Partaj judiciar. Sentința nr. 1659/2015. Judecătoria FĂLTICENI

Sentința nr. 1659/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1659/2015

Dosar nr._ - partaj succesoral -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentinta civilă nr. 1659

Ședința publică din 16 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. I. M.

Grefier: P. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect partaj succesoral, privind pe reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâtii:G. M., P. V. si M. I..

Concluziile dezbaterilor în fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de sedintă din 2.09.2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare, pronuntarea a fost amânată pentru data de 9.09.2015, ulterior, pentru 15.09.2015 si apoi pentru astăzi 16.09.2015.

După deliberare,

I N S T A N T A

Asupra cauzei de fată constată:

Prin cererea adresată acestei instante si înregistrată sub nr._ /24.04.2015 reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâtii: G. M., P. V. si M. I. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună partajul averii succesorale rămase după decesul părintilor lor, urmând a se stabili masa succesorală, cotele ce li se cuvin în calitate de moștenitori și să se lichideze starea de indiviziune prin individualizarea, atribuirea si primirea efectivă a bunurilor.

În fapt, arată reclamantul că după părintii lor M. I. si M. M. cu ultimul domiciliu în . Moldovei jud.Suceava au rămas următoarele bunuri:

-una casă de locuit construită din lemn în anul 1950,în suprafață de 28 m.p.,cu vecinii :U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh. și Drum . de 1800 lei,

-una anexă construită din chirpici de pământ în anul 1973,în suprafață de 32 m.p.,între vecinii U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh. și Drum . de 600 lei,

-un grajd construit din chirpici în anul 1950,în suprafață de 24 m.p.între vecinii :U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh.și Drum . de 400 lei.

-4000 m.p.teren pădure,situat în extravilan,în .: H. Gr.lon;lslaz Pricote M. și M. D lon,evaluat la suma de 2500 lei.

-2800 m.p.teren arabil ,situat în intravilanul satului Ruși,. „Heleșteu"între vecinii :Patata V.;G. D;S. Z.și livadă, evaluat la suma de 6000 lei.

-5200 m.p. teren arabil,situat în intravilanul satului Ruși,. Sârghianu Gh.; T. Td. G. D. și Avrămia V. evaluat la suma de_ lei.

-1800 m.p.teren arabil, extravilan, în . :H. Nigotești; M. M. și M. M.; Drum și M. N.evaluat la suma de 1200 lei, conform Actului de partaj nr.2380/25.07.1996.

-2500 m.p.teren arabil extravilan, în .:H. D-tru;H. Forăști;A. D-tru și Drum țarnă ,evaluat la suma de 1600 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

-3600 m.p.teren fâneață. situat în extravilanul satului Ruși, în .: L. Gh.; lant Savieta; G. M. și A. Td., evaluat la suma de 2000 lei.

-1800 m.p.teren fâneață,situat în extravilanul satului Ruși, în .:A. Td.;H. loneasa;A. Onisâi și Drum, evaluat la suma de 650 lei.

-4800 m.p.teren arabil situat în intravilanul satului Ruși în . :G. Frăsina;G. D; Academia Cimitir și Drum loneasa, evaluat la suma de 3200 lei, conform Actului de Partaj nr.5297/09.03.1995,

-1000m.p.teren arabil extravilan în . :R. M.;T. B.;M. I. și . suma de 650 lei conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

-1000 m.p.teren fânaț în .: P. P.;Drum . M. V,evaluat la suma de 500 lei, conform T.P.nr.1584/09.01.1995.

-3800 m.p.teren fâneață situat în extravilanul satului Ruși ,în .: Drum ;T. P.;Deal Forăști;C. V.și Drum acces, evaluat la suma de 2200 lei.

-1800 m.p.teren neproductiv ,situat în extravilanul satului Ruși, în . :Drum ;T. P.;Deal Forăști; C. V.,evaluat la suma de 400 lei.

-1800 m.p. teren neproductiv, situat în extravilanul satului Ruși,în .: H. loneasa; M. A.;Drum acces și P. V.,evaluat la suma de 600 lei.

-4000 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului loneasa, în . vecinii: P. P.;Drum . M. /-le,evaluat la suma de 2600 lei.

-3400 m.p. teren pășune ,situat în extravilanul satului loneasa în .: C. M.;H. Forăști;G. Td.și Drum țarnă, evaluat la suma de 2000 lei.

-1000 m.p.teren arabil situat în extravilanul satului Ruși,în . vecinii: P.;M. V.;Deal Forăști șiMunteanu V.,evaluat la suma de 600 lei,conform Actului de Partaj nr.5297/09.03.1995.

-4000 m.p.teren arabil ,situat în intravilanul satului loneasa, în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh. și Drum . de 4000 lei.

-5000 m.p.teren pășune .situat în intravilanul satului loneasa în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. GH. și M. D.lon ,evaluat la suma de 3000 lei.

-1000 m.p. teren curți constr.,în . :U. Gh.;Drum țarnă; H. Gh. și Drum . de 2000 lei.

-3500 m.p.teren neproductiv ,situat în extravilanul satului loneasa, în . -.M. lon;H. Ruși ;H. M.și H. Gh.,evaluat la suma de 800 lei.

-700 m.p.teren arabil, situat în intravilanul satului loneasa,în . vecinii: M. M.;P.;M. P. și M. Ș. ,evaluat la suma de 500 lei.

-5000 m.p.teren arabil extravilan în . :D. C.;Z. V.;Drum țarină și D. V.evaluat la suma de 3200 iei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996

-5000 m.p.teren arabil extravilan în . :Drum țarnă;lacob Gh.;H. Forăști și A. N., evaluat la suma de 3500 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996,

-5000 m.p.teren arabil extravilan în . :T. C-tin,L. ,Drum țarină și Drum țarină evaluat la suma de 3500 lei conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996

Evaluarea terenurilor s-a făcut ținând cond de: categoria de folosință ,clasa, calitatea și importanța lor social economică, diferențiat după cum sunt, construibile sau arabile, fânețe, calitatea solului, gradul de fertilitate ,relief, distanța față de localitate, procese de degradare, valoarea economică pe care o au în raport cu gradul de fertilitate și binențeles prețul ce se practică în zonă pentru terenuri similare. Aceste terenuri se află pe raza satului Ruși,. satului loneasa.. actelor de proprietate depuse la dosarul cauzei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.1143 Cod Civil

În dovedire a anexat în copii certificate înscrisuri si un contract de tranzactie..

Actiunea a fost legal timbrată cu taxă jud. de timbru de 3947 lei (f.56).

Potrivit dispozițiilor art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâților pentru a formula întâmpinare, prin care să-și precizeze punctul de vedere în termenul legal prevăzut de lege, obligație pe care aceștia au îndeplinit-o.

Potrivit înscrisului depus la fila 63 dosar pârâtii au arătat că au ajuns la o înțelegere si au încheiat pe cale amiabilă o tranzactie care ulterior a fost modificată si pe care o depun în original semnată.

La primul termen de judecată la care părtile au fost legal citate s-au prezentat în instantă declarând că au înțeles să stingă pe cale amiabilă litigiul existent între ei prin încheierea unui Contract de tranzactie(f.64-66).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 21.12.1997 a decedat autorul părților M. G., iar la data de 28.08.2014 a decedat autoarea lor M. M. ambii având ultimul domiciliu în . Moldovei jud.Suceava.

De pe urma defunctilor a rămas ca avere succesorală o casă de locuit, din lemn construită în anul 1950, o anexă construită din chirpici de pământ, în anul 1973, un grajd tot din chirpici din anul 1950 si mai multe suprafete de teren dispuse în mai multe trupuri situate atât în intravilanul cat si în extravilanul loc. Vadu Moldovei.

De pe urma defunctilor au rămas ca moștenitori reclamantul si pârâtii în calitate de fii si fiice, fiecare cu o cotă succesorală egală de câte 1/4 pentru fiecare.

După defuncti a rămas ca moștenitor si fiul M. G. decedat la data de 21.12.1997 care nu a fost căsătorit si nu a avut copii.

Potrivit disp. art. 728 cod civil „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”,și în raport de această prevedere, cererea urmează a fi admisă si se va dispune sistarea stării de indiviziune.

Potrivit art. 987 C.p.c la formarea și atribuirea loturilor, instanta va tine seama de proiectul de partaj depus la dosarul cauzei de către reclamant, pe care pârâții și l-au însușit.

În acest sens, instanța va lua act de tranzactia părtilor care are următorul cuprins:

„ Contract de Tranzactie,

Subsemnații:

M. C.-CNP-_,domiciliat în mun.Fălticeni,.. 25,în, calitate de fiu al defuncților M. I. și M., în calitate de reclamant și:

Pârâții:

G. M. CNP-_S4,sora mea, domiciliată în .,nr. 3,BI.E6;. N.,

P. V.-CNP-_,sora mea, domiciliată în .,nr.l7,BI.B4,.,mun.Piatra N.,

M. I.-CNP-_, fratele meu ,domiciliat în satul Morăreni,.>

Munți,nr.46,Jud.M. ,

M. G., decedat la data de 21.XII.1997,fără copii,nu a fost căsătorit.

Bunurile imobile, conform actelor de proprietate, ne-am înțeles pe cale amiabilă să le împărțim între noi, după cum urmează :

M. C.,voi primi următoarele bunuri:

-una casă de locuit, construită din lemn în anul 1950,în suprafață de 28 m.p.între vecinii :U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh, și Drum . de 1800 lei,

-una anexă construită din chirpici de pământ în anul 1973,în suprafață de 32 m.p.,între vecinii :U. Gh.Drum țarnă;H. Gh. și Drum . de 600 lei.

-un grajd construit din chirpici de pământ în anul 1950,în suprafață de 24 m.p.între vecinii :U. Gh.Drum țarnă ;H. Gh. și Drum . de 400 lei.

-2800 m.p.teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși,. „Heleșteu",între vecinii: Patata V.; Grgoraș D.;S. Z. și L. ,evaluat la suma de 6000 lei.conform Contractului de Vânzare/cumpărare nr.3270/04.X1.1998,

-4000 m.p.teren pădure, situat în extravilan ,în .: H. Gr.lon;lslaz ;Pricote M. și M. D.lon,evaluat la suma de 2500 lei,conform T.P.nr.2451/18.09.1995,

-5200 m.p.teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși . :Sârghianu Gh.;T. Td.;G. D.și Avrămia V.,evaluat la suma de_ lei conform Actului de Partaj nr.5298/09.03.1995

-4000 m.p.teren arabil situat în intravilanul satului loneasa, în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh.și Drum . de 4000 lei, conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

-5000 m.p. teren pășune, situat în intravilanul satului loneasa, în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh. și M. D.lon, evaluat la suma de 3000 lei conform T.P.nr. 1584/09.01.1995

-1000 m.p.teren curți construcții în .: U. Gh.;Drum țarnă; H. Gh. și Drum . de 2000 lei conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

-700 m.p.teren arabil intravilan, în . vecinii :M. M.;P., M. P.și M. Ș., evaluat la suma de 500 lei,conform Act de Partaj nr.2380/25.07.1996,

-1800 m.p. teren arabil extravilan, în .: H. Nigotești;M. M. și M. M.;Drum și M. N.evaluat la suma de 1200 lei, conform Act de Partaj nr.2380/25.07.1996.

G. M.,sora mea,va primi următoarele bunuri:

Dreptul de uzufruct viager pentru casa de locuit și anexe gospodărești.

-1800 m.p. teren neproductiv, situat în extravilanul satului Ruși, în . vecinii: P. V.;H. loneasa;M. A.și Drum, evaluat la suma de 750 lei, conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-1800 m.p. teren neproductîv, situat în extravilanul satului Ruși,în . vecinii: A. Td.;H. loneasa; A. Onisâi și Drum, evaluat la suma de 650 lei conform Actului de partaj nr.5298/09.03.1995,

-4000 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului loneasa, în . vecinii :.P. P.;Drum . M. V-le, evaluat la suma de 2600 lei, conform T.P. nr.1584/09.01.1995,

-2500 m.p.teren arabil extravilan, în .: H. D-tru;H. Forăști; A. D-tru și Drum țarnă ,evaluat la suma de 1600 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în . :.D. C.;Z. V. Drum țarnă și D. V.,evaluat la suma de 3200 lei conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996,

-1000 m.p.teren faneața în . :P. P.;Drum . M. V.,evaluat la suma de 500 lei ,conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

M. I., fratele meu, va primi următoarele bunuri:

-4800 m.p. teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși,în .: G. Frăsina;G. D.;Academia, Cimitir și Drum loneasa, evaluat la suma de 3200 lei,conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995.

-1000 m.p .teren arabil, situat în extravilanul satului Ruși, în . vecinii: P. C.;H. Forăști;C. Vict. și Suhaturi, evaluat la suma de 600 lei conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-3600 m.p.teren fâneață ,situat în extravilanul satului Ruși,în .: L. Gh.;lant Saveta;G. M. și A. Td.,evaluat la suma de 2000 lei, conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-3800 m.p.teren fâneață situat în extravilanul satului Ruși ,în .: T. P.;Deal Forăști;C. V. și Drum acces, evaluat la suma de 2200 lei, conform Actului de partaj,nr.5298/09.03.1995,

-1800 m.p.teren neproductiv, situat în extravilanul satului Ruși, în .: T. P.;Deal Forăști;C. V. și Drum acces, evaluat la suma de 300 lei, conform Actului de partaj nr.5298/09.03.1995,

-1000 m.p.teren arabil extravilan, în .: R. M.;T. B.;M. I. și . suma de 650 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

P. VALERlA, sora mea va primi următoarele bunuri:

Dreptul de uzufruct viager asupra casei de locuit și anexe gospodărești.

-3400 m.p.teren pășune, situat în extravilanul satului loneasa ,în .: C. M.;H. Forăști;G. Td. și Drum țarnă, evaluat la suma de 2000 lei ,conform T.P. nr.1584/09.01.1995,

-3500 m.p.teren neproductiv, situat în extravilanul satului I., în . -.M. I.;hotar;H. M. și Hudița Gh.,evaluat la suma de 600 lei, conform Actului de partaj,nr.2380/25.07.1996

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în .: Drum țarnă;lacob Gh.; H. Forăști și A. N., evaluat la suma de 3500 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996,

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în .: T. C-tin;L. ;Drum țarină și Drum țarină, evaluat la suma de 3500 lei ,conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă și neviciată,Act pe care îl depunem la instanța judecătorească, cu rugămintea de a fi consfințită, printr-o Hotărâre judecătorească ,definitivă.

În drept ne întemeiem acțiunea pe dispozițiile art.438-439/Cod Proc.Civilă.

M. C.- ss indescifrabil; P. V.- ss indescifrabil; G. M.- ss indescifrabil; M. I.- ss indescifrabil. „

Instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza dispozițiilor art. 438 alin. 3 C. proc. Civ., consfințește tranzacția părților încheiată în cauza având ca obiect partaj succesoral privind pe reclamantul M. C. domiciliat în mun.Fălticeni .. 25 jud.Suceava CNP-_ în contradictoriu cu pârâtii: G. M. domiciliată în loc.Piatra N. . nr.3 ..D ., P. V. domiciliată în loc.Piatra N. . nr.17 ., M. I. din .. 46 jud.M. astfel cum a fost aceasta exprimată în Contractul de tranzacție din 24.04.2015 aflat la filele 42-44 dosar, astfel cum a fost modificat prin Contractul de tranzacție aflat la filele 64-66 dosar și confirmată prin declarația părților în fața instanței, cu următorul cuprins:

„ Contract de Tranzactie,

Subsemnații:

M. C.-CNP-_,domiciliat în mun.Fălticeni,.. 25,în, calitate de fiu al defuncților M. I. și M., în calitate de reclamant și:

Pârâții:

G. M. CNP-_S4,sora mea, domiciliată în .,nr. 3,BI.E6;. N.,

P. V.-CNP-_,sora mea, domiciliată în .,nr.l7,BI.B4,.,mun.Piatra N.,

M. I.-CNP-_, fratele meu ,domiciliat în satul Morăreni,.>

Munți,nr.46,Jud.M. ,

M. G., decedat la data de 21.XII.1997,fără copii,nu a fost căsătorit.

Bunurile imobile, conform actelor de proprietate, ne-am înțeles pe cale amiabilă să le împărțim între noi, după cum urmează :

M. C.,voi primi următoarele bunuri:

-una casă de locuit, construită din lemn în anul 1950,în suprafață de 28 m.p.între vecinii :U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh, și Drum . de 1800 lei,

-una anexă construită din chirpici de pământ în anul 1973,în suprafață de 32 m.p.,între vecinii :U. Gh.Drum țarnă;H. Gh. și Drum . de 600 lei.

-un grajd construit din chirpici de pământ în anul 1950,în suprafață de 24 m.p.între vecinii :U. Gh.Drum țarnă ;H. Gh. și Drum . de 400 lei.

-2800 m.p.teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși,. „Heleșteu",între vecinii: Patata V.; Grgoraș D.;S. Z. și L. ,evaluat la suma de 6000 lei.conform Contractului de Vânzare/cumpărare nr.3270/04.X1.1998,

-4000 m.p.teren pădure, situat în extravilan ,în .: H. Gr.lon;lslaz ;Pricote M. și M. D.lon,evaluat la suma de 2500 lei,conform T.P.nr.2451/18.09.1995,

-5200 m.p.teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși . „Heleșteu"între vecinii :Sârghianu Gh.;T. Td.;G. D.și Avrămia V.,evaluat la suma de_ lei conform Actului de Partaj nr.5298/09.03.1995

-4000 m.p.teren arabil situat în intravilanul satului loneasa, în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh.și Drum . de 4000 lei, conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

-5000 m.p. teren pășune, situat în intravilanul satului loneasa, în .: U. Gh.;Drum țarnă;H. Gh. și M. D.lon, evaluat la suma de 3000 lei conform T.P.nr. 1584/09.01.1995

-1000 m.p.teren curți construcții în .: U. Gh.;Drum țarnă; H. Gh. și Drum . de 2000 lei conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

-700 m.p.teren arabil intravilan, în . vecinii :M. M.;P., M. P.și M. Ș., evaluat la suma de 500 lei,conform Act de Partaj nr.2380/25.07.1996,

-1800 m.p. teren arabil extravilan, în .: H. Nigotești;M. M. și M. M.;Drum și M. N.evaluat la suma de 1200 lei, conform Act de Partaj nr.2380/25.07.1996.

G. M.,sora mea,va primi următoarele bunuri:

Dreptul de uzufruct viager pentru casa de locuit și anexe gospodărești.

-1800 m.p. teren neproductiv, situat în extravilanul satului Ruși, în . vecinii: P. V.;H. loneasa;M. A.și Drum, evaluat la suma de 750 lei, conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-1800 m.p. teren neproductîv, situat în extravilanul satului Ruși,în . vecinii: A. Td.;H. loneasa; A. Onisâi și Drum, evaluat la suma de 650 lei conform Actului de partaj nr.5298/09.03.1995,

-4000 m.p. teren arabil, situat în extravilanul satului loneasa, în . vecinii :.P. P.;Drum . M. V-le, evaluat la suma de 2600 lei, conform T.P. nr.1584/09.01.1995,

-2500 m.p.teren arabil extravilan, în .: H. D-tru;H. Forăști; A. D-tru și Drum țarnă ,evaluat la suma de 1600 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în . :.D. C.;Z. V. Drum țarnă și D. V.,evaluat la suma de 3200 lei conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996,

-1000 m.p.teren faneața în . :P. P.;Drum . M. V.,evaluat la suma de 500 lei ,conform T.P.nr.1584/09.01.1995,

M. I., fratele meu, va primi următoarele bunuri:

-4800 m.p. teren arabil, situat în intravilanul satului Ruși,în .: G. Frăsina;G. D.;Academia, Cimitir și Drum loneasa, evaluat la suma de 3200 lei,conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995.

-1000 m.p .teren arabil, situat în extravilanul satului Ruși, în . vecinii: P. C.;H. Forăști;C. Vict. și Suhaturi, evaluat la suma de 600 lei conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-3600 m.p.teren fâneață ,situat în extravilanul satului Ruși,în .: L. Gh.;lant Saveta;G. M. și A. Td.,evaluat la suma de 2000 lei, conform Actului de partaj nr.5297/09.03.1995,

-3800 m.p.teren fâneață situat în extravilanul satului Ruși ,în .: T. P.;Deal Forăști;C. V. și Drum acces, evaluat la suma de 2200 lei, conform Actului de partaj,nr.5298/09.03.1995,

-1800 m.p.teren neproductiv, situat în extravilanul satului Ruși, în .: T. P.;Deal Forăști;C. V. și Drum acces, evaluat la suma de 300 lei, conform Actului de partaj nr.5298/09.03.1995,

-1000 m.p.teren arabil extravilan, în .: R. M.;T. B.;M. I. și . suma de 650 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

P. VALERlA, sora mea va primi următoarele bunuri:

Dreptul de uzufruct viager asupra casei de locuit și anexe gospodărești.

-3400 m.p.teren pășune, situat în extravilanul satului loneasa ,în .: C. M.;H. Forăști;G. Td. și Drum țarnă, evaluat la suma de 2000 lei ,conform T.P. nr.1584/09.01.1995,

-3500 m.p.teren neproductiv, situat în extravilanul satului I., în . -.M. I.;hotar;H. M. și Hudița Gh.,evaluat la suma de 600 lei, conform Actului de partaj,nr.2380/25.07.1996

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în .: Drum țarnă;lacob Gh.; H. Forăști și A. N., evaluat la suma de 3500 lei, conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996,

-5000 m.p.teren arabil extravilan, în .: T. C-tin;L. ;Drum țarină și Drum țarină, evaluat la suma de 3500 lei ,conform Sentinței Civile nr.2088/04.09.1996.

Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă și neviciată,Act pe care îl depunem la instanța judecătorească, cu rugămintea de a fi consfințită, printr-o Hotărâre judecătorească ,definitivă.

În drept ne întemeiem acțiunea pe dispozițiile art.438-439/Cod Proc.Civilă.

M. C.- ss indescifrabil; P. V.- ss indescifrabil; G. M.- ss indescifrabil; M. I.- ss indescifrabil. „

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.09.2015.

P., Grefier,

Red.GI

Tehn.PD/6ex/

Data:23.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 1659/2015. Judecătoria FĂLTICENI