Pensie întreţinere. Sentința nr. 88/2015. Judecătoria FĂUREI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2015 pronunțată de Judecătoria FĂUREI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1334/228/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FĂUREI – JUDEȚUL B.
Operator de date cu caracter personal / Autorizația nr.4903
SENTINTA CIVILĂ NR 88
Ședința publică din 27 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. M. F.
Grefier: V. M. T.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect majorare pensie întreținere minor, formulată de reclamanta G. N.-F., domiciliată în . jud G. ( cu domiciliul procesual ales în Galati, .,. . M. M.) în contradictoriu cu pârâtul A. M., domiciliat în . ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns- av M. M. pentru reclamanta G. N.-F. în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar ( fila 5) și pârâtul A. M., personal.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura este legal îndeplinită, cauza se află la al doilea termen de judecată, amînată pentru a se solicita relații de la ITM B. în sensul de a se comunica dacă pârâtul realizează venituri de natură salarială, la dosar se află ( fila 29) adresa nr_/30.12.2014 emisă de ITM B. din care rezultă că nu pot furniza relații fără indicarea CNP-ului, cererea este timbrată legal cu suma de 20 lei potrivit chitanțelor aflate la dosar ( fila 6-9), după care:
Prezent în instanță pârâtul este identificat cu CNP_; depune la dosar adeverința nr 285/26.01.2015 eliberată de Primăria . rezultă că este beneficiar de venit minim garantat în cuantum de 142 lei cf Legii 416/2001 și nu este înscris în registrul agricol cu teren arabil și animale.
Față de înscrisul depus la dosar de pârât, apărătorul reclamantei apreciază că nu este necesar a se reveni cu adresă la ITM, pentru solicitarea de relații cu privire la veniturile pârâtului.
Instanța revine cu privire la necesitatea de a se solicita relații de la ITM.
Av M. M. solicită proba cu înscrisurile aflate la dosar, arătând că alte cereri numai are de formulat.
Pârâtul de asemenea arată că nu are probe de solicitat.
In baza art 238 c.pr.civ. instanța estimează durata cercetării procesului la două termene, inclusiv termenul de astăzi 2.01.2015.
In baza art.258 c.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, pentru pârât proba cu înscrisul depus la acest termen, ca fiind utile soluționării cauzei și, nemaifiind cereri de formulat și probe de solicitat, finalizează cercetarea procesului și acordă cuvântul părților pe fondul cauzei
Av M. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în sensul de a se dispune majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr 338/16.06.2005 în favoarea minorei A. I.- G., născută la 17.05.1997. Solicită a se constata că de la data pronunțării hotărârii sus menționate au trecut zece ani, timp în care au crescut nevoile minorei. Intrucât pârâtul nu realizează venituri, solicită a se stabili cuantumul pensiei lunare la 1/3 din venitul minim pe economia națională așa cum prevăd în prezent dispozițiile legate în materie.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, fără onorariul apărătorului ales.
Pârâtul nu este de acord cu majorarea pensiei de întreținere întrucât nu are posibilități financiare pentru a plăti o sumă mai mare decît cea stabilită în anul 2005. Mai mult, arată că reclamanta nu îi permite să vadă minora, însă nici nu a solicitat aceasta printr-o actiune în instanță.
I N S T A N T A
Deliberând în prezenta cauză constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 06.10.2014 reclamanta G. N.-F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. M. majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin Sentința Civilă nr. 338/16.06.2005 pronunțată de Judecătoria Făurei în cauza nr. 298/2005, cu cheltuieli de judecată.
În fapt reclamanta a arătat că prin această sentință a fost desfăcută căsătoria părților iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere de 800.000 lei rol în favoarea minorei A. I.-G.. Arată că nevoile minorei au crescut, fiind elevă în clasa a VI-a și au crescut veniturile realizate de pârât care de la data pronunțării divorțului a trimis doar 50 de lei în loc de 80 lei lunar cum a fost obligat de instanță.
Au fost invocate în drept dispozițiile art. 529-533 din Codul Civil, fiind anexate la cerere înscrisuri în copie.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Potrivit dispozițiilor art. 258 din codul de procedură civilă s-a administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererea formulată de reclamantă și probatoriile administrate în cauză instanța constată că, prin Sentința Civilă nr. 338/16.06.2005 pronunțată de Judecătoria Făurei în cauza nr. 298/2005 s-a dispus desfacerea căsătoriei părților încheiată în anul 1997 iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei A. I. G. rezultată din relația părților în sumă de 800.000 lei rol, domiciliul minorei fiind stabilit la reclamanta din prezenta cauză. (fila nr. 14 din dosar)
Instanța constată că minora este născută la data de 17 februarie 2002 conform Certificatului de naștere . nr._ emis de Primăria Municipiului G.. (fila nr. 12 din dosar)
Se apreciază că suma de 80 lei ron, echivalentul a 800.000 lei rol este în mod evident insuficientă la acest moment pentru a constitui o contribuție reală la nevoile de educație și creștere privind pe minoră, suma fiind la acest moment derizorie.
Conform dispozițiilor art. 531 alin. 1 din Codul Civil instanța va putea mări pensia de întreținere, potrivit împrejurărilor, după cum s-au schimbat mijloacele celui care prestează întreținerea sau nevoia celui care o primește, avute în vedere la data stabilirii acestei obligații.
Raportat la vârsta minorei care trebuie să urmeze cursurile școlare se constată că suma de 80 lei este la acest moment insuficientă, după cum s-a apreciat anterior, și se impune a fi mărită.
La stabilirea pensiei se au în vedere dispozițiile legale privind salariul minim pe economie reprezentate de HG nr. 1091/2014 prin care salariul minim brut este începând cu data de 01 ianuarie 2015 de 975 lei, rezultând în aceste condiții un venit minim net de 724 lei.
În aceste condiții, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța va avea drept reper venitul minim pe economie în cuantumul net.
În conformitate cu dispozițiile art. 529 C.civ., alin. 1 și 2, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii, respectiv o jumătate pentru trei sau mai mulți copii (indiferent că sunt minori sau majori). Se observă că nu s-a făcut dovada că pârâtul ar mai avea alți copii sau alte persoane față de care să existe obligația legală de întreținere.
Având în vedere toate cele expuse, instanța va admite cererea privind majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 338/16.06.2005 pronunțată de Judecătoria Făurei în cauza nr. 298/2005 și va dispune majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât de la suma de 80 lei (800.000 lei rol) la suma de 181 lei care reprezintă ¼ din venitul minim net de 724 lei, sumă apreciată ca rezonabilă față de nevoile de creștere și educare a minorei.
Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă instanța va obliga pârâtul căzut în pretenții la plata către reclamantă a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamantă reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUM ELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată reclamanta G. N. F., domiciliată în satul Ciurești, ., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinetul de Avocat M. M. cu sediul în municipiul G., ., blocul A5, scara 4, apt. 164, județul G., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul A. M., domiciliat în satul Drogu nr. 27, ., CNP_.
Dispune majorarea pensiei de întreținere datorată de pârât pentru minora A. I.-G., stabilită prin Sentința Civilă nr. 338/16.06.2005 a Judecătoriei Făurei, de la suma de 80 lei (800.000 lei rol) la suma de 181 lei.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria Făurei.
Pronunțată în ședință publică azi 27 ianuarie 2015.
Președinte, Grefier,
C. M. F. V. M. T.
red C.M.F.
dact.V.M.T.
ex.4/18.02.2015
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|








