Plângere contravenţională. Sentința nr. 3920/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3920/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 9074/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3920
Ședința publică din data de 09 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. M. V.
GREFIER – G. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul N. M.-M., (cu domiciliul în București, ., sector 3)în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE –POLIȚIA AUTOSTRĂZI (cu sediul în București, .. 4-6, sector 5), având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentă dl. av. N. S., lipsind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, văzând locul întocmirii procesului verbal, respectiv Km 96 Autostrada A2, constată că din eroare la termenul anterior s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina, sens în care revine asupra măsurilor referitoare la competență dispuse anterior și raportat la locul săvârșirii faptei A2 km 96, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești și acordă cuvântul pe excepție.
Dl. av. N. S., având cuvântul pentru petent, apreciază că Judecătoria Fetești nu este competentă să soluționeze această plângere având în vedere locul săvârșirii faptei, respectiv Km 96 Autostrada A2, raza localității D. V., Județul Călărași, competentă fiind Judecătoria Călărași.
Arată că actul contravențional este doar încheiat la km. 144 pe A2, însă competenta teritorială este atrasă de locul săvârșirii faptei, conform OG nr.2/2001, in spetă de km 96 si al autostrăzii A 2.
Instanța luând act de concluziile petentului prin apărător, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 30 iulie 2012, înregistrată sub nr._, petentul N. M. M., a chemat in judecată pe intimatul a chemat în judecată intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE –POLIȚIA AUTOSTRĂZI ( cu sediul în București, .. 4-6, sector 5), solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14 iulie 2012.
În motivarea plângerii, petentul arată că a fost sanctionat contravențional întrucât in localitatea D. V., Județul Călărași, la km 96 pe A 2 nu ar fi respectat, in data reținută in actul contravențional, limita maximă de viteză permisă pe acel tronson de drum, fiind oprită si sancționată de un echipaj al politiei rutiere la km 144 pe A2, respectiv sancționată cu amenda contravențională de 630 lei si reținerea permisului de conducere .
Susține petentul că, in realitate, nu se face vinovat de cele retinute, el conducând corect, precizând că in primul rând ar fi trebuit oprită si sancționată in locul in care a săvârșit presupusa contravenție, la km 96 pe A2, iar nu la aproape 50 km, respectiv la Km 144.
Mai învederează că procesul verbal contestat i-a fost întocmit de către un agent de politie, iar reținerea permisului de către alt agent de politie.
Cererea este întemeiată în drept pe OG NR.2/2001.
La dosarul cauzei a fost anexat în copie procesul verbal de constatare a contravenției, dovada aferentă, CI petent.
Legal citat, intimata nu a depus întâmpinare, însă a anexat acte care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat, respectiv CD.
Cauza a fost declinată Judecătoriei Fetești, prin Sentința civilă nr. 1723/25 martie 2013, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetesti, la data de 02 aprilie 2013, sub același nr. național_ .
La termenul din data de 09 octombrie 2013, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești în soluționarea cauzei, a rămas în pronunțare cu privire la această excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/ 14 iulie 2012, petentul a fost sancționat contravențional, intrucât, in calitate de conducător al autoturismului marca Audi, cu număr de inmatriculare _ , a condus la Autostrada A 2 -km 96, cu viteza de 192 km/oră.
Din procesul-verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit pe Autostrada A 2 km 96.
Instanta constată faptul că A2-km 96 este in raza administrativ teritorială a localității D. V., Județul Călărași, actul fiind incheiat doar la km 144 pe Autostrada A 2.
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Astfel, se constată că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări. În cauză sunt incidente dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită la km 96, pe A 2, pe raza localității D. V., județul Călărași, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Călărași, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești, invocată de instanța de judecată, din oficiu.
Declină competența soluționării cauzei, având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul N. M.-M., (cu domiciliul în București, ., sector 3, în contradictoriu cu intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE –POLIȚIA AUTOSTRĂZI ( cu sediul în București, .. 4-6, sector 5), având ca obiect „plângere contravențională” împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14 iulie 2012, în favoarea Judecătoriei Călărași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și tehnored.
MVM./GG
EX.2/ 04 noiembrie 2011
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4393/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2461/2013.... → |
|---|








