Plângere contravenţională. Sentința nr. 1351/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1351/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 3611/229/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1351

Ședința publică din data de 14 martie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. M.

GREFIER - R. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B. Ș. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001. Ia act că intimata a depus la dosar actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ., instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecatoriei Fetești sub nr._ /08.05.2012, petentul B. Ș. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrazi si Drumuri Naționale din România SA-Cestrin cu sediul în București, ..401 A, sector 6 anularea procesului verbal . nr._/10.04.2012 și a procesului verbal . nr._/10.04.2012.

În motivare, petentul a arătat că s-a aplicat amenda contraventionala in sarcina sa, retinandu-se in procesul verbal de contraventie ca a circulat cu autoturismul fara a detine rovinieta valabila si i s-a aplicat amenda contraventionala.

Menționează că agentul constatator nu a făcut dovada că a condus vehicolul la data constatării contravenției. Arată că vehicolul a fost împrumutat unei cunoștințe care s-a obligat să suporte toată cheltuiala care derivă din utilizarea acestuia.

Mai arată că agentul constatator nu a luat în considerare faptul că fapta pentru care s-a constatat contravenția este o faptă continuă.

Petentul face consideratii asupra infractiunii continue și mentioneaza că in cauza de fata interventia fortei contrare nu a avut loc în intervalul scurs între cele două contravenții,

Invedereaza instantei ca dreptul penal romanesc nu prevede cumulul aritmetic al pedepselor decat in cazuri extreme. Consideră petentul că în cauza de față nu a fost analizat gradul de pericol social.

Arata ca suma platita cu titlu de despagubire reprezinta valoarea unei roviniete pe 12 luni. Considera ca s-ar putea trage concluzia ca tariful de despagubire reprezinta contravaloarea rovinietei pe 12 luni si ca o data achitata rovinieta, utilizatorul drumului va fi absolvit de plata de doua ori a aceleasi taxe. Daca un vehicol tranziteaza drumurile nationale de mai multe ori fara a detine rovinieta valabila poate fi amendat de cateva zeci de ori si va trebui sa achite tot atatea tarife de despagubire cate presupuse contraventii a savarsit. Ori in acest sens ar lua nastere o situatie extrem de dificila fata de contravenient, disproportionata fata de pericolul social generat.

Cererea a fost motivată in drept pe dispozitiile OG nr.2/2001 si OG nr.15/2002.

La dosarul cauzei a fost depus în dovedire, în copie, procese verbale de contraventie și dovezile de comunicare a acestora (filele 4-16).

Intimata a depus la dosar dovezi de comunicare a proceselor verbale de contravenție (filele 12, 14), autorizatii control si certificate calificate (fila 13, 15), fotografii obtinute cu ajutorul SIEGMCR (filele 16-17).

Petentul a depus și precizări prin care a înțeles să invoce excepția nulității proceselor verbale față de faptul că faptele nu au fost săvarșite de el, iar agentul constatator nu a făcut dovada că el a săvarșit faptele.

Mai arată că a fost sancționat de două ori pentru aceiași faptă în mai puțin de 48 de ore.

Arată că invocă excepția nulității proceselor verbale și pentru lipsă de semnătură, avand în vedere lipsa semnăturii agentului constatator. onsideră semnătura electronică aplicabilă documentelor în format electronic.

Mai arată că tariful de despăgubire a fost anulat.

Petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ apartinand acestuia a circulat pe A2 km 144+100, a circulat la data de 18.12.2011 fără a deține rovinietă valabilă.

Prin procesul-verbal . nr._/10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ apartinand acestuia a circulat pe A2 km 144+100, a circulat la data de 16.12.2011 fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea asupra acestor procese verbale a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicarii proceselor verbale de constatare a contravenției.

Excepțiile invocate de petent reprezintă apărări de fond și vor fi analizate pe fondul cauzei.

Cu privire la legalitatea proceselor verbale instanța reține că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

F. de lipsa semnăturii, instanța constată că procesele verbale de contravenție au fost generate și semnate electronic.

În ceea ce privește semnătură electronică aplicată pe procesele verbale de contravenție, aceasta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.4 pct.4 din Legea nr.455/2001.

Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002 așa cum aceasta a fost introdus prin OG nr.8/2010 (termenul de 01 august 2010 prevăzut inițial fiind prorogat prin OG nr.17/2010 la data de 01 octombrie 2010) începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Prin urmare generarea proceselor verbale de contravenție s-a făcut electronic, potrivit prevederilor legale menționate. Procesele verbale fiind generate electronic au și semnătura electronică atașată. De altfel, în procesele verbale se menționează faptul că documentul a fost generat și semnat electronic, indicându-se numele agentului constatator și numărul certificatului acestuia.

Art.7 din Legea 455/2001prevede ca, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazata pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnaturi. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul proceselor verbale contestate-este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Instanța reține de asemenea că prin dispozițiile art. 25 din OG nr.2/2001, care completează dispozițiile OG 15/2002, legiuitorul a instituit necesitatea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției în formă scrisă, prevăzând că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului.

Instanța reține că dispozițiile OG nr.2/2002 instituie doar necesitatea semnării procesului verbal de către agentul constatator, fără a impune, ca și condiție de valabilitate a acestuia, forma pe care o astfel de semnătură trebuie să o îmbrace: olografă sau electronică.

Cu privire la temeinicia proceselor verbale legal întocmite, instanța constată că potrivit dispozițiilor art.8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr.144/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Conform articolul 9, alineatul (3) din OG nr.15/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr.144/2002, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Potrivit art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Art.8 alin. 1 din OG nr.15/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr.144/2002, reglementează drept contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă.

Conform articolul 9, alineatul (3) teza a II-a din OG nr.15/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr.144/2002, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Art. 8 alin. 1 din OG nr.15/2002, așa cum a fost modificat prin Legea nr.144/2002, cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenții și modifică art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 potrivit cărora fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța apreciază că dispozițiile art. 8 alin. 1, așa cum au fost modificate prin Legea nr.144/2012, cuprind dispoziții mai favorabile decât cele cuprinse în art.8 alin.1 din OG nr.15/2002, astfel încât Legea nr.144/2012 poate fi considerată o lege mai favorabilă petentei decât dispozițiile cuprinse în OG nr.15/2002 la data săvârșirii contravenției.

Potrivit art.15 alin.2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

În determinarea legii mai favorabile, instanța are în vedere condițiile în care fapta este considerată contravenție prin actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile.

Astfel, în timp ce OG nr.15/2002 în forma existență la data săvârșirii faptei considera contravenție „fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă", prin Legea nr.144/2002, se reglementează ca și contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta, iar contravenientul nu poate fi sancționat de mai multe ori într-un interval de 30 de zile.

Prin urmare, instanța apreciază că petentul beneficiază de dispozițiile Legii nr.144/2012 care este, în opinia instanței lege contravențională mai favorabilă.

În condițiile arătate, având în vedere faptul că petentul a fost sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._/10.04.2012 pentru fapta săvârșită la data de 16.12.2011, acesta nu mai putea fi sancționat pentru aceiași faptă, prin procesul verbal . nr._/10.04.2012 pentru fapta săvarșită la data de 18.11.2012.

Prin urmare, pentru motivele mai sus arătate, instanța urmează să dispună anularea procesului verbal . nr._/10.04.2012 și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acestea.

În ceea ce privește procesul verbal . nr._/10.04.2012 acesta este primul proces verbal întocmit în cauză, astfel încat este temeinic întocmit. Intimata a depus la dosar fotografia din care rezulta numarul de inmatriculare al autoturismului care a circulat la data inscrisa in procesul verbal de contraventie, facand astfel dovada celor inscrise in procesul verbal de contraventie.

Intimata a facut dovada ca masina inscrisa pe numele petentului a circulat prin locul, la data si ora inscrisa in procesul verbal de contraventie.

Petentul nu a facut dovada detinerii unei roviniete valabile, prin urmare, in mod corect intimata a intocmit procesul verbal de contraventie.

În ceea ce privește suținerile petentului că procesul verbal ar fi lovit de nulitate față de faptul că fapta nu a fost săvarșită de el, iar agentul constatator nu a făcut dovada că el a săvarșit fapta, cat si faptul că vehicolul a fost împrumutat unei cunoștințe, instanța constată că potrivit art.1 alin.1 lit.b din OG nr.15/2002 prin utilizatori se inteleg persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Textul legal menționat arată că se sancționează fapta de a circula fără rovinietă valabilă utilizatorul vehicolului, iar noțiunea de utilizator este definită ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Atat timp cat în certificatul de înmatriculare nu este înscrisă o altă persoană, alături de proprietar, răspunderea pentru neplata rovinietei revine proprietarului indiferent cine conduce vehicolul.

În situația descrisă de petent referitoare la împrumutul mașinii unei alte persoane, acesta are calea legală de a se îndrepta împotriva acelei persoane pentru neplata rovinietei, cu atat mai mult cu cat acesta afirmă că înțelegerea lor a fost ca acea persoană să suporte cheltuielile ce derivă din utilizarea vehicolului.

Petentul se afla in situatia oricarui contravenient care nu a achizitionat rovinieta, din datele existente la dosar nerezultand o situatie care sa duca la concluzia aprecierii de instanta a unei fapte avand o gravitate redusa.

Prin urmare, instanța va menține dispozițiile procesului verbal . nr._/10.04.2012 cu privire la amendă.

Potrivit art. II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Având în vedere aceste dispoziții, instanța va dispune exonerarea petentului de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin procesul verbal . nr._/10.04.2012.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul B. Ș., domiciliat în mun. C., .. 112, .. B, ., în contradictoriu cu intimatul C. N. de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania SA-Cestrin cu sediul în Bucuresti, ..401 A, sector 6.

Anulează procesul verbal . nr._/10.04.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

Anuleaza în parte procesul verbal . nr._/10.04.2012 și exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin acesta.

Mentine celelalte dispozitii ale procesului verbal . nr._/10.04.2012.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 14.03.2013.

P. GREFIER

Red. și tehnored.M.C.

5 ex./04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1351/2013. Judecătoria FETEŞTI