formulată de reclamanții G. E. și G. N. în contradictoriu cu pârâta I. E. .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Z. G. pentru reclamanți și pârâta I. E., lipsă fiind reclamanții .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat Z. G. își precizează acțiunea în sensul inserării clauzei de uzufruct viager în favoarea pârâtei, sens în care depune această precizare și în formă scrisă.

În conformitate cu disp. art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează la efectuarea de verificări asupra competenței generale, materiale și teritoriale a instanței, punând în discuție această competență.

Părțile nu invocă excepții privind competența instanței.

Având în vedere prevederile art. 107 C.pr.civ., instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial și acordă părților cuvântul pe probe.

Avocat Z. G. pentru reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Pârâta nu se opune probei cu înscrisuri solicitată de către reclamanți și arată că nu are probe de propus.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamanți și considerând necesară soluționării cauzei, proba cu interogatoriul pârâtei, pune în discuție administrarea acestei probe.

Părțile nu se opun probei cu interogatoriul pârâtei, sens în care instanța procedează la administrarea probei pârâtei, întrebările și răspunsurile fiind consemnate după cum urmează:

Întrebare: Ați vândut reclamanților G. E. și G. N. prin antecontractul de vânzare-cumpărare, cota de 5/8 din bunurile rămase după defunctul I. V. C.: suprafața de 500 mp teren curți construcții situată în intravilanul comunei Preutești, jud.Suceava, casa de locuit și anexe gospodărești, în suprafață de 193 mp, edificate în 1975 și 1984, în intravilanul satului A., ., contra sumei d 10.500 lei?

Răspuns: Da.

Întrebare: Doriți ca în favoarea dvs., să se confere dreptul de uzufruct viager?

Răspuns: Da.

Întrebare: Doriți ca în favoarea dvs., să se confere și dreptul de întreținere?

Răspuns: D. dreptul de uzufruct viager.

Întrebare: De ce v-ați prezentat la un notar pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică?

Răspuns: Am considerat că e mai bine să ne adresăm instanței.

Întrebare: Ați semnat antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 6.10.2014? Vă însușiți semnătura?

Răspuns: Da.

Părțile nu mai au de formulat cereri.

Instanța constatând finalizată cercetarea judecătorească și procesul în stare de judecată, acordă părților cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat Z. Gheoorghe, pentru reclamanți, solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată la termenul de astăzi, întrucât în cauză a fost admis un ajutor public judiciar în favoarea reclamanților, solicită ca obligativitatea restituirii sumei de 1126 lei să fie stabilită tuturor părților, în mod egal, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din 25.11.2014, reclamanții G. E. și G. N. solicitat, în contradictoriu cu pârâta I. E., ca pe baza probatoriului ce se va administra, să se pronunțe o hotărâre, care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, reclamanta a arătat că la data de 06.10.2014, a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, consemnat prin înscris sub semnătură privată intitulat „antecontract de vânzare-cumpărare”, prin care a convenit cu pârâta la vânzarea-cumpărarea cotei părți indivize de 5/8 din bunurile rămase la decesul soțului acestuia, contra sumei de 10.500 lei, bani pe care i-a achitat la data încheierii antecontractului.

Precizează că această cotă de 5/8 vizează:

  1. suprafața de 500 mp teren curți-construcții, situată în intravilanul comunei Preutești, jud. Suceava, între vecinii: drum comunal, I. V., V. A.;
  2. casa de locuit și anexele gospodărești în suprafață de 193 mp, edificate în 1975 și 1984, în intravilanul satului A., . amplasate pe terenul de la punctul 1.

Menționează că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestei cote de 5/8 în calitate de soție supravețuitoare după defunctul I. V. C., decedat la data de 18.12.2005, după acesta culegând cota de ¼ cota sa și 5/8 rezultând din adunarea și a cotei de ½ partea sa și din bunurile comune.

Precizează reclamanta G. E. că are calitatea de unică descendentă de gradul I după defunct, astfel că restul cotei de 3/8 din bunuri îi aparține.

Mai arată că în timpul căsătoriei cei doi soți au edificat construcțiile în anii 1975 și respectiv 1984, așa cum rezultă din înscrisurile atașate, iar în ceea ce privește terenul în suprafață de 500 mp acesta a fost constituit prin sentința civilă nr.1848/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în favoarea reclamantei și pârâtei.

Menționează reclamanții să au convenit cu pârâta ca imediat să încheie actele în formă autentică, însă acest lucru nu a fost posibil până acum, motiv pentru care a promovat prezenta cerere.

Arată că bunul nu face parte din domeniul public sau privat al comunei Preutești, că nu este sechestrat și nici ipotecat.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1669 Cod civil.

In dovedirea susținerilor, reclamanta înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Reclamanții au formulat în cauză cerere de ajutor public judiciar, iar prin încheierea de ședință din data de 12.12.2014 s-a dispus acordarea ajutorului public judiciar în cuantum de 1126 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina reclamanților.

Legal citată, pârâta s-a prezentat în instanță la acest termen și a arătat că este de acord cu acțiunea formulată de reclamanți, cu mențiunea că prin înscrisul sub semnătură privată încheiat și-a rezervat și dreptul de uzufruct viager asupra bunurilor.

Reclamanții – prin apărătorul ales, și-a precizat acțiunea în sensul de a se stabili în favoarea pârâtei dreptul de uzufruct viager asupra bunurilor ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și susținerile părților, instanța constată întemeiată acțiunea, urmând a o admite conf. disp.art.1669 și următoarele din N.Cod civil, incidente în cauză conf. art. 6 pct.2 din Legea 287/2009 și va constata vânzarea-cumpărarea imobilelor menționate, prezenta hotărâre urmând a ține loc de act de vânzare-cumpărare.

Obiectul acestui act de vânzare-cumpărare, îl constituie suprafața de 500 mp teren curți-construcții, situată în intravilanul comunei Preutești, jud. Suceava, între vecinii: drum comunal, I. V., V. A. și casa de locuit și anexele gospodărești în suprafață de 193 mp, edificate în 1975 și 1984, în intravilanul satului A., . amplasate pe terenul de la punctul sus-menționat.

Art. 1669 alin. 1 din N.Cod Civil, incident în cauză conf. art. 6 pct.2 din Legea 287/2009, republicată, prevede: „Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite”.

In cazul promisiunilor bilaterale de vânzare-cumpărare, ale cărei clauze anticipatorii au fost executate de părți, s-a admis necontestat, posibilitatea ca instanță, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Din interpretarea textelor de lege mai sus menționate, rezultă că două condiții sunt esențiale acestei posibilități, ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare: antecontractul să aibă îndeplinite cerințele generale de valabilitate a actelor juridice; bunul a cărui vânzare a fost promisă, să se afle în patrimoniul vânzătorului

promitent și să nu existe alte impedimente legale.

Deosebit de acestea, apare important pentru transformarea antecontractului în contract perfect, ca părțile să fi executat clauzele anticipatorii ( predarea bunului și plata prețului).

In speță, din înscrisurile anexate la dosar, susținerile părților, instanța reține îndeplinite

condițiile sus menționate, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Astfel, antecontractul îndeplinește cerințele generale de valabilitate a actelor juridice, sub aspectul capacității de a contracta, a consimțământului valabil al părții ce se obligă, obiectul determinat, a cauzei licite.

Date fiind susținerile părților care confirmă și executarea clauzelor anticipatorii (predarea bunului și plata prețului), instanța, în conf. cu prev. art. 1669 și urm. din N.Cod Civil incidente în cauză, întrucât promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare a intervenit după . noului cod civil, va admite acțiunea așa cum a fost precizată și va pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În temeiul art. 502 din Ordonanța de Urgență Nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, constată că reclamanții G. E. și G. N. urmează să dobândească bunuri a căror valoare, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, astfel încât îi obligă pe aceștia să restituie statului suma de 1126 de lei, acordată cu titlu de ajutor public judiciar.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea așa cum a fost precizată, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, formulată de reclamanții G. E. – CNP_ și G. N. CNP_, cu domiciliul ales la Cabinet de avocat Z. G., cu sediul în mun. Fălticeni, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta I. E. – CNP_, domiciliată în ., jud. Suceava.

Constată că reclamanții a dobândit prin cumpărare de la pârâtă:

- C. parte de 5/8 din suprafața de 500 mp teren curți construcții, în intravilanul, satului A., . (vecinătăți drum comunal, I. V., V. A.),

- C. de 5/8 din casă de locuit și anexe gospodărești, în suprafață de 193 mp, construite în anul 1975 și 1984, în intravilanul, satului A., ., situate pe suprafața de teren de 500 mp curți construcții,

prin înscrisul sub semnătură privată numit „antecontract de vânzare-cumpărare”, încheiat la data de 06.10.2014, plătind prețul de_ de lei.

Pârâta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager, asupra bunurilor ce fac obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În temeiul art. 502 din Ordonanța de Urgență Nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, constată că reclamanții G. E. și G. N. au dobândit bunuri a căror valoare, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, astfel încât îi obligă pe aceștia să restituie statului suma de 1126 de lei, acordată cu titlu de ajutor public judiciar.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din 16.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red.Ș.N./Tehnored.I.M./13.03.2015/6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 484/2015. Judecătoria FĂLTICENI