Plângere contravenţională. Sentința nr. 3483/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3483/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 5942/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.3483
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Se ia act că prin serviciul registratură petenta a depus înscrisuri solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe actele și lucrările dosarului.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12.06.2012 sub nr._, contestatoarea S.C. M. SA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.05.2012,exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire de 28 de euro, restituirea sumei de 247,49 lei achitată cu titlu de amendă și tarif de despăgubire, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivarea plângerii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, contestatoarea a arătat că prin procesul verbal, comunicat la data de 24.05.2012, i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 250 lei și a fost obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro pentru că la data de 02.05.2012 vehiculul cu nr. de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta arată că procesul verbal este lovit de nulitate absolută pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de OG 2/2001:
-nu poartă semnătura agentului constatator conform art. 17 din OG 2/2001, iar, potrivit Legii nr.455/2001 înscrisul în format electronic este asimilat cu înscrisul sub semnătură privată, procesul verbal are natura unui act administrativ și nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.455/2001 și nici o dispoziție a Legii nr.455/2001 nu prevede posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces verbal de contravenție.
- procesul verbal de contravenție nu a fost semnat de un martor conform prevederilor art. 19 alin. 1 din OG 2/2001.
Petenta consideră că agentul constatator nu a arătat în mod concret care sunt probele pe care își întemeiază acuzația împotriva sa și face referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la prezumția de nevinovăție.
Cererea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3, art. 17, art.19 alin. 1, art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, art. 5 din Legea nr.455/2001.
Se solicită judecarea cauzei în lipsă.
În susținere au fost depuse înscrisuri în fotocopie: procesul verbal . 12 nr._/15.05.2012, copia plicului prin care a fost comunicat procesul verbal contestat, chitanța . nr._/25.05.212 emisă de MFP – Trezoreria C. pentru plata amenzii contravenționale și chitanța . nr._/25.05.2012 emisă de C.N.A.D.N.R. S.A. .
Ulterior petenta a depus la dosar certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului, dovada comunicării procesului verbal și alte procese verbale prin care a fost sancționată contravențional pentru auto_ .
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus, prin fax, la data de 14.05.2013, actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, respectiv certificat calificat și autorizație de control (fila 20), confirmarea de primire a procesului verbal . 12 nr._/15.05.2012, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR- fila 17 (fila 21).
Sub aspect probator a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/15.05.2012 contestatoarea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligată să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 02.05.2012 ora 16,47 pe A2 km 144+100 m, Fetești, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 08.06.2012 – fila 11, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării 24.05.2012 – fila 19 procesului verbal de constatare a contravenției
Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentei potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator.
Potrivit art.9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Potrivit art.7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Intimata a depus certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator Hriscu M. – fila 20.
Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia –cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art.7 din Legea nr.455/2001.
Instanța apreciază de asemenea ca neîntemeiate criticile petentei privind nulitatea procesului verbal pentru nerespectarea altor condiții de formă.
Instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei întocmirii având în vedere principiul aplicării legii mai favorabile, ținând cont de modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.
Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (15.05.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.
Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.
Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Prin Art.I din Legea nr.144/2012 au fost modificate mai multe dispoziții prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel încât art.8 alin.1, după modificări, are următoarea redactare „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă”.
De asemenea, conform articolul 9, alineatul (3) din OG 15/2002, după modificări, stipulează că „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.
În fine, potrivit Art. II din Legea nr.144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art.15 alin.2 din Constituție legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
În determinarea legii mai favorabile, instanța are în vedere condițiile în care fapta este considerată contravenție prin actul normativ care stabilește și sancționează contravențiile.
Prin urmare, dispozițiile art. 8 alin. 1 așa cum au fost modificate ulterior cuprind dispoziții mai favorabile prin raportare la prevederile din OG nr.15/2002 de la data săvârșirii contravenției ori încheierii procesului verbal.
Instanța constată că OG nr.15/2002 în forma actuală reglementează ca și contravenție continuă fapta de a circula fără a deține rovinieta, iar contravenientul nu poate fi sancționat de mai multe ori într-un interval de 30 de zile.
Petentei i-au fost întocmite mai multe procese verbale de contravenție pentru același vehicul.
Instanța va reține că petenta a fost sancționată printr-un proces verbal de contravenție – respectiv . 12 nr._ încheiat la data de 02.05.2012 ora 07.54 – fila 38.
Contestatoarea nu mai putea fi sancționată din nou într-un interval de 30 de zile, printr-un alt proces verbal încheiat la data de 15.05.2012 ora 09.25 – proces verbal . 12 nr._, în raport de prevederile mai favorabile ale art.9 alin.3 din ordonanță, modificat prin Legea nr.144/2012 .
Așa fiind, pentru procesul verbal . 12 nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 15.05.2012 petenta beneficiază de legea contravențională mai favorabilă, în raport de prevederile art.9 alin.3 din ordonanță cu modificările aduse prin Legea nr.144/2012, astfel el este nul pentru încălcarea acestor dispoziții.
Prin urmare, fără a mai analiza celelalte critici, instanța va admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. M. S.A. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 15.05.2012, pe care îl va anula în totalitate și va înlătura sancțiunile dispuse prin acesta .
În consecință, va dispune restituirea sumei de 247,49 lei contestatoarei, achitată cu titlu de amendă și tarif de despăgubire potrivit chitanței . nr._/25.05.2012 (12,50 lei) emisă de Trezoreria Municipiului C. și chitanței . nr._/25.05.2012 (112,5+122,49 lei) emisă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. .
Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. M. S.A., cu sediul în C., șoseaua Mangaliei, nr.74, județul C., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în București, sector 6, ..401A.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de reprezentantul intimatei la data de 15.05.2012 și înlătură sancțiunile aplicate prin acesta .
Dispune restituirea sumei de 247,49 lei contestatoarei, achitată cu titlu de amendă și tarif de despăgubire potrivit chitanței . nr._/25.05.2012 (12,50 lei) emisă de Trezoreria Municipiului C. și chitanței . nr._/25.05.2012 (112,5+122,49 lei) emisă de Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. .
Cu recurs în 15 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.:tehnored.:R.I./F.Z.
Ex.:4/17.10.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 558/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3596/2013.... → |
|---|








