Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2709/2015. Judecătoria FĂLTICENI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2709/2015 pronunțată de Judecătoria FĂLTICENI la data de 23-12-2015 în dosarul nr. 2709/2015
Dosar nr._ - revendicare mobiliară,
pretenții -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂLTICENI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2709
Ședința publică din data de 23 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. I.
Grefier: O. M.
Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect „revendicare mobiliară” și „pretenții”, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. J. E. Autotransport S.R.L. Fălticeni, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Î. M..
Concluziile dezbaterilor pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se da posibilitate apărătoarelor părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea la data de 17 decembrie 2015 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, la data de 23 decembrie 2015.
După deliberare,
INSTANTA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni si înregistrată la data de 23.02.1015 sub nr._, reclamanta S.C. J. E. Autotransport S.R.L. Fălticeni a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Î. M., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să-i restituie semiremorca - utilitara camion, marca Krone, tipul SDP 27, având nr. de identificare WKESDP27000W09954 si nr. de înmatriculare_ ; obligarea paratului să-i achite contravaloarea lipsei de folosință a bunului în perioada februarie 2014 - februarie 2015, în sumă de 20.000 lei; obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 10.02.2014 a vândut către S.C. Mano Trans S.R.L. din Preutesti, a cărui administrator este pârâtul Intorsură M. un cap de camion marca M. pentru care a întocmit factura . nr. 043 si pentru care a primit prețul stabilit
Administratorul societății, respectiv pârâtul, si-a manifestat atunci intenția de a cumpăra si semiremorca - utilitara camion, marca Krone, tipul SDP 27, având nr. de identificare WKESDP27000W09954 si nr. de înmatriculare_, pentru a putea folosi capul de camion ce i-a fost vândut.
Reclamanta precizează că au stabilit atunci ca prețul pentru acest din urma bun este de 4.000 Euro, însă i s-a comunicat că nu dispune de bani la acel moment, și că în cea mai scurtă perioadă urmează să primească prețul si să încheie actele în acest sens. Pentru că pârâtul dorea sa folosească semiremorca au convenit ca reclamanta să i-o predea în posesie tot la acea dată, si în prezent semiremorca fiind în posesia acestuia.
Menționează reclamanta că nu a primit prețul convenit pentru semiremorcă, pârâtul nu si-a manifestat nicio intenție de a începe măcar sa plătească o parte din sumă, astfel că în aceste condiții, a înțeles să formuleze prezenta acțiune prin care solicită ca pârâtul să fie obligat să-i restituie semiremorca - utilitara camion, marca Krone, tipul SDP 27, având nr. de identificare WKESDP27000W09954 si nr. de înmatriculare_ .
Intrucât în perioada februarie 2014 - februarie 2015 (data formulării cererii de chemare în judecată), reclamanta a fost lipsită de folosința bunului, care putea fi închiriat în această perioadă, solicită ca pârâtul sa fie obligat să-i achite suma de 20.000 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunului mobil, ce s-a aflat în posesia acestuia.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce le va efectua cu acest litigiu.
In drept a invocat dispozițiile art. 555, art. 563, art. 1531 si urm., art. 1547, art .1548 Cod civil, art. 473 Cod procedura civila.
In dovedire a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, martori si proba cu expertiza privind evaluarea prejudiciului.
A depus la dosar înscrisuri (f.9-15).
Acțiunea a fost legal taxată (f.19).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările reclamantei, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă.
Pârâtul Î. M. a formulat si depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională (f.22-26), părtile primind astfel calități inverse de reclamant-pârâtă si respectiv pârât- reclamant.
În fapt arată că la data de 10.02.2014, societatea S.C. M. Trans S.R.L., al cărei administrator este, a cumpărat de la reclamantă un autotractor marca M., model TGA 480, pentru care a plătit prețul stabilit, înmatriculând-o la 2 luni după momentul achiziționării, ulterior programării în vederea verificării la Registrul Auto Român.
S-a întâlnit cu numitul C. C., administratorul reclamantei, la o vulcanizare din municipiul Fălticeni, întrebându-1 ce face cu semiremorca - utilitară camion marca Krone, aflată în parcare. Acesta i-a spus că intenționează să o vândă pentru prețul de 4.000 euro. Tot cu acea ocazie, a fost întrebat dacă nu cunoaște pe cineva ce transportă pietriș cu o autobasculantă, sens în care i-a adus la cunoștință că el se ocupă cu astfel de transporturi și că este dispus să-l ajute.
Răspunsul acestuia a fost că îi oferă semiremorca marca Krone, având în vedere că va avea nevoie de aceasta pentru autotractorul marca M., achiziționat de la societatea pe care o administrează, în schimbul transportului de pietriș ce urmează a fi efectuat.
Astfel, a convenit cu administratorul reclamantei să-i aducă pietriș pentru amenajarea unei parcări, sens în care a efectuat un număr de 20 de curse, ajutat fiind de numitul A. I., care lucra pe utilajul de încărcat pietrișul.
Administratorul reclamantei a fost mulțumit de serviciile prestate de către acesta, ba mai mult a mai comandat încă trei transporturi cu materialele necesare edificării unei hale și un număr de 100 de stâlpi din beton, servicii îndeplinite de către pârât.
Susține pârâtul că prețul pentru transporturile efectuate și pentru cei 100 de stâlpi a fost stabilit de comun acord la suma de 10.000 lei, urmând ca el să achite diferența până la 4.000 euro, contravaloarea semiremorcii din prezentul litigiu.
Din cauza unor probleme financiare cu care s-a confruntat, a hotărât să înstrăineze autotractorul marca M. și semiremorca către S.C. C. TRANS EXPRES S.R.L., însă aceasta a achiziționat doar autotractorul, refuzând semiremorca motivat de faptul că nu corespundea din punct de vedere tehnic și estetic, aspect adus la cunoștința reclamantei.
In acest sens, a convenit cu reclamanta să-i achite suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea transporturilor efectuate de către el și a celor 100 de stâlpi, urmând ca aceata să-i restituie semiremorca, dat fiind faptul că nu îi mai era folositoare ca urmare a înstrăinării autotractorului.
Inițial, administratorul reclamantei a fost de acord, cu precizarea că urma să-i achite jumătate din cei 10.000 lei, pentru a acoperi cheltuielile cu serviciile prestate și a ieși din impasul financiar în care pârâtul se afla, lucru care, din păcate, nu s-a mai întâmplat.
Ulterior, a aflat de la un angajat al reclamantei că aceasta are probleme financiare, cu rea-credință fiind promovată prezenta acțiune, pentru a obține suma de 4.000 euro.
Contrar susținerilor reclamantei, pârâtul arată că nu și-a exprimat intenția de a plăti contravaloarea semiremorcii prin dare în plată, modalitate de stingere a obligației prevăzută de disp. art. 1492 Cod civil, modalitate acceptată inițial de către reclamantă.
Prin urmare, legat de primul capăt de cerere, pârâtul arată că este de acord cu restiuirea semiremorcii - utilitară camion marca Krone, câtă vreme reclamanta va fi obligată la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către el și a celor 100 de stâlpi beton.
În ceea ce privește capătul 2 al cererii de chemare în judecată, care vizează obligarea sa la plata sumei de 20.000 lei pentru lipsa de folosință a bunului în perioada februarie 2014-februarie 2015, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Astfel, folosința bunului mobil în litigiu a fost permisă de către reclamantă în schimbul prestării de către el a unor servicii în favoarea acesteia, în sensul celor menționate anterior. Într-adevăr, fapta de a lipsi persoana îndreptățită de folosința bunului său este direct vătămătoare pentru aceasta, datorită încălcării dreptului în puterea căruia avea posibilitatea/facultatea de a se folosi de bunul respectiv. Însă, un element esențial în obținerea despăgubirilor cauzate de lipsa de folosință a unui bun de către proprietar este acela ca acțiunea de a se folosi de bunul altuia să se fi săvârșit fără drept.
Or, el a avut acordul proprietarului de a se folosi de bunul în litigiu, ba mai mult proprietarul i l-a încredințat în vederea asigurării de către el a unor servicii pentru acesta, pentru care urma să-i se achite o sumă de bani mai mică decât reala valoare a serviciilor prestate. Prin urmare, a fost posesor de bună-credință al bunului, nefiind obligat la plata despăgubirilor generate de lipsa de folosință a acestuia.
Prin urmare, solicită respingerea capătului 2 de cerere.
In temeiul art. 209 Cod pr. civilă, pe cale de cerere reconvențională, pârâtul-reclamant solicită ca, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. J. E. AUTOTRANSPORT S.R.L., în baza probelor ce se vor administra, să se dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către el și a stâlpilor de beton în număr de 100 furnizați acesteia, potrivit disp. art. 1527 Cod civil.
Cum a arătat și în cuprinsul întâmpinării, a convenit cu reclamanta-pârâtă să îi transporte pietriș pentru amenajarea unei parcări, sens în care a efectuat un număr de 20 de curse, ajutat fiind de numitul A. I., care lucra pe utilajul de încărcat pietrișul.
Administratorul reclamantei-pârâte a fost mulțumit de serviciile prestate de către el și a mai comandat încă trei transporturi cu materialele necesare edificării unei hale și un număr de 100 de stâlpi din beton, servicii îndeplinite de către pârâtul-reclamant.
Susține că prețul pentru transporturile efectuate de către acesta și pentru cei 100 de stâlpi a fost stabilit la suma de 10.000 lei, ce nu i-a fost achitată până în prezent.
Potrivit disp. art. 1350 C.civ.:
(1) Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat.
(2) Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.
(3) Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile.
Răspunderea contractuală este urmarea obligației generale de a răspunde pentru prejudiciile cauzate unei alte persoane - dacă prejudiciul este cauzat partenerului contractual și el este urmarea neexecutării contractuale, avem de a face cu o răspundere contractuală. Este vorba de orice expresie a neexecutării: de la executare cu întârziere, neexecutare totală sau parțială și până la executarea defectuoasă. Răspunderea contractuală servește în toate aceste cazuri la repararea prejudiciului cauzat prin aceste forme de neexecutare.
Pentru a fi în prezența răspunderii contractuale este necesar să fie întrunite patru condiții: fapta ilicită, care constă în neexecutarea lato sensu a obligațiilor contractuale asumate de debitor prin contractul valabil încheiat cu creditorul; existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu; culpa, greșeala sau vinovăția debitorului.
Consideră că în prezenta cauză, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Astfel, fapta ilicită constă în neexecutarea obligațiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă, respectiv plata transporturilor efectuate de către el și a contravalorii stâlpilor de beton.
Premisa generală a angajării răspunderii contractuale o constituie existența unui contract valabil încheiat, în speță, convenția verbală prin care părțile au stabilit ca în schimbul transporturilor cu pietriș și alte materiale necesare edificării unei hale, precum și în schimbul stâlpilor de beton, reclamanta-pârâtă sa-i achite suma de 10.000 lei.
In caz de neexecutare totală, răspunderea contractuală se angajează cu certitudine, debitorul fiind obligat să repare întregul prejudiciu cauzat.
Legat de condiția existenței prejudiciului, acesta constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială, efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanță aparținând creditorului său contractual, prin neexecutarea lato sensu a prestației sau prestațiilor la care s-a îndatorat. Pentru a se naște obligația de reparare, prejudiciul patrimonial trebuie să fie cert.
In prezenta cauză dimensiunea prejudiciului este dată de contravaloarea serviciilor prestate de către el și a stâlpilor metalici, respectiv suma de 10.000 lei, astfel cum a fost convenită cu reclamanta-pârâtă.
Fiind date condițiile existenței faptei ilicite și a prejudiciului, consideră că este întrunită și cea a existenței legăturii de cauzalitate dintre primele două.
In ceea ce privește vinovăția reclamantei-pârâte, obligația de a răspunde pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea contractuală este legată de neexecutarea culpabilă a acestor obligații. Plata sumei de 10.000 lei de către reclamanta-pârâtă reprezintă o obligație de rezultat, iar în cazul acesteia s-a impus soluția potrivit căreia culpa debitorului este prezumată relativ și operează de îndată ce creditorul face dovada că debitorul nu a realizat sau obținut rezultatul la care s-a obligat. Or, reclamanta-pârâtă din prezenta cauză nu a achitat suma de 10.000 lei, deși el și-a executat obligațiile contractuale.
Potrivit disp. art. 1527 Cod civil, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea execuție este imposibilă.
Executarea în natură a obligației de a da o sumă de bani este tot timpul posibilă, drept pentru care se impune obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 10.000 lei.
Pentru toate acestea, pârâtul-reclamant solicită respingerea capătului de cerere care vizează plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință și admiterea cererii reconvenționale.
In drept: art. 1350 Cod civ., art. 205, art. 209, art. 453 Cod pr. civilă.
In dovedire solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei-pârâte, martori, teza probatorie vizând situația de fapt expusă în întâmpinare și cererea reconvențională.
In temeiul disp. art. 411 al. 1 pct. 2 teza a II-a Cod pr. civilă solicită judecata și în lipsă.
A depus la dosar înscrisuri (f.27-30).
Cererea reconvențională a fost legal taxată (f.36).
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată reclamantei-pârâte pentru ca în termen de 25 zile de la primirea acesteia să depună întâmpinare si să formuleze apărări, să invoce excepții, să propună probe cu privire la solicitările pârâtului-reclamant, așa cum prevăd disp. art. 201 al.1 Cod pr. civilă.
Reclamanta-pârâtă S.C. J. E. Autotransport S.R.L. Fălticeni a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională (f.41-42).
Susține că la data de 10.02.2014 a vândut către S.C M. Trans S.R.L. din Preutești, a cărui administrator este paratul Intorsură M. un cap de camion marca M. pentru care a întocmit factura . nr. 043 si pentru care a primit prețul stabilit.
Administratorul societății, respectiv paratul, si-a manifestat atunci intenția de a cumpăra si semiremorca - utilitara camion, marca Krone, tipul SDP 27, pentru a putea folosi capul de camion ce îl vânduse. A stabilit atunci că prețul pentru acest din urmă bun este de 4000 Euro, însă i s-a comunicat că nu dispune de bani la acel moment, însă că în cea mai scurtă perioadă urmează sa primească prețul și să încheie actele în acest sens. Pentru că pârâtul dorea să folosească semiremorca au convenit să i-o predea în posesie tot la acea dată, astfel încât urma să se folosească de camion pentru a câștiga bani si a plăti si semiremorca.
La acel moment, în februarie 2014, nu a avut niciun fel de discuție cu paratul, în sensul de a-l ajuta cu transportul pietrișului, i-a lăsat în posesie bunul si au stabilit ca până în luna august să-i achite suma de 4000 Euro.
De la acea data, C. C., administratorul societății reclamante, a fost plecat în străinătate, în această țară societatea desfășurând mare parte din activitate si a revenit în Romania în luna august 2014.
Pentru că până în luna august 2014, pârâtul nu achitase nicio sumă din cea stabilită cu titlu de preț, reclamanta-pârâtă i-a solicitat să-i transporte pietriș pentru o parcare ce o avea deja amenajată, iar în data de 20.08.2014, pârâtul personal si nu A. I., a efectuat trei transporturi de pietriș, pentru care însă nu i-a achitat bani. O mașină de pietriș costa 400 lei.
Menționează că nu au convenit nici la acel moment ca transportul pietrișului sa fie făcut în contul prețului ce urma ca pârâtul să-l achite.
Deosebit de aceasta, pârâtul i-a adus un număr de 100 de spalieri de beton, care valorează 700 lei (7 lei/buc), nici pentru aceasta nu i-a plătit.
Reclamanta-pârâtă susține că este de acord să achite pârâtului contravaloarea a 3 mașini de pietriș (1200 lei) si contravaloarea a 100 spalieri din beton (700 lei), in acest sens solicită admiterea în parte a cererii reconvenționale formulată de către acesta.
Precizează că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1492 Cod civil, cu privire la instituția dării în plată, întrucât nu și-a dat acordul ca plata sa fie efectuată în această modalitate de către debitor, care sa se libereze executând o alta prestație decât cea datorată.
Arată că în noul Copd civil, legiuitorul roman a impus mai multe condiții pentru ca darea în plată să aibă efect liberatoriu pentru debitor. In primul rand, efectul liberator al darii în plată este excepția, si nu regula („debitorul nu se poate libera executând o alta prestație decât cea datorată, chiar dacă valoare prestației ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta"). . executarea în natură, ea putând îmbrăca si forma executării silite (art. 1469 alin. 2 C. civ.; art. 1516 C. civ.). Efectul de liberare este subordonat, de asemenea, condiției consimțământului creditorului. . plată este o novație prin schimbarea obiectului obligației, ceea ce înseamnă, de principiu, acordul creditorului, care contractează din nou, o alta obligație. Si, in fine, art. 1492 C. civ. limitează efectul liberatoriu al dării în plată la acea obligație, efectul liberatoriu fiind punctual, si nu generic.
Cum ei nu și-au dat consimțământul cu privire la această modalitate de plată, apărările pârâtului sunt neîntemeiate, urmând a admite cererea principală si a obliga pârâtul să restituie bunul mobil indicat în cererea de chemare în judecată.
Cat privește cel de al doilea capăt de cerere,reclamanta-pârâtă solicită a înlătura apărările pârâtului, întrucât prin faptul că acesta a avut în posesie un bun, pentru care nu a plătit prețul si pe care refuză să-l restituie, i-au fost aduse prejudicii ca urmare a lipsei de folosința a semiremorcii. In toata perioada cat a avut posesia bunului, paratul s-a folosit de acesta, a beneficiat de pe urma exploatării acesteia, efectuând diverse transporturi, fără a plăti nici măcar chirie pentru acesta.
Cum folosința bunului s-a efectuat fără drept, solicită si admiterea celui de al doilea capăt de cerere.
In dovedire: înscrisuri, interogatoriul paratului-reclamant, martori.
Pârâtul-reclamant Î. M. a formulat si depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanta-pârâtă (f.46-48).
Susține că prin întâmpinarea formulată, reclamanta-pârâtă recunoaște că au convenit să-i transport pietriș pentru amenajarea unei parcări, însă contestă faptul că a efectuat un număr de 20 de curse, ajutat fiind de numitul A. I., care lucra pe utilajul de încărcat pietrișul, susținând că în realitate ar fi fost vorba de un număr de trei transporturi, contravaloarea acestora fiind de 1.200 lei.
Totodată, reclamanta-pârâtă recunoaște că i s-a adus un număr de 100 spalieri de beton, care ar valora 700 lei, precizând că este de acord să achite contravaloarea celor trei transporturi și a celor 100 de spalieri de beton, însă prețul pentru transporturile efectuate de către el și pentru cei 100 de stâlpi a fost stabilit la suma de 10.000 lei, contrar susținerilor reclamantei-pârâte.
Precizează că din cauza unor probleme financiare cu care s-a confruntat, a hotărât să înstrăineze autotractorul marca M. și semiremorca dobândite de la reclamanta-pârâtă către S.C. C. TRANS EXPRES S.R.L., însă aceasta a achiziționat doar autotoctorul, refuzând semiremorca motivat de faptul că nu corespundea din punct de vedere tehnic și estetic, aspect adus la cunoștința reclamantei-pârâte.
În acest context, a convenit cu reclamanta să-i achite suma de 10.000 lei reprezentând contravaloarea transporturilor efectuate de către el și a celor 100 de stâlpi, urmând ca el să-i restituie semiremorca, dat fiind faptul că nu îi mai era folositoare ca urmare a înstrăinării autotractorului.
Inițial, administratorul reclamantei a fost de acord, eu precizarea că urma să-i achite jumătate din cei 10.000 lei, pentru a acoperi cheltuielile cu serviciile prestate și a ieși din impasul financiar în care pârâtul-reclamant se afla, lucru care, din păcate, nu s-a mai întâmplat.
Precizează pârâtul-reclamant că ulterior, a aflat de la un angajat al reclamantei că aceasta are probleme financiare, cu rea-credință fiind promovată prezenta acțiune, pentru a obține suma de 4.000 euro.
Prin urmare, reclamanta-pârâtă recunoaște existența unor relații contractuale cu el, singurul lucru contestat de către aceasta fiind numărul serviciilor prestate și valoarea acestora.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale.
Astfel, fapta ilicită constă în neexecutarea obligațiilor contractuale de către reclamanta-pârâtă, respectiv plata transporturilor efectuate de către pârât și a contravalorii stâlpilor de beton.
Premisa generală a angajării răspunderii contractuale o constituie existența unui contact valabil încheiat, în speță, convenția verbală prin care părțile, au convenit ca în schimbul transporturilor cu pietriș și al altor materiale necesare edificării unei hale, precum și în schimbul stâlpilor de beton, reclamanta-pârâtă să-i achite suma de 10.000 lei.
In caz de neexecutare totală, răspunderea contractuală se angajează cu certitudine, debitorul fiind obligat să repare întregul prejudiciu cauzat.
Legat de condiția existenței prejudiciului, acesta constă în consecințele dăunătoare de natură patrimonială, efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanță aparținând creditorului său contractual, prin neexecutarea lato sensu a prestației sau a prestațiior la care s-a îndatorat. Pentru a se naște obligația de reparare, prejudiciul patrimonial trebuie să fie cert. Or, în prezenta cauză prejudiciul este reprezentat de contravaloarea serviciilor prestate de către pârât și a contravalorii stâlpilor metalici, respectiv suma de 10.000 lei, astfel cum s-a convenit cu reclamanta-pârâtă.
Fiind date condițiile existenței faptei ilicite și a prejudiciului, pârâtul-reclamant consideră că este întrunită și cea a existenței legăturii de cauzalitate dintre primele două.
In ceea ce privește vinovăția reclamantei-pârâte, obligația de a răspunde pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea contractuală este legată de neexecutarea culpabilă a acestor obligații. Plata sumei de 10.000 lei de către reclamanta-pârâtă reprezintă o obligație de rezultat, iar în cazul acesteia s-a impus soluția potrivit căreia culpa debitorului este prezumată relativ și operează de îndată ce creditorii face dovada că debitorul nu a realizat sau obținut rezultatul la care s-a obligat. Or, reclamanta-pârâtă din prezenta cauză nu a achitat suma de 10.000 lei, deși acesta și-a executat obligațiile contractuale.
Potrivit disp. art. 1527 Cciv., creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă.
Executarea în natura a obligației de a da o sumă de bani este tot timpul posibilă, drept pentru care se impune obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 10.000 lei.
Pentru toate acestea, pârâtul-reclamant solicită admiterea cererii reconvenționale și înlăturarea apărărilor invocate prin întâmpinare.
În conformitate cu prevederile art. 352, 354 C.pr.civ. s-a luat interogatoriu pârâtului-reclamant, răspunsurile la interogatoriu fiind consemnate pe aceeași foaie cu întrebările (f.67-68).
A fost administrată proba cu martorii M. O., A. I. C., D. V. si U. D. (f.72-73; 80-81).
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
La data de 10.02.2014 reclamanta a vândut către ..R.L din Preutești, al cărei administrator este pârâtul Î. M. un cap de camion marca M. pentru care s-a întocmit factura . nr. 043 și pentru care s-a plătit prețul convenit (a se vedea factura atașată la fila 10 dosar și înscrisurile de la f. 69-70 dosar).
Ulterior acestei date, așa cum rezultă din susținerile părților, între administratorii celor două societăți au existat discuții și cu privire la intenția de vânzare-cumpărare și a semiremoricii - utilitara camion, marca Krone, tipul SDP 27, având numărul de identificare WKESDP27000W09954 si nr. de înmatriculare_, pentru prețul de 4.000 EURO (a se vedea răspunsul la interogatoriu – fila 67 dosar).
In acest sens, această semiremorcă a fost predată de reclamantă pârâtului la scurt timp după ce s-a încheiat convenția de vânzare-cumpărare asupra bunului cap tractor marca M., fapt ce reiese din depoziția martorului M. O. – fila 72dosar, care a afirmat că această semiremorcă a fost luată de pârât la câteva zile de la vinderea capului tractor marca AN, dar si din depoziția martorului U. D. (fila 81 dosar) care a arătat că a asistat la discuțiile verbale dintre părți legate de vânzarea unei remorci cu prețul de 4.000 Euro.
Aceeași martori relevă că părțile au convenit ca în contul acestei sume urma ca pârâtul să-i transporte reclamantului la Podeni, pentru o parcare 20-30 mașini de balast, umplutură necesară efectuării parcării.
Despre această înțelegere are cunoștință și martorul M. O. (f.72 dosar) care afirmă că între părți a existat o înțelegere; ca pârâtul să-i presteze reclamantului anumite servicii respectiv să-i aducă prundiș, a căror contravaloare va fi scăzută din prețul de 4.000 Euro.
Reclamanta prin administratorul său recunoaște existența acestei înțelegeri doar că aceasta ar fi avut loc în luna august 2014, după ce pârâtul nu achitase nicio sumă de bani din cea stabilită cu titlu de preț pentru semiremorcă.
Privitor la înțelegere și modalitatea de executare a acesteia, respectiv a cantității de prundiș ce trebuia transportată la locul „Podeni” pentru construirea unei parcări, prețul stabilit pe transport, termenele de execuție, nu există la dosar date concrete.
Astfel, pârâtul afirmă că s-a înțeles cu administratorul reclamantei pentru a-i transporta pietriș în vederea construirii unei parcări, că a efectuat un număr de 20 de curse ajutat de martorul A. I. care lucra pe utilajul de încărcat pietrișul și că a mai transportat un număr de 100 de stâlpi de beton, prețul pentru transporturile efectuate fiind stabilit de comun acord la suma de 10.000 lei. Acesta susține în continuare că urma să-i achite reclamantului diferența până la suma de 4.000 Euro (a se vedea susținerile din întâmpinare – fila 23 dosar).
Raportat la aceeași înțelegere, din susținerile reclamantei (f.39-40 dosar) rezultă că în luna august 2014, având în vedere că pârâtul nu a achitat nicio sumă din cea stabilită cu titlu de preț, i-a solicitat acestuia să-i transporte pietriș pentru o parcare ce o avea deja cumpărată, și că la data de 20 august 2014, pârâtul personal și nu A. I. a efectuat trei transporturi de pietriș (pe care le evaluează la 400 lei/transport) pentru care nu i-a achitat banii. Nu recunoaște că aceste transporturi au fost făcute în contul prețului ce urma ca pârâtul să i-l achite.
Recunoaște reclamanta că pârâtul i-a adus și un număr de 100 stâlpi de beton în valoare de 700 lei (7 lei/stâlp) sumă neachitată.
Și depozițiile martorilor audiați la solicitarea părților sunt contradictorii și neclare în ceea ce privește înțelegerea dintre părți privitoare la predarea semiremorcii și plata contravalorii semiremorcii – de 4.000 Euro și serviciile ce urmau a fi prestate de pârât.
Astfel, martorul M. O. afirmă în depoziția sa de la fila 72 dosar că la câteve zile după încheierea convenției cu privire la vânzarea capului tractor marca M., a venit pârâtul și a luat și semiremorca – aflată în litigiu. Martorul arată că are cunoștințe că între părți a existat o înțelegere ca pârâtul să-i presteze asemenea servicii respectiv să-i aducă pietriș ca să-i scadă din suma de 4.000 Euro. Arată martorul că pârâtul i-a transportat cca 5 bascule de pietriș și că un transport de pietriș ar valora 400 lei. De asemenea martorul confirmă că în contul datoriei, pârâtul i-a dat 100 spalieri beton – pentru care nu poate face o evaluare.
Martorul A. I. C. afirmă în depoziția sa (f.73 dosar) că a aflat din spusele pârâtului că a achiziționat o semiremorcă de la reclamantă si că între părți ar fi fost o înțelegere ca pârâtul să-i transporte balast.
Martorul arată că a fost participant la 4-5 transporturi care au fost aduse la locul indicat de reclamant, în primăvară.
Mai afirmă că a încărcat din balastieră cca 20-25 camioane fără a preciza unde au fost transportate.
De asemenea, arată martorul că are cunoștință că pârâtul a transportat în contul debitului spalieri folosiți, ajutând la încărcarea lor.
Martorul D. V. afirmă în depoziția sa (f.80 dosar) că nu a participat la convenția părților dar că are cunoștință de faptul că pârâtul s-a obligat să-i transporte nisip, balast reclamantului. Recunoaște că a fost prezent când pârâtul a efectuat două transporturi de balast pe care nu le poate evalua.
Martorul U. D. (f.81 dosar) arată că a participat la convenția verbală dintre părți care au convenit ca în schimbul prețului de 4.000 Euro contravaloarea remorcii, pârâtul să-i transporte 20-30 mașini de balast, umplutură necesară efectuării unei parcări în localitatea Podeni-Bunești.
Martorul arată că personal, ca șofer a efectuat 10 transporturi iar pârâtul Î. M. a efectuat 10 transporturi pe care le-a găsit la fața locului. S-a întâmplat în martie-aprilie 2014. Tot în contul datoriei au fost transportați 100 spalieri beton.
In raport de probatoriul administrat, instanța reține că cererile părților (cerere principală si cerere reconvențională) sunt întemeiate în parte.
Privitor la capătul de cerere principal revendicare mobiliară, acesta este fondat pentru următoarele:
Potrivit disp. art.555 al. 1 cod civil „Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege”.
Acțiunea în revendicare este definită în art. 563 alin. 1 Cod civil prin aceea că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
In speță, este vorba de o acțiune în revendicare mobiliară, ce privește obligarea pârâtului de a restitui reclamantului semiremorca - utilitară camion, marca Krone, tipul SDP 27, având nr. de identificare WKESDP27000W09954 și nr. de înmatriculare_, obligație cu care pârâtul a fost de acord ( a se vedea susținerea din întâmpinare – fila 22 dosar si cele din notele de concluzii – fila 83 dosar).
In acest sens, în raport de situația reținută și fiind incidente dispozițiile legale sus menționate, instanța va admite capătul de cerere principal și va obliga pe pârât să-i restituie reclamantului bunul solicitat.
Capătul de cerere principal – obligarea pârâtului de a achita contravaloarea lipsei de folosință a bunului în perioada februarie 2014 – februarie 2015- în sumă de 20.000 lei este nefondat pentru următoarele.
Din probele administrate în cauză, susținerile părților, confirmate de depozițiile martorilor audiați, inclusiv ale martorilor propuși de reclamant rezultă că folosința bunului mobil în litigiu a fost permisă de către reclamant în schimbul prestației de către pârât a unor servicii respectiv de transport materiale necesare efectuării unei parcări în localitatea Podeni.
Folosința reprezintă posibilitatea pe care o are o persoană, în puterea unui drept, de a întrebuința un bun sau, de a-i culege fructele (cum sunt cele naturale, dar si cele civile: chiria, renta, etc.). Acest drept de folosință aparține de regulă proprietarului bunului, însă este posibil a aparține si unei alte persoane decât acestuia.
Pornind de la faptul ca folosința este un atribut al proprietății, si cum proprietatea este inviolabilă, ea neputând fi încălcată de nimeni, se prezumă că nicio persoană nu poate fi lipsită de folosința bunului pentru că în caz contrar s-ar încălca însăși dreptul său de proprietate.
Cu toate acestea, în practică nu puține sunt situațiile în care, titularii dreptului de proprietate sunt lipsiți de folosința, stăpânirea efectivă a bunului, aceasta ca urmare a unor acte ilicite de deposedare, ori refuz săvârșit de o altă persoană.
Se reține astfel că un element esențial în obținerea unor despăgubiri legate de lipsa de folosință a unui bun de către proprietar este acela că acțiunea de a se folosi de bunul altuia, să se fi săvârșit fără drept.
Or, în cauză, din ansamblul probelor rezultă că pârâtul a avut acordul reclamantei proprietare de a se folosi de bunul în litigiu, pe care l-a încredințat pârâtului în vederea efectuării de către pârât a unor servicii respectiv de transport material (prundiș, balast) – preț ce urma să se deducă din prețul inițial stabilit de 4.000 Euro.
Considerând că pârâtul a fost posesor de bună credință a bunului - semiremorca proprietatea reclamantei, acesta nu poate fi obligat la plata despăgubirilor generate de lipsa de folosință a bunului și prin urmare va respinge capătul de cerere privitor la plata sumei de 20.000 lei de către pârât.
In ceea ce privește cererea reconvențională, din aceleași probe administrate rezultă că aceasta este întemeiată în parte.
Pârâtul-reclamant Intorsură M. pretinde de la reclamanta -pârâtă, obligarea la plata sumei de 10.000 lei contravaloare servicii prestate si a stâlpilor de beton în număr de 100 furnizați reclamantei, invocând prevederile art. 1527 Cod civil respectiv art. 1350 Cod civil.
Potrivit art. 1350 Cod civil „Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. Dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părți nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile”.
Răspunderea contractuală este acea formă a răspunderii civile ce decurge din neexecutarea unor obligații contractuale, care constă în repararea de către debitor - în natură sau prin echivalent – a prejudiciului cauzat creditorului.
Domeniul responsabilității contractuale este limitat la ceea ce părțile s-au obligat.
D. urmare, debitorul contractant va răspunde numai pentru prejudiciul cauzat si care a fost prevăzut sau previzibil în momentul încheierii contractului.
In speță, așa cum rezultă din susținerile părților acestea au convenit ca pârâtul să presteze în favoarea reclamatei transporturi de prundiș pentru o parcare ce urma a fi finalizată în loc. Podeni.
Nu rezultă cu claritate din susținerile părților la câte transporturi de prundiș s-a obligat pârâtul-reclamant să presteze în favoarea reclamantei-pârâte, care este prețul pe transport sau suma totală de plată întrucât aceste susțineri ale părților din convenția verbală sunt contradictorii.
Marea majoritate a martorilor audiați nu au participat la această convenție cu excepția martorului U. D., care afirmă că a asistat la convenția verbală și care afirmă că părțile s-au înțeles ca în contul sumei de 4.000 Euro, pârâtul să transporte prundiș într-o parcare (respectiv 20-30 mașini).
Martorul susține că a participat ca șofer la transportul a 10 mașini umplutură, în timp ce pârâtul a mai transportat 10 mașini or din susținerile pârâtului din întâmpinare rezultă că transportul celor 20 mașini prundiș s-a făcut de către el, ajutat de martorul A. I. C., ca șofer (fila 23 dosar).
In altă ordine de idei, deși martorul U. D. susține că a asistat la convenția verbală, nu precizează care au fost costurile stabilite pentru serviciile prestate de pârât și nu confirmă practic susținerile pârâtului din cererea reconvențională.
De aceea instanța va avea în vedere susținerile martorului M. O. (f. 72 dosar) care afirmă că pârâtul a dus în jur de 5 basculante pietriș, cu aproximație, pretul unui transport valorând 400 lei coroborate și cu depoziția martorului A. I. C. (f.73 dosar) care precizează că a participat la 4-5 transporturi efectuate de pârât.
In acest condiții, cum din aceste probe rezultă că au fost transportate 4-5 bascule a câte 400 lei/transport suma totală ce urmează a fi achitată de reclamantă pârâtului este de 2.000 lei (5x400 lei/transport) la care se adaugă suma de 1.000 lei – contravaloarea celor 100 spalieri beton – valoarea acestora fiind apreciată de martorul U. D. – 10 lei /buc (fila 81 dosar) valoare apropiată de cea arătată de reclamanta-pârâtă la fila 39 dosar ( 7 lei /buc.).
Rezultă că suma totală de bani la care pârâtul-reclamant este îndreptățit este de 3.000 lei.
In cauză sunt incidente disp. art. 1527 Cod civil potrivit cu care „Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, cu excepția cazului în care o asemenea executare este imposibilă. Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum și orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă”. Și prin urmare va admite în parte și va obliga pe reclamanta-pârâtă să achite acestuia suma de 3.000 lei contravaloarea a serviciilor prestate si a celor 100 stâlpi de beton livrați.
In conformitate cu prev. art. 453 alin.2 Cod pr. civilă cererea fiind admisă în parte, instanța va stabili măsura în care fiecare dintre părți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, cheltuielile reprezentând taxa judiciară de timbru atât pentru cererea principală cât si pentru cererea reconvențională vor fi calculate în raport de pretențiile admise si dispunând compensarea lor, va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 810,50 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea având ca obiect „revendicare mobiliară” și „pretenții”, formulată de reclamanta-pârâtă S.C. J. E. Autotransport S.R.L. Fălticeni, CUI RO21360320, J_ – cu sediul procesual alea la Cabinet de avocat F. I. R., mun. Fălticeni, .. 301, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul-reclamant Î. M. (CNP_) – cu domiciliul în satul/..
Obligă pe pârât să restituie reclamantei semiremorca - utilitară camion, marca Krone, tipul SDP 27, având nr. de identificare WKESDP27000W09954 și nr. de înmatriculare_ .
Respinge ca nefondat capătul de cerere privitor la plata contravalorii lipsei de folosință a bunului - semiremorcă, marca Krone, în cuantum de 20.000 lei.
Admite în parte cererea reconvențională.
Obligă pe reclamantă să achite pârâtului suma de 3000 lei, contravaloarea a 5 transporturi pietriș și contravaloarea a 100 stâlpi beton.
Compensează între părți cheltuielile de judecată și obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 810,50 lei cheltuieli de judecată, după compensare.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Fălticeni.
Pronunțată în ședința publică din 23.12.2015.
P., Grefier,
Red.AI
Tehnored.PM
Ex.4
Data: 22. 01.2016
Operator date cu caracter personal 4304
| ← Cereri. Sentința nr. 1027/2015. Judecătoria FĂLTICENI | Cereri. Sentința nr. 2328/2015. Judecătoria FĂLTICENI → |
|---|
