Plângere contravenţională. Sentința nr. 2963/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2963/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 5952/229/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 2963
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: B. I. L.
GREFIER: S. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea . contradictoriu cu intimata Compania Națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință.
Se ia act că prin serviciul de registratură, au fost comunicate relațiile solicitate intimatei și Serviciului de înmatriculări auto C.. Ia act că prin cererea de chemare în judecată se solicită judecarea cauzei în lipsă.
În raport de înscrisurile depuse la dosar de ambele părți încuviințează acestora proba cu înscrisuri, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă cauzei .
În raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul ..O., având CUI RO6579441 CU SEDIUL ALES LA SCA LITCANU ȘI G. cu sediul C., ., nr. 38, ., a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . nr._/21.05.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că fapta nu există, întrucât deținea rovinietă la acel moment. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a agentului constatator și a dezvoltat motive de nulitate a procesului verbal ce vizează lipsa semnaturii olografe a agentului constatator. Mai mult, petentul a arătat faptul că lipsesc din procesul verbal mențiunile cu privire la mijloacele tehnice de constatare a contravenției, precum și mențiunile obligatorii privind persoana contravenientului și descrierea faptei săvârșite.
Cererea a fost motivată in drept pe dispozițiile legale: OG nr. 2/2001 și OG 15/2002.
La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, in copie, următoarele acte: proces verbal contestat, dovada comunicării procesului verbal și facturi privind achiziționarea unor roviniete.
Intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București a depus la dosar certificat calificat si autorizație de control, fotografia obținuta cu ajutorul SIEGMCR, dovada comunicării actului contravențional contestat către petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/21.05.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei si obligat la plata unui tarif de despăgubire, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând acestuia a circulat in data de 26.04.2012, pe Autostrada A2 km144+100m, Fetești, Jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, în ceea ce privește amenda aplicată.
Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă. Or, atâta timp câtOG nr.15/2002 normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr.2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin.2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr.2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001
În ceea ce privește calitatea de reprezentant a agentului constatator, aceasta este reglementată de către OG nr. 15/2002, act normativ ce nu a fost abrogat. De asemenea art. 12 alin 3 din O.G. nr. 26/2011 stabilește posibilitatea personalului împuternicit al CNADNR de a aplica sancțiuni contravenționale, iar, din cuprinsul procesului verbal contestat rezultă faptul că agentul constatator face parte din cadrul personalului CNADNR.
Cu privire la susținerile petentului privind faptul că lipsesc din procesul verbal mențiunile cu privire la mijloacele tehnice de constatare a contravenției,respectând astfel dispozițiile OG nr. 20/1992, instanța reține că potrivit art.15 din alin.1 din OG nr.20/1992 privind activitatea de metrologie, mijloacele de măsurare sunt supuse controlului metrologic dacă sunt destinate să realizeze măsurările din domeniile de interes public prevăzute de art.3 alin 1 din același act normativ și dacă sunt cuprinse în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal aprobată prin Ordinul nr.48/2010 al Directorului General al BRML. Or, camerele foto ANPR precum și dispozitivele GPS care certifică data, ora și minutul la care a fost efectuată proba foto în discuție nu sunt cuprinse în această listă. Pe cale de consecință, nefiind îndeplinită una din condițiile mai sus menționate, instanța reține că astfel de camere, cum este cazul celor din cauze dedusă judecății, nu sunt supuse controlului metrologic legal, susținerile petentului sub acest aspect fiind nefondate.
Prin urmare, instanța reține că fapta reținută în sarcina petentului a fost constată pe baza unui mijloc tehnic - camera foto ANPR amplasată de A2 km 144+100m, Fetești - care nu este supus controlului metrologic tocmai în baza dispozițiilor art. 15 alin. 1 din OG nr.20/1992, motiv pentru care apreciază că vătămarea invocată de petent nu poate subzista și nici nu poate fi avută în vedere la soluționarea cauzei deduse judecății.
Instanța reține ca neîntemeiate de asemenea susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal contestat nu cuprinde nici o mențiune cu privire la împrejurările în care a fost săvârșită contravenția reținută în sarcina sa. Analizând procesul verbal contestat, instanța reține în conținutul acestuia sunt inserate data și locul săvârșirii contravenției precum și identificarea autoturismului despre care se pretinde că ar fi circulat fără a deține rovinietă valabilă, cu indicarea numărului de înmatriculare și al categoriei din care acesta face parte, elemente care sunt suficiente pentru aprecierea gravității unei contravenții de natura celei reținute în sarcina petentului.
În ceea ce privește susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal contestat este nul pentru că în cuprinsul acestuia nu au fost indicate datele sale de identificare, instanța reține că lipsa tuturor acestor elemente atrage ineficacitatea procesului verbal contestat numai în măsura în care acestea produc o vătămare ce nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului. Or, atâta timp cât petentului i s-a comunicat procesul verbal contestat și aceasta a avut posibilitatea de a formula plângerea dedusă judecății la instanța competentă, în termenul prevăzut de lege, instanța apreciază că neindicarea, în cuprinsul procesului verbal contestat a elementelor invocate de petent nu a produs acesteia o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal în discuție.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.
Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.
Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de 26.04.2012, circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe A 2 km 144+100m.
Pe cale de consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare _, care se va retine ca fapt necontestat că aparține petentului, a circulat la data de 26.04.2012, fără a deține rovinietă valabilă, pe A 2 km 144+100m, astfel cum s-a reținut în procesul - verbal contestat.
Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei conform OG nr. 15/2002.
Examinând sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal contestat, raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că acesta este legală, fiind stabilită cu respectarea limitelor impuse de dispozițiile legale imperative privitoare la aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile la regimul rovinietei, agentul constatator procedând la o corectă individualizare a acesteia.
De asemenea, instanța are în vedere și împrejurarea că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe o autostradă, prin circularea cu un autoturism pentru care petentul nu achiziționase rovinietă, nefiind diferită cu nimic față de alte fapte contravenționale de aceeași natură care au același grad de pericol social, aceleași urmări și care sunt sancționate în același mod.
Pe cale de consecință, având în vedere și dispozițiile art. 21 alin. 3 și art. 5 alin. 6 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că numai astfel poate fi asigurată finalitatea preventivă ce însoțește orice sancțiune contravențională, motiv pentru care nu se impune reindividualizarea amenzii contravenționale instituite in sarcina petentului.
Pentru cele reținute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze doar în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/21.05.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, stabilit prin procesul verbal contestat, menținând in totalitate celelalte dispoziții ale actului contravențional contestat.
Văzând principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul ..O., având CUI RO6579441 CU SEDIUL ALES LA SCA LITCANU ȘI G. cu sediul C., ., nr. 38, . împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează în parte procesul – verbal de contravenție . nr._/21.05.2012, de C. București, în ceea ce privește tariful de despăgubire
Exonerează pe petent de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, stabilit prin procesul – verbal de contravenție . nr._/21.05.2012.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție arătat mai sus.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 06 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. BIL/tehnoredactat SNE
4 ex/03.07.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 947/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2982/2013.... → |
|---|








