Obligaţie de a face. Sentința nr. 1399/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1399/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 472/227/2015
Dosar nr._
- obligația de a face -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA F.
JUDEȚUL SUCEAVA
Sentinta civilă nr. 1399
Ședința publică din 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. S.
Grefier: M. I.
Pe rol se află pronunțarea acțiunii civile având ca obiect obligația de a face, formulată de reclamanții: I. D., I. L.-M., M. I., M. E. și M. G., în contradictoriu cu pârâta M. F. – prin primar.
Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea ședinței de judecată din data de 10.06.2015 care face parte integrantă din prezenta si când, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi, 25 iunie 2015, ora 14,00.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei F. si înregistrată la data de 23.02.2015 sub nr._, reclamanții: I. D., I. L.-M., M. I., M. E. și M. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta M. F. – prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să aducă la stadiul de funcționare drumul orășenesc care se compune din . din municipiul F., jud. Suceava, așa cum era înainte de a executa lucrări de infrastructură din toamna anului 2014, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației de a face.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt locuitori ai municipiului F., locuind o parte din ei la adresa indicată iar primii doi au teren în locația respectivă, conform contractului de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 148/29.06.2014 unde urmează a construi.
Cu toate că unii dintre ei au locuința pe acea stradă iar alții urmează a construi ( în cazul în care nu vor construi în termen autorizația expiră), M. F. prin unitățile de gospodărire comunală au executat în anul 2014 lucrări de infrastructură pe . urma acestor lucrări drumul a rămas în proporție de 100% impracticabil, creându-se cratere, prin care nici cu un buldozer de dimensiuni uriașe nu se poate înainta măcar un metru.
In momentul când permafrostul se dezghiață nu se poate circula cu nici un mijloc de transport si nici cu piciorul.
Mai susțin reclamanții că Întreprinderea de Gospodărire comunală F. a notificat în două rânduri minicipalitatea că nu se poate deplasa pe . ridica gunoaiele menajere si alte gunoaie.
De asemenea si ei au notificat municipalitatea despre această stare de lucrări, dar nu au primit nici un răspuns.
Consideră că primăria se face vinovată de distrugerea infrastructurii pietonale si auto prin executarea de lucrări, după care nu au adus ., așa cum era înainte de executarea lucrărilor, reclamanții solicită a fi obligată să aducă ., acea dinainte de începerea lucrărilor.
Având în vedere că au solicitat de nenumărate ori aducerea străzii la starea inițială, fără să primească vreun răspuns, au fost obligati să acționeze pârâta în judecată, pentru obligatia de a face iar pentru refuzul de a se conforma, reclamanții solicită câte 100 lei/zi daune cominatorii, până la aducerea străzii în stare de circulație.
In dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri - planse fotografice, expertiza construcții + urbanistică si proba cu cercetarea la fața locului.
A depus la dosar înscrisuri si planse fotografice (f.11-44).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtei pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantilor, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă.
Primăria municipiului F. a formulat si depus la dosar întâmpinare (f.47-48) prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind nefondată.
In motivare a arătat că porțiunea de drum în prelungirea . de 450 m. din mun. F. este situată în fapt în extremitatea de N-E a municipiului si deserveste accesul către proprietarii locuințelor din zonă, dar mai ales către titularii terenurilor agricole riverane.
Mai arată că drumul existent în zona descrisă mai sus este pe acostament de pământ, folosit de localnici pentru . dar si la deplasarea animalelor către izlazul comunal.
Menționează că în toamna anului 2014, Primăria municipiului F. a efectuat lucrări de întreținere pe această stradă prin balastări – lucrări prin care a încercat a păstra un nivel viabil, porțiunea de drum aminitită în cerere, până la . modernizare, respectiv asfaltare.
In zona respectivă nu au fost efectuate lucrări de infrastructură în anul 2014 în afara celor de întreținere, iar drumul este practicabil, așa cum rezultă din planșele foto depuse spre exemplificare.
Susține pârâta că a primit din partea reclamanților notificare în sensul celor descrise în acțiune și mai mult de la ..
Permafrostul de care se face vorbire în conținutul cererii este o compoziție din nisip si pământ care nu există în zona municipiului F..
A depus la dosar planse foto si o copie a răspunsului înaintat către Administrația Prezidențială privind plângerea înaintată de reclamanta I. L.-M. (f.49-53).
Prin răspunsul la întâmpinare (f.60) reclamantul M. I. solicită a fi înlăturate apărările pârâtei.
Susține că drumul se află într-o stare impracticabilă, deteriorată, municipalitatea a făcut unele lucrări pe un alt drum paralel si toate mașinile cu balast, cu materiale au fost dirijate pe acest drum, aducându-l într-o stare impracticabilă în proportie de 100%.
Orice schimbare a vremii în ploaie sau lapoviță, duce la impracticabilitate a drumului, neputându-se deplasa nici cu piciorul, niic cu utilajele SMURD, pompieri sau Goscom.
Consideră că dacăse cunoștea că drumul este impracticabil nu trebuia să elibereze autorizație de construcție.
In drept a invocat disp. art. 205 Cod pr. Civilă.
In cauză a fost efectuată proba cu cercetarea la fața locului, întocmindu-se procesul verbal atasat la fila 66 dosar.
La termenul de judecată din data de 26 mai 2015 instanta a pus în discuția părților, cadrul procesual raportat la dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, art. 22 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, dispoziții potrivit cărora administrarea drumurilor de interes local se asigură de consiliile locale, pe raza administrativ-teritorială a acestora.
Date fiind și susținerile părților, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a C. L. al Municipiului F. (fila 69).
Examinând actele si lucrările dosarului, instanta retine următoarea situație de fapt:
Reclamanții I. D., I. L.-M., M. I., M. E. și M. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta M. F. – prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie obligată să aducă la stadiul de funcționare drumul orășenesc care se compune din . din municipiul F., jud. Suceava, așa cum era înainte de a executa lucrări de infrastructură din toamna anului 2014, cu obligarea la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, pentru neexecutarea obligației de a face.
Art. 21 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, stabilește: „Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.
Potrivit prevederilor art. 23 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001: „Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive. Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii.”
Potrivit prevederilor art. 155 pct. 2 din Codul de procedură civilă, unitățile administrativ-teritoriale și celelalte persoane juridice de drept public, „vor fi citați prin cei însărcinați să le reprezinte în justiție, la sediul acestora”.
Conform art. 22 din O.G. nr. 43/1997, privind regimul drumurilor, administrarea drumurilor de interes local se asigură de consiliile locale, pe raza administrativ-teritorială a acestora.
În speță, față de textele de lege mai sus citate, instanța constată că M. F., este entitatea cu personalitate juridică, dar potrivit dispozițiilor în art. 22 din O.G. nr. 43/1997, administrarea drumurilor de interes local se asigură de consiliile locale.
În plus, instanța constata că practica judiciară este neunitară cu privire la entitatea care trebuie să stea în judecată în cazurile în care obligațiile legale sau convenționale revin consiliilor locale.
Față de prevederile art. 22 din O.G. nr. 43/1997 și ținând cont și de faptul că practica judiciară este neunitară, pentru a evita însă orice posibile complicații cu ocazia unei eventuale executări silite s-a dispus la termenul din 26 mai 2015, introducerea în cauză a Consiliului L. F..
Conform celor declarate de către reclamantul M. G. cu prilejul cercetării locale, are gospodăria pe . F., jud. Suceava, încă din anul 1968, când au fost amplasați stâlpii de înaltă tensiune.
Așa cum s-a constat cu același prilej, calea de acces folosită de către relamanți pentru accesul de la . lor este nepavată, fiind doar pământ bătătorit care îngreunează accesu pe vreme ploioasă ( fila 66-67).
Reține instanța că reclamanții I. D. și I. L.-M., au domiciliul în F., . 8,16,18).
În anul 2010, au dobândit conform contractului autentic aflat la fila 18 dosar, suprafața de 5600mp teren și construcțiile C1, C2, situate pe ., din municipiul F., jud. Suceava iar la 26.06.2014 le-a fost emisă sub nr. 148, autorizația de construire a unei locuințe (fila 16-19).
Prin urmare încă din anul 1968 și respectiv 2010, reclamanții au avut cunoștință despre starea precară a căii de acces, presupus distrusă prin lucrările de infrastructură din toamna anului 2014.
Susținerile reclamanților nu au fost constatate cu prilejul cerecetării în teren, aceștia nu locuiesc la proprietatea de pe ., astfel chiar dacă au încheiat un contract pentru colectarea deșeurilor menajere, termenii acestuia vor deveni operaționali odată cu finalizarea construcției autorizate, construcție la care cu siguranță se vor executa și lucrările de racordare la rețeaua de gaz, apă, canalizare.
În conformitate cu art.40 din OG nr. 43/1997 republicată, drumurile trebuie să fie menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului care trebuie să ia măsuri pentru restabilirea circulației prin variantă ocolitoare și/sau alte amenajări cu caracter provizoriu, după caz.
Drumul care permite accesul reclamanților de la . Nufărului, stradă la care au deschidere doar proprietățile lor, este drum de pământ și pietriș iar în unele perioade ale anului, partea carosabilă se poate înmuia din cauza ploilor sau a zăpezii, dar nu devine impracticabil pentru circulație.
Cu siguranță că pe raza municipiului F., spre periferie există numeroase astfel de ulițe din pământ și pietriș, precum și drumuri neasfaltate, pentru care este necesară alocarea anuală de la bugetul local, a unor sume pentru întreținerea lor, sens în care au declarat cu prilejul cercetării locale reprezentanții pârâtei.
Reține instanța că într-adevăr drumul local, de la . Nufărului, este deteriorat, și poate deveni impracticabil în condiții normale,și mai ales pe timpul precipitațiilor, dar reclamanta I. L.-M., nu a înțeles să se adreseze administratorului drumului, respectiv autorităților administrației publice locale, care trebuie să ia măsuri, fiind îndreptățită să desfășoare activități de proiectare, execuție, modernizare, reparare întreținere, exploatare și administrare a acestor drumuri.
Câtă vreme acest drum este unul municipal, obligația de a-l menține în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță revine autorităților administrației publice locale, în speță părăților și nu administației prezidențiale, conform petiției din 20.02.2015 (fila 52-53).
Despre starea acestui drum autoritățile abilitate au luat cunoștință odată cu demersurile mai sus menționate, deci la începutul acestui an, iar la 23.02.2015 a fost investită instanța cu prezenta acțiune, astfel încât nu se poate reține că, pârâtul C. L. al municipiului F., nu și-a îndeplinit atribuțiile date de lege în sarcina sa, art. 40, 45, 59 din OG nr. 43/1997 republicată, coroborate cu Legea nr. 215/2001.
Aceasta, deoarece în conformitate cu art. 36 alin. 2 lit. c din Legea nr. 215/2001, republicată, C. local are atribuții privind administrarea domeniului public și privat al municipiului, putând aproba la propunerea primarului bugetul local și modul de utilizare a rezervei bugetare precum și documentațiile tehnico-economice pentru lucrările de investiții de interes local, în condițiile legii.
Așa cum a declarat și viceprimarul municipiului F. cu prilejul cercetării locale, cu respectarea prevederilor legale referitoare la buget și modalitatea de încredințare și executare a lucrării, se vor întreprinde măsuri urgente pentru reabilitarea drumului în litigiu.
Cu privire la solicitarea de aplicare a sancțiunii daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, în caz de neexecutare a obigației de a face, este aproape imposibil ca operațiunea de reabilitare a drumului, cu îndeplinirea condițiilor de emitere a hotărârii de consiliu local care să prevadă buget și modalitate de încredințare a lucrării, de executare, să se finalizeze într-un termen scurt.
Așa cum s-a reținut, lucrările care se impun a fi efectuate necesită o perioadă de timp nu foarte scurtă pentru a fi respectate toate cerințele legale (adoptare hotărâre consiliu local pentru aprobare buget, efectuare lucrări reparații drum, aprobare proiect și modalitate de încredințare a lucrării).
Astfel, nu se poate considera că pârâții au culpă în săvârșirea vreunei fapte ilicite, nefiind îndeplinite deci condițiile prevăzute de codul civil pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Date fiind toate cele mai sus reținute, urmează să respingă actiunea civilă având ca obiect obligatia de a face, ca nefondată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge actiunea civilă având ca obiect obligatia de a face, formulată de reclamantii: I. D. – cu dom. în municipiul F., . 15A, ., jud. Suceava, I. L.-M. (CNP_) – cu dom. în municipiul F., ., M. I. (CNP_) – cu domiciliul în mun. F., ., jud. Suceava, M. E. – cu domiciliul în mun. F., ., jud. Suceava și M. G. (CNP_) – cu domiciliul în mun. F., ., jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta M. F. – prin primar si C. L. al municipiului F., ca nefondată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria F..
Pronuntată în ședinta publică din 25 iunie 2015, ora 14,00.
P., Grefier,
Red.GS
Tehnored.MP
Ex.9
Data: 17.07.2015
Operator date cu caracter personal 4304
← Succesiune. Sentința nr. 1363/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Validare poprire. Sentința nr. 1358/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
---|