Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 684/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 684/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 7358/229/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA FETESTI JUDETUL I.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 684

Ședința publică din data de 14 februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. M.

GREFIER- I. M.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâții D. M., D. N., N. I., D. B. G. și S. Ș., având ca obiect "succesiune".

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;

Instanța urmează a rămâne în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /21.08.2012, reclamanta .>, (cu sediul ales la Cabinet de avocat C. A. din Slobozia, ., ., jud. Ialomița) a solicitat în contradictoriu cu pârâții D. M., (domiciliat în Slobozia, ..MB 18, ., jud. Ialomița) D. N., (domiciliată în comuna Scânteia, .) N. I., (domiciliată în .. Ialomița) D. B. G. (domiciliat în .. Ialomița) si S. fostă D.) Ș. (domiciliată în .) ca pe baza probelor ce se vor administra prin hotărâre să se constate deschisă succesiunea defunctului D. E., masa succesorală rămasă dupa defunct, calitatea de moștenitori a pârâților, cotele părți succesorale ce le revin și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru suprafata de 1,00 ha teren arabil situat in extravilanul .. I., cu amplasamentul evidențiat in cererea formulata.

În motivarea cererii, reclamanta a precizat că la data de 29.08.2003 a decedat numitul D. E., cu ultim domiciliu in . Ialomița, iar masa succesorala ramasa in urma acestuia se compune din suprafata totala de 1,00 ha teren arabil situat în extravilanul comunei M. Kogalniceanu, cu amplasamentul evidentiat in cerere .

A aratat ca mostenitorii defunctului sunt paratii din cauza de fata, respectiv sotia supravietuitoare S. Ș. si cei patru copii D. M., D. N., N. I. si D. B. G..

A mai precizat că la data de 01.09.2010 a încheiat cu paratii un antecontract de vânzare – cumpărare avand ca obiect promisiunea bilaterală de vânzare –cumpărare a dreptului de proprietate asupra terenului arabil mentionat mai sus, cu un pret de 4.500 lei care a fost achitat integral in momentul incheierii antecontractului.

Reclamanta a mai precizat ca este imposibila intocmirea contractului de vânzare – cumpărare la notariat deoarece paratii nu au facut demersurile necesare în vederea obtinerii documentatiei cadastrale necesara pentru perfectarea contractului, desi termenul limita era conform promisiunii de vanzare, la data de 01.10.2010 .

Avand in vedere ca si-a indeplinit toate obligatiile contractuale si a platit pretul, reclamanta a formulat prezenta cerere, pentru a se constata intervenită convenția de vânzare – cumpărare pentru terenul în suprafață de 1,00 ha descris mai sus.

În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art. 963 și art.1523-1528 Cod civil.

În susținerea acțiunii s-au depus înscrisuri în copie la dosar: antecontractul de vânzare-cumpărare incheiat intre parti la data de 01.09.2010, titlul de proprietate nr._/_ din 23.04.2001 emis de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor I., anexa 24 privind pe defunctul D. E., certificatul de deces al acestuia, acte de stare civila si copiile actelor de identitate ale paratilor, incheiere de certificare nr._, adeverinta eliberata paratei in temeiul Legii nr. 18/1991 si, în original, delegatia aparatorului angajat in cauza.

Ulterior s-a mai depus si certificat de sarcini cu privire la terenul in litigiu și acte de stare civilă.

Pârâții nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția față de acțiune.

La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2012 instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat, față de referatul existent la dosar cu privire la existența Dosarului nr._ .

Reclamanta a depus, pentru termenul de judecază din data de 14.02.2012, punct de vedere cu privire la excepția invocată de instanță, solicitand respingerea acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma sustinerilor partilor raportat la excepția invocata, absoluta și peremptorie, instanța reține următoarele:

Reclamanta reclamanta . a solicitat in prezenta cauza ca in baza probelor ce vor fi administrate instanta să se constate deschisă succesiunea defunctului D. E., masa succesorală rămasă dupa defunct, calitatea de moștenitori a pârâților, cotele părți succesorale ce le revin și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru suprafata de 1,00 ha teren arabil situat in extravilanul .. I., cu amplasamentul evidențiat in cererea formulata.

Cererea a fost introdusă de reclamantă în contradictoriu cu pârâții D. M., D. N., N. I., D. B. G. și S. (fostă D.) Ș..

Din probele aflate la dosar se retine ca intre aceleasi parti a mai existat pe rolul Judecatoriei Fetesti alt dosar, respectiv dosarul civil nr._, ce a fost solutionat printr-o sentinta ramasa definitiva si irevocabila.

Astfel, se constata ca prin cererea adresata Judecatoriei Fetesti si inregistrata sub nr._ reclamanta . a chemat in judecata pe aceiași parati solicitand ca prin hotărâre judecătorească să se constate deschisă succesiunea defunctului D. E., masa succesorală rămasă dupa defunct, calitatea de moștenitori a pârâților, cotele părți succesorale ce le revin și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru suprafata de 1,00 ha teren arabil situat in extravilanul .. I., cu amplasamentul evidențiat in cererea formulata.

P. sentința civilă nr. 276 din 08.02.2011 a Judecatoriei Fetesti, cererea reclamantei a fost respinsă.

Analizând excepția autorității lucrului judecat, instanța reține că potrivit art.1201 C.civ., există autoritate de lucru judecat „când o a doua cerere de chemare in judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

P. urmare, pentru a stabili în ce măsură există autoritate de lucru judecat în raport de prezenta cerere, este necesar a se verifica tripla identitate impusă de art.1201 C.civ., cu privire la părți, obiect și cauză.

Se constată astfel de către instanță, sub aspectul identității de părți, că in dosarul civil nr._ al aceleiasi instante, reclamanta a chemat în judecata pe aceiași parați astfel ca in speta este indeplinita aceasta conditie.

Apoi, cu privire la identitatea de obiect si cauza, se retine ca in dosarul de față reclamanta a solicitat ca in baza probelor să se constate că constate deschisă succesiunea defunctului D. E., masa succesorală rămasă dupa defunct, calitatea de moștenitori a pârâților, cotele părți succesorale ce le revin și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru suprafata de 1,00 ha teren arabil situat in extravilanul .. I., cu amplasamentul evidențiat in cererea formulata.

Aceiași solicitare a fost insa adresată instantei si prin cererea anterioara ce a fost solutionata prin sentința civilă nr. 276 din 05.02.2011 a Judecatoriei Fetesti.

Instanța apreciază că în ceea ce privește cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, care nu se confundă cu mijloacele de dovadă ale temeiului juridic.

Cauza celor două acțiuni, este, în opinia instanței, aceiași respectiv, obținerea unei hotarari prin care să se constate că constate deschisă succesiunea defunctului D. E., masa succesorală rămasă dupa defunct, calitatea de moștenitori a pârâților, cotele părți succesorale ce le revin și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru suprafata de 1,00 ha teren arabil situat in extravilanul .. I., cu amplasamentul evidențiat in cererea formulata.

Se constată astfel ca in speta exista identitate de cauză, precum și de obiect, avându-se în vedere cele mentionate mai sus.

Tot în acest sens, instanța reține că autoritatea lucrului judecat are la baza regula că o acțiune nu poate fi judecată irevocabil decât o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât aspectele stabilite printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Susținerile reclamantei sunt în sensul că prin sentința civilă nr. 276 din 05.02.2011 a Judecatoriei Fetesti s-a respins acțiunea fără a intra în fondul cauzei și că instanța a respins cererea motivand încălcarea dispozițiilor art.32 din Legea nr.18/1991, interdicție care, în prezent, nu mai operează.

În ceea ce privește aceste susțineri, instanța constată că prin sentința civilă nr. 276 din 05.02.2011 a Judecatoriei Fetesti s-a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu pe excepție, iar reclamanta nu arată că ar fi declarat cale de atac asupra acestei hotarari, astfel încat susținerile petentei că nu s-a analizat fondul cauzei nu pot fi primite.

În ceea ce privește motivele pentru care s-a respins acțiunea reclamantei și temeiul de drept invocat de instanță, aceste aspecte nu au relevanță față de cercetarea existenței autorității de lucru judecat, deoarece, față de excepția autorității de lucru judecat, nu se face în cauză o analiză a hotararii respective, care se poate realiza numai prin intermediul căilor de atac, ci se urmărește numai dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de 1201 C.civ., respectiv existența triplei identitati cu privire la părți, obiect și cauză.

Așa cum s-a precizat deja, scopul cerecetării triplei identitati cu privire la părți, obiect și cauză este acela de a evita ca o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Ori, stabilindu-se în cauză, că acțiunea inițială este neîntemeiată, nu se poate reveni apoi cu o acțiune care să ducă la pronunțarea altei hotărari.

De altfel în cauză operează aspectul negativ al autorității de lucru judecat, ceea ce face ca partea care a pierdut procesul să nu mai poată pune în discuție dreptul său.

Pentru aceste considerente, reținându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de dispozițiile art.1201 C.civ., instanța apreciază ca fiind intemeiata excepția autorității de lucru judecat invocata de instanță, din oficiu, astfel ca o va admite și în consecință, va respinge cererea formulată de reclamanta . ca existând autoritate de lucru judecat, soluționarea cauzei sub aspectul acestei excepții făcând de prisos analizarea cererii pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autoritatii de lucru judecat invocată de instanță, din oficiu.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul în localitatea M.Kogalniceanu, judetul I., cu sediul procesual ales la A. C.-Cabinet de avocat, municipiul Slobozia ., . județul Ialomița în contradictoriu cu pârâții D. M., (domiciliat în Slobozia, ..MB 18, ., jud. Ialomița) D. N., (domiciliată în comuna Scânteia, .) N. I., (domiciliată în .. Ialomița) D. B. G. (domiciliat în .. Ialomița) si S. fostă D.) Ș. (domiciliată în .), ca existând autoritate de lucru judecat.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astazi, 14.02.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./tehnored. M.C./M.I

Ex. 8/13.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 684/2013. Judecătoria FETEŞTI