Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2994/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 4077/229/2012

Dosar nr.4077 /229/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2994

Ședința publică din data de 26 IUNIE 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M. V.

GREFIER - D. M.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul R. F., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu chematul în garanție C. A. Ș., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S. E. Anelis, cu sediul in Municipiul Bucuresti, ., corp A, parter, ., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța ia act că intimata a depus actele care au stat la baza emiterii actului contraventional contestat, iar chematul in garantie C. A. Ș. a formulat intâmpinare solicitând, in esență, admiterea plângerii contraventionale, respingerea cererii de chemare in garantie ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată..

Instanța în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2012 sub numărul_, petentul R. F., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., cu chematul în garanție C. A. Ș., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S. E. Anelis, cu sediul profesional in Municipiul Bucuresti, ., corp A, parter, ., a solicitat anularea procesului - verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.

În motivare, petentul a menționat că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa prin procesul - verbal contestat întrucât, la data constatării contravenției, autovehiculul mai sus menționat nu se mai afla în proprietatea sa ca efect al contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu numitul C. A. Ș., solicitând chemarea în garanție a acestuia.

În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, în copie, următoarele acte: procesul - verbal de contravenție contestat - fila 5, dovada comunicării actului contravențional contestat - fila 6, contract de vânzare - cumpărare vehicul folosit din data de_ - fila 7, adeverință emisă de Primăria Șopârlita că auto cu nr. de inmatriculare_ nu mai figurează in evidentele fiscale ale petentului ca urmare contractului de vânzare cumpărare din data de 19.10.2011 – fila 8.

Cererea a fost scutită de timbraj.

Deși legal citată, intimata nu a depus întâmpinare în care să arate excepțiile, apărările și dovezile pe care înțelege să le invoce, dar a depus proba foto, generată prin sistem SIEGMR, autorizație de control, certificat calificat agent constatator și dovada comunicării (filele 12-15).

Chematul in garantie C. A. Ș. a formulat intâmpinare solicitând, in esență, admiterea plângerii contraventionale, respingerea cererii de chemare in garantie ca rămasă fără obiect, fără cheltuieli de judecată, arătând in principal că autoturismul respectiv nu se mai află nici in proprietatea sa, fiind instrăinat după cumpărarea acestuia de la petent, către numitul Ș. Goarino, in data de 26.10.2011.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt :

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, reținându-se în sarcina sa că autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat în data de 17.12.2011, pe A2 Km 144+100m, Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.

Cu privire la temeinicia procesului - verbal contestat, instanța constată că acesta nu este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

Conform art.8 din O.G. nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

De asemenea, potrivit art. 7 O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit. b din OG nr.15/2002 precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit. a din Ordinul nr. 769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Analizând conținutul procesului - verbal contestat și contractul de vânzare cumpărare vehicul folosit din data de_ - fila 6, instanța reține că petentul a fost sancționat contravențional, în calitate de utilizator al autovehiculului_, deși în momentul constatării contravenției: 17 decembrie 2012, acesta nu deținea calitatea de utilizator al autovehiculului mai sus menționat, astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile legale mai sus menționate.

Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare vehicul folosit - fila 7, petentul în calitate de vânzător și numitul C. A. Ș. în calitate de cumpărător au convenit ca dreptul de proprietate al autovehiculului înmatriculat sub numărul_, să se transmită către numitul C. A. Ș.. Se reține că data convenției este_, iar pentru valabilitatea transferului dreptului de proprietate nu este instituită nicio altă condiție, fiind suficient acordul părților.

Din adeverință emisă de Primăria Șopârlita rezultă că auto cu nr. de inmatriculare_ nu mai figurează in evidentele fiscale ale petentului ca urmare contractului de vânzare cumpărare din data de 19.10.2011 – fila 8.

De altfel, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, devin incidente dispozițiile art. 11 alin 4 din O.U.G. nr. 195/2002 care pun în sarcina noului proprietar îndeplinirea unor astfel de formalități. Pe cale de consecință, petentului nu i se poate imputa o culpă nici sub acest aspect.

Instanța reține și dispozițiile art 969 C. civ. din 1864 (sub imperiul căruia s-a încheiat contractul), potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Emiterea contractului/ ad probationem și realizarea acordului de voință dintre părțile contractante este suficient pentru transmiterea dreptului de proprietate. Forma scrisă a contractului este necesară doar pentru realizarea formalităților de înmatriculare și nu afectează cu nimic validitatea contractului de vânzare cumpărare (Fr. D., Tratat de D. Civil - Contractele speciale, Editura Actami, București, 1999, alin 1 și 2, pagina 13) .

În ce privește obligația petentului de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, potrivit art 11 alin 4 din OUG nr. 195/2002 în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, in spetă petentul.

Textul de lege menționat este în contradicție cu Ordin MAI, emis in aplicarea actului normativ amintit, ordinul stabilind obligația radierii în sarcina vânzătorului.

Dar cele două acte normative nu sunt de același nivel,raportat si la emitent, normele de aplicare emise de MAI subordonându-se prevederilor din OUG nr. 195/2002, iar în caz de contradicție se vor aplica prevederile actului normativ uperior, în cazul de față OUG nr. 195/2002 care prevede expres că noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesar existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține este exclusă răspunderea sa.

Petentul nu poate fi ținut a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate respectiv radierea autovehiculului din evidențe.

Mai mult decât atât este de notorietate că la vânzarea autovehiculelor vânzătorul remite cumpărătorului în original toate actele autovehiculului (carte de identitate, certificat de înmatriculare), mergând pe ideea bunei credințe a acestuia în ceea ce privește înmatricularea ulterioară a autovehiculului, ceea ce determină imposibilitatea radierii ulterioare din evidențe a autovehiculului de către vânzător.

Este o sarcină mult prea grea, a-i pretinde vânzătorului să efectueze formalitățile de radiere și reînmatriculare (care presupune anumite cheltuieli cu taxe specifice) în condițiile în care legea pune în sarcina cumpărătorului efectuarea acestor formalități.

Nu în ultimul rând inopozabilitatea înstrăinării, ce ar putea fi invocată de intimată, este o noțiune de drept civil, iar materia dreptului contravențional reglementează sancțiuni aplicate subiecților de drept pentru fapte ilicite cu scopul preveniri comiterii unor noi fapte ilicite, răspunderea contravențională apropiindu-se, prin ilicit, mai mult de răspunderea penală. Asadar, nu se poate face analogie între opozabilitatea în materie civilă și materia contravențională.

Faptul că singura verificare pe care o face intimata este să consulte o bază de date (o verificare destul de sumară) și nu face și alte demersuri pentru a identifica utilizatorul reprezintă o deficiență a intimatei și nu poate fi imputată petentei.

Mai mult decât atât și din punct de vedere al elementelor constitutive contravenției îi lipsește elementul subiectiv respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.

Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa elementului vinovăției, care este de esența acestuia.

Vânzătorul nu poate anticipa că cel care a cumpărat autovehiculul nu-l va înmatricula și nu va achiziționa rovinietă . Reaua credință a cumpărătorului nu este un element care să atragă răspunderea vânzătorului. Răspunderea este esențialmente personală în materie contravențională.

Față de aceste aspecte, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în persoana petentului, instanța urmează să admită plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA-C., să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.

Având în vedere obiectul cauzei-plângere contravențională, precum și caracterul personal al răspunderii contravenționale, admițând acțiunea reclamantului, acesta necăzând in pretenții, instanța urmează să respingă ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție a numitului C. A. Ș., formulată de petent, în temeiul art. 60 Cod procedură civilă.

Va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. F., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6.

Anulează procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta.

Respinge cererea de chemare în garanție a numitului C. A. Ș., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat S. E. Anelis, cu sediul in Municipiul Bucuresti, ., corp A, parter, ., ca lipsită de obiect.

Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 iunie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. / tehnored.

MVM/MVM

ex.5 / 27 iunie 2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2994/2013. Judecătoria FETEŞTI