Pensie întreţinere. Sentința nr. 1071/2015. Judecătoria FĂLTICENI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1071/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 1071/2015
Dosar nr._ - pensie întreținere -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1071.
Ședința publică din 12 mai 2015.
Instanța constituită din:
Președinte: D. E. G.
Grefier: O. A.
Pe rol judecarea cauzei civile – având ca obiect – pensie întreținere – formulată de reclamanta LOLUȚĂ M. L. în contradictoriu cu pârâtul B. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta (care se legitimează cu act de identitate) asistată de avocat A. C. (cu delegație la fila 12 dosar), lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătoarea reclamantei - arată că insistă în acțiune; depune la dosar precizări (fila 24) prin care solicită ca pensia de întreținere să fie stabilită funcție de venitul minim pe economia națională; arată că pârâtul care este plecat în străinătate, contribuie la întreținerea minorei, părțile convenind asupra acestei obligații.
Constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, se procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii.
Reclamanta, prin apărător, nu invocă excepții privind competența instanței.
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă raportat la prevederile art. 113 Cod procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța se consideră competentă să soluționeze cauza din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv.
Conform prevederilor art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează probele cu înscrisurile depuse la dosar în faza prealabilă judecării cauzei după care, acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin apărător, precizează că nu mai are de formulat alte cereri și că insistă în soluționarea cauzei.
Constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă.
Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat și probe de administrat, văzând și dispozițiile art. 223 alin.1 Cod procedură civilă, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea reclamantei – avocat A. C. - solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată; fără cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr._ din 06.03.2015, reclamanta Loluță M. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. C., ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună în temeiul art.402 Cod civil, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei B. Alessia E., născută la data de 4 octombrie 2014. Cu cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamanta arată că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul de aproximativ doi ani, relație din care a rezultat minora Alessia E., născută la data de 4 octombrie 2014.
Ca urmare a unor discuții avute cu pârâtul ca urmare a faptului că nu contribuia cu nimic la creșterea minorei, acesta a părăsit domiciliul conjugal, locuind în prezent la părinții săi.
Reclamanta precizează că din momentul în care pârâtul a părăsit domiciliul conjugal este în continuare inexistentă, deși acesta este angajat la Colegiul N. G. Fălticeni și realizează venituri substanțiale.
Menționează reclamanta că principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.
Având în vedere vârsta la care se află minora și faptul că are nevoie de întreținere, iar pârâtul nu contribuie financiar la creșterea și dezvoltarea acesteia, reclmanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate disp. art.402 Cod civil.
In dovedirea susținerilor sale, reclamanta depune la dosar înscrisuri.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare față de acțiunea reclamantei și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza punctul de vedere față de aceasta.
Reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că pârâtul nu mai lucrează fiind plecat momentan în străinătate.
Mai arată reclamanta că s-a împăcat cu pârâtul, însă acesta nu contribuie suficient la creșterea și întreținerea minorei, motiv pentru care insistă în acțiunea, solicitând stabilirea pensiei de întreținere la venitul minim pe economia națională.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele :
Prin cererea formulată reclamanta Loluță M. L. a chemat în judecată pe pârâtul B. C., pentru ca în temeiul art.402 cod civil să se dispună obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei B. Alessia E., născută la data de 4 octombrie 2014.
Se constată că în urma unei relații de concubinaj cu pârâtul, s-a născut la data de 04.10.2014 minora B. Alesia-E., care se află în întreținerea reclamantei.
Din probele administrate în cauză, respectiv certificatul de naștere al minorei B. Alessia E. rezultă că aceasta este fiica pârâtului.
Având în vedere dispozițiile art. 516 Cod Civil referitoare la subiectele obligației de întreținere, coroborat cu art. 525 Cod Civil care prevede că minorul poate cere întreținere de la părinții săi dacă se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, instanța apreciază că în raport de vârsta și situația minorilor aceștia se află în nevoie astfel încât acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă așa cum a fost formulată.
În conformitate cu prevederile art. 499 C.civ. tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copiilor lor minori, asigurându-se cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională. Art. 529 C.civ. referitor la cuantumul întreținerii stabilește că întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul net lunar, pentru un copil
Față de lipsa unui loc de muncă în ceea ce îl privește pe pârât, instanța urmează să se raporteze la valoarea venitului minim pe economie, în raport de care va fi calculată obligația de întreținere în favoarea minorului.
Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite acțiunea reclamantei având ca obiect stabilire obligație de întreținere și va obliga pârâtul să contribuie la întreținerea minorei B. Alessia E., născută la data de 04 octombrie 2014, cu suma de 244 de lei lunar începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată 06.03.2015 și până la majoratul minorei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect pensie de întreținere formulată de reclamanta Loluță M. L., domiciliată . Moldovei, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul B. C., domiciliat în mun. Fălticeni, .. 22B, jud. Suceava.
Obligă pârâtul să plătească în favoarea minorei B. Alessia-E., născută la data de 04 octombrie 2014 pensie de întreținere în sumă de 244 lei lunar, începând cu data introducerii cererii 06.03.2015 și până la majoratul minorei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2015.
Președinte, Grefier,
Red.D.E.G./Tehnored.I.M./4 ex/29.05.2015
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 948/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1222/2015.... → |
---|