Plângere contravenţională. Sentința nr. 4393/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4393/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 11-11-2013 în dosarul nr. 6605/229/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR.4393
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - R. I.
GREFIER - Z. F.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta D. G. în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și . SRL, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:
Se ia act că prin serviciul registratură, intimata CNADNR SA a depus întâmpinare, iar . SRL a depus note scrise.
Verificând locul comiterii contravențiilor menționate în procesele verbale care fac obiectul prezentei cauze instanța constată următoarele.
Din cuprinsul proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/12.06.2012 se reține că faptele sunt comise pe A2 km 144+100 Fetești-jud.Ialomița, aspect față de care va dispune în baza art.165 Cod procedură civilă disjungerea și formarea unui nou dosar la care se vor atașa copii de pe înscrisuri stabilind termen de judecată la data de 16 decembrie 2013, cu citarea părților.
Din verificarea locului săvârșirii contravenției menționat în cuprinsul proceselor verbale . nr._/02.05.2012, . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012 reține că acesta este Autostrada A2 km12+450 Glina județul Ilfov, motiv pentru care, prioritar oricărei alte excepții, invocă din oficiu necompetența teritorială exclusivă a Judecătoriei Fetești și rămâne în pronunțare pe excepție.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.07.2012 sub nr. _, petenta D. G. (cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. A. cu sediul în mun. C., ..92, județul C.) în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (cu sediul în București, sector 6, ..401A) și intervenienta . SRL (cu sediul în București, sector 2, ., nr.61-63, etaj 1) a formulat plângere contravențională împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/21.05.2012 solicitând anularea lor și a măsurii de sancționare ca nelegale și netemeinice.
În motivarea plângerii, petenta arată că la data de 18.06.2012 i-au fost comunicate 7 procese verbale de contravenție prin care intervenientul . SRL în calitate de proprietar a fost amendat pentru neachitarea rovinietei de către petentă, utilizatoarea autoturismului marca Citroen model C4 cu număr de înmatriculare_, calitate dobândită potrivit contractului de leasing operațional nr._/10.09.2009 pe care l-a încheiat cu intervenientul.
Cu privire la calitatea procesuală a societății de leasing sancționată în fapt, apreciază că este întemeiată și admisibilă cererea de intervenție pe care o apreciază ca fiind în nume propriu.
Cu privire la cererea de repunere în termenul de formulare a plângerii contravenționale arată că acestea i-au fost comunicate de către intervenient la 18.06.2012 și nu cunoaște data la care acestea i-au fost comunicate intervenientei de către intimată. Apreciază că s-a încadrat în termenul de 15 zile calculate de la data comunicării efective a actelor.
Procesele verbale de contravenție sunt lovite de nulitate, a mai susținut petenta, invocând dispozițiile art.11 alin.1 din OG 2/2001. Arată că procesele verbale de contravenție au fost nelegal încheiate fără parcurgerea procedurii prealabile a interogării/interpelării cu prioritate a proprietarului autoturismului cu privire la persoana utilizatorului de la data constatării contravenției. Consideră că a fost aplicată nelegal aceeași sancțiune de 7 ori pentru aceeași faptă contravențională. Mai arată că procesele verbale de contravenție au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art.19 alin.1, art.15 din OG 2/2001.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile O.G.nr.2/2001.
La data de 26.09.2012, prin serviciul registratură, petenta a depus cerere de completare a acțiunii prin care înțelege să formuleze plângere contravențională și împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/12.06.2012, . nr._/12.06.2012, . nr._/12.06.2012 invocând aceleași motive de nulitate, solicitând și pentru acestea repunerea în termenul de formulare a contestației, anularea ca nelegale și netemeinice a celor trei procese verbale de contravenție, cu cheltuieli de judecată.
La aceeași dată petenta a depus precizări cu privire la cadrul procesual pasiv și la natura juridică a acțiunii.
A menționat că . SRL are calitatea de intimată și nu de intervenient precizând totodată că instituția intervenției este inadmisibilă în cazul plângerilor contravenționale.
Contestă cele 11 (!) procese verbale de contravenție (în realitate plângerea vizează 10 procese verbale) pe cale oblică, interesul în promovarea acțiunii fiind justificat de prejudicierea sa prin aplicarea celor 11 amenzi și a celor 11 sancțiuni complementare achitate primordial, fără acordul său, de către intimata proprietară sancționată nelegal și percepute contestatoarei consecutiv de către .>
Prin serviciul registratură, la data de 11.10.2013 . IFN SA a depus întâmpinare prin care solicită în principal respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă și în subsidiar, în cazul admiterii cererii de intervenție, admiterea contestației formulată de petenta D. G. și anularea proceselor verbale contestate.
De asemenea, la data de 11.11.2013 a depus prin fax note scrise în cadrul cărora a solicitat respingerea acțiunii în contradictoriu cu . IFN SA ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a depus la data de 30.10.2013 întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a petentei .
În motivare arată că procesele verbale contestate nu sunt întocmite pe numele petentei D. G. ci al societății de leasing I. L. Services SRL solicitând respingerea excepției nulității absolute a proceselor verbale de contravenție.
La termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2013 instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere privind procesele verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/12.06.2012 întocmite pentru fapte comise pe A2 km 144+100 m Fetești, județul Ialomița, formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 16 decembrie 2013, completul 6, iar cu privire la procesele verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012 a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Fetești.
Asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești invocată din oficiu instanța reține următoarele :
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepției de procedură care face de prisos în tot cercetarea în fond a cauzei deduse judecății, respectiv asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Fetești invocată din oficiu, care trebuie analizată prioritar.
Prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012, . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012 S.C. I. L. Services S.R.L. a fost sancționată deoarece autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ care-i aparține a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a avea plătite taxele și tarifele corespunzătoare.
Împotriva acestor procese verbale de contravenție a formulat plângere petenta D. G. înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 09.07.2012.
Potrivit art. 32 alin.2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (în redactarea de la data înregistrării acțiunii), competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 159 pct. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Astfel, se constată că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări.
Întrucât faptele contravenționale menționate în procesele verbale supuse analizei au fost săvârșite pe A2 Km 12+450 m Glina județul Ilfov, locație aflată în raza de competență a altei instanțe, dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată.
Având în vedere argumentele reținute în practicaua hotărârii, prevederile art.165 Cod proc. civilă, instanța va disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoarea D. G. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/12.06.2012 în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și S.C. I. L. Services S.R.L. și va dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 16.12.2013 complet 6, cu citarea părților .
Va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de contestatoarea D. G. în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și S.C. I. L. Services S.R.L. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012 în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov.
Văzând și dispozițiile art.158 alin.3 Cod proc. civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Disjunge capătul de cerere privind plângerea contravențională formulată de contestatoarea D. G., (cu domiciliul în C., ., ., ., județul C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat S. A. cu sediul în mun. C., ..92, județul C.) împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/02.05.2012, . nr._/15.05.2012, . nr._/21.05.2012 și . nr._/12.06.2012 în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, sector 6, ..401A) și S.C. I. L. Services S.R.L. (cu sediul în București, sector 2, ., nr.61-63, etaj 1 și cu sediul ales în București, ., . „C. și Asociații” SCA) și dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 16.12.2013 complet 6, cu citarea părților .
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Fetești invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională formulată de contestatoarea D. G. în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și S.C. I. L. Services S.R.L. împotriva proceselor verbale de contravenție . nr._/02.05.2012, . nr._/12.06.2012 și . nr._/12.06.2012 în favoarea Judecătoriei Cornetu, jud. Ilfov.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE GREFIER
Red.Jud. R.I.
Tehnored. Jud. R.I./F.Z.
Ex.2/27.11.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1028/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3920/2013.... → |
|---|








