Obligaţie de a face. Sentința nr. 1066/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1066/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1066/2015
Dosar nr._ - obligația de a face/completare hotărâre -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1066.
Ședința publică din 12 mai 2015.
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. – G.
Grefier: O. A.
Pe rol, pronunțarea privind cererea pentru completarea S.C. nr. 208/28.01.2015 pronunțată în cauza civilă având ca obiect – obligația de a face - formulată de reclamantul M. F. – PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul G. V. și intervenienții: D. V., K. C., I. D., I. F. și P. L..
Concluziile dezbaterilor pe fond ale cauzei au fost consemnate în Încheierea de ședință din 28 aprilie 2015 – care face parte integrantă din prezenta când, pentru a li se da posibilitatea părților – să formuleze concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi – 12 mai 2015.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamantul M. F. – prin primar a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr.208/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._, în sensul de a se pronunța și asupra capătului de cerere principal solicitat, respectiv ridicare gard de scândură cu acoperiș de tablă, cu temelie de beton în lungime de 29,83 ml, între vecinii . M., A. N..
Prin precizările la cerere reclamantul a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra tuturor solicitărilor formulate prin cererea de chemare în judecată, respectiv nu s-a pronunțat asupra ridicării gardului și a construcției C4.
Astfel, reclamanta solicită ca instanța să dispună și obligarea pârâtului la ridicarea gardului și a imobilului C4 amplasat pe suprafața de 85 mp delimitat de punctele 4,5,6,7,8,20 – teren proprietatea municipiului F., după cum rezultă din raportul de expertiză.
Analizând actele si lucrările dosarului instanta reține că prin sentinta civilă nr. 208/2015 Judecătoria F. a admis cererea formulată de reclamant si a obligat pe pârâtul G. V. să ridice pe cheltuială proprie, imobilele construcții edificate pe terenul în suprafață de 1.450 mp. Situat în mun. F., .. 120, proprietatea reclamantului, respectiv parțial C2 –anexă ( bucătărie), partial C5- anexă (garaje), construcția C6 –a nexă (foisor si fantână), constructia C7 (anexă- atelier mecanic – construcție cu demisol), constructia C8 – anexă (magazie), astfel cum au fost identificate si evidențiate prin raportul de expertiză si anexa 1 la raport întocmite de expert L. Ș..
Potrivit art. 2812 vechiul Cod pr. Civilă „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.
Astfel cum s-a reținut în sentinta civilă a cărei completare se solicită, suprafata totală ocupată de pârât din proprietatea reclamantului este de 1.450 mp. iar pe acest teren s-a constatat existenta construcțiilor sus-menționate.
Asa cum reiese din cuprinsul deciziei civile nr. 2176/2013 a Tribunalului Suceava, în rejudecare, instanța avea obligația de a identifica în concret suprafata de 1.450 mp. și de a reindividualiza în concret imobilele edificate pe acest teren.
Or, așa cum s-a reținut prin sentinta civilă nr. 208/2015, Judecătoria F., în raport de constatările si concluziile expertului, construcțiile edificate de pârât cu rea-credință, pe suprafata de teren în litigiu, sunt cele arătate în cuprinsul hotărârii a cărei completare se solicită.
Față de acestea, cererea de completare dispozitiv apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată cererea privind completarea dispozitivului sentinței civile nr.208/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul nr._ având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamantul M. F. – prin primar în contradictoriu cu pârâtul G. V., domiciliat în F., ., jud. Suceava și intervenienții: D. V., domiciliat în Suceava, .. 7, ., jud. Suceava, K. C., domiciliată în mun. Timișoara, ., nr.1A, jud. T., I. D., domiciliat în mun. C., .. 101, ., ., jud. C., I. F., domiciliat în F., ., ., . și P. L., domiciliată în F., .. 37, jud. Suceava.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2015.
Președinte, Grefier,
Pentru judecătorul transferat,
Semnează presedintele instantei,
Red.D.E.G./Tehnored.I.M./9 ex/10.07.2015
← Evacuare. Sentința nr. 1020/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Consfiinţire acord mediere. Sentința nr. 1091/2015.... → |
---|