Partaj judiciar. Sentința nr. 517/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 517/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 517/2015

Dosar nr._ - partaj judiciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

SENTINȚA CIVILĂ NR.517

Ședința publică din 17 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: R. M.

Grefier: O. A.

Pe rol, pronunțarea cauzei civile având ca obiect - partaj judiciar - formulată de reclamanta B. G. în contradictoriu cu pârâtul B. C..

Concluziile dezbaterilor în fond au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 03 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea a fost amânată pentru astăzi.

După deliberare,

JUDECĂTORIA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ din data de 17.11.2014, reclamanta B. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. C. partajul succesoral parțial al averii rămasă după defunctul B. G., decedat la data de 20.12.2010, cu ultimul domiciliu în mun. Fălticeni, jud. Suceava.

În fapt, arată că numitul B. G. a decedat la data de 20.12.2010, având ultimul domiciliu în mun. Fălticeni, jud. Suceava.

Precizează că la decesul acestuia au rămas mai multe suprafețe de teren înscrise în actul de partaj autentificat sub nr.112/15.03.1995 la notariatul de Stat Local Fălticeni „M. A.”, însă prin prezenta cerere solicită a se dispune doar partajarea suprafeței de 3600 mp teren situată în extravilanul localității F. M. la locul numit „Pe Muchie”.

Arată că moștenitori cu vocație succesorală a rămas ea reclamanta și pârâtul în calitate de fii.

Menționează că terenurile înscrise în actul de partaj sus-menționat sunt deținute de ea – reclamanta și de către pârât, încă de la decesul autorului lor.

Deoarece pârâtul nu a dorit pe cale amiabilă partajarea bunurilor rămase după autorul comun și întrucât situația financiară nu-i permite decât partajarea parțială a averii, solicită ca modalitate de lotizare atribuirea în lotul său în totalitate a suprafeței de 3600 mp teren arabil extravilan situat la locul „Pe Muchie”.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. Art.1143 și urm. Cod civil.

În dovedire, reclamanta înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și proba cu martori.

Precizează că valoarea terenului în litigiu este de 3168 lei.

Pârâtul nu a depus întâmpinare conform prevederilor art. 201 Cod procedură civilă si nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la cererea reclamantei.

Examinând cererea așa cum a fost precizată, instanța o constată întemeiată.

Astfel, din înscrisurile anexate la dosar, susținerile reclamantei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit actelor de stare civilă reprezentând certificatul de deces fila 17, încheierea nr. 42 din 26 septembrie 2014 emisă de Biroul Individual Notarial I. R.-A. fila 13 dosar la data de 20.12.2010 s-a deschis succesiunea după defunctul B. G., autorul părților, cu ultimul domiciliu în Municipiul Fălticeni, jud. Suceava.

Masa succesorală la decesul defunctului cuprinde mai multe suprafețe de teren înscrise în actul de partaj autentificat sub nr.112/15.03.1995 la Notariatul de Stat Local Fălticeni „M. A.”.

Moștenitori acceptanți la succesiunea defunctului au rămas reclamanta în calitate de fiică și pârâtul în calitate de fiu.

Disp. art. 91 din legea nr. 71/2011 prevede că „moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”. Rezultă că în speță, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil, succesiunea după defunct fiind deschise anterior intrării în vigoare a noului Cod civil.

Art. 728 vechiul cod civil prevede „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii”.

In temeiul acestor prevederi, coroborate si ale disp. art. 980 si urm. Cod pr. civilă, instanța va admite acțiunea, va stabili masa succesorală, moștenitorii acceptanți si cotele ce li se cuvin și va dispune lichidarea stării de indiviziune.

Potrivit solicitării reclamantei, instanța va atribui în lotul acesteia suprafata de teren supusă împărțelii, iar în conformitate cu art. 742 vechiul Cod civil potrivit cu care „inegalitatea părților date în natură se compensează prin bani” va obliga pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 1584 lei cu titlu de sultă.

Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect ,, partaj succesoral parțial”, formulată de reclamanta B. G. CNP_, cu domiciliul în Municipiul Fălticeni, ., apartament 78, județul Suceava și procesual ales la Cabinet Avocat,, Pujnă M.”, cu sediul în Municipiul Fălticeni, .., .,județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul B. C. CNP_, domiciliat în Municipiul Fălticeni, ., etaj 4, apartament 18, județul Suceava, pentru partajarea parțială a bunurilor succesorale rămase după defunctul B. G. (decedat la data de 20.12.2010), cu ultimul domiciliu pe raza Municipiului Fălticeni, județul Suceava.

Constată că după defunct a rămas o masă succesorală compusă din mai multe suprafețe de teren, conform Actului de Partaj, autentificat sub nr. 112 din 15.03.1995 de către Notariatul de stat local Fălticeni, din care

- 3600 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului C. Băii, . locul numit,, Pe Muchie”, în valoare de 3168 lei, calculată potrivit grilei Camerei Notarilor Publici.

Constată că după defunct au vocație succesorală părțile, cu o cotă egală de 1/2, ambii având calitatea de descendenții( fiica, respectiv, fiul defunctului).

Lichidează starea de indiviziune existentă între părți prin atribuirea întregului lot reclamantei.

Obligă pe reclamantă să plătească pârâtului, suma de 1584 lei, cu titlu de sultă.

Instanța ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la sediul Judecătoriei Fălticeni, județul Suceava, serviciul Arhivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

Red.R.M.

Tehnored.I.M/13.03.2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 517/2015. Judecătoria FĂLTICENI