Plângere contravenţională. Sentința nr. 3970/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 3970/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 6440/229/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR.3970

Ședința publică din data de 14 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - R. I.

GREFIER - Z. F.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul G. I. în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, iar în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 Cod proc. civ. raportat la art. 32 alin.2 O.G. nr. 2/2001.

În temeiul art.167 Cod procedură civilă încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei în raport de actele și lucrările dosarului.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul sub nr._ /03.07.2012, contestatorul G. I. (domiciliat în C., ., ., ., jud. C.) în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA (cu sediul în București, ..401 A, sector 6), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/12.06.2012 solicitând anularea măsurilor de sancționare cu amendă contravențională și de plată a tarifului de despăgubire și restituirea sumei de 249,92 lei .

În motivarea plângerii, scutita de la plata taxelor judiciare, petentul a arătat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat în data de 29.05.2012 ora 13.49 pe A 2 km 144+100m, Fetești, jud. Ialomița. Autoturismul este nou, recent achiziționat, fiind înscris pentru prima oară în circulație conform Autorizației de circulație provizorie seria_ din 02.05.2012 cu valabilitate 10.05.2012 până la o8.06.2012, cu nr. de circulație provizorie B05856.

În data de 27.05.2012 a primit dovada înlocuire a certificatului de înmatriculare . și numerele de înmatriculare_ pe care le-a montat pe vehicul.

În conformitate cu autorizația de circulație provizorie, avea dreptul să circule pe drumurile CNADNR până la data de 08.06.2012, iar în data de 08.06.2012 a achiziționat rovinieta CNADNR cu valabilitate 08.06.2012 până la 07.06.2013, pentru auto cu nr. de înmatriculare_ , motiv pentru care apreciază că nu a încălcat legea și nu a prejudiciat pe intimată.

Față de cele expuse petentul solicită anularea sancțiunilor din procesul verbal și restituirea sumei de 249,92 lei.

Plângerea nu este motivată în drept.

În susținere se solicită și se depun înscrisuri :procesul verbal . 12 nr._/12.06.2012, dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare . pentru auto_, cu valabilitate 25.05.2012 – 08.06.2012, autorizație de circulație provizorie nr. de circulație provizorie B05856 valabilă de la 10.05.2012 până la 08.06.2012, dovezi ale achitării amenzii și tarifului de despăgubire, rovinieta seria_ pentru auto_ cu valabilitate 08.08._13.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei la data de 09.08.2013, în copie, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator- fila 19, proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR- fila 21, confirmarea de primire a procesului verbal . 12 nr._/12.06.2012- fila 20.

Sub aspect probator s-au administrat înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarelor, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/12.06.2012 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, potrivit art. 8 alin. 2 din OG 15/2002 și obligat să achite contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 în cuantum de 28 euro, deoarece s-a constatat că vehiculul cu nr. de înmatriculare_ care îi aparține a circulat la data de 29.05.2012 ora 13,49 pe A2 km 144+100 m, Giurgeni, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării prevăzute de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost depusă prin poștă la data de 29.06.2012 – fila 7 dosar, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției – 21.06.2012- fila 20.

Verificând procesul - verbal contestat sub aspect formal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Așa fiind, instanța va proceda la analiza procesului verbal sub aspectul temeiniciei, criticile petentului precum și în raport de principiul aplicării legii mai favorabile, având în vedere modificările aduse OG nr.15/2012 prin Legea nr.144/2012.

Potrivit dispozițiilor art.8 alin.1, 2 și 3 din OG nr.15/2002 în forma în vigoare la data încheierii actului administrativ (12.06.2012) „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2.

Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Conform dispozițiilor art.1 alin 1 lit.b din același act normativ, utilizatori sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Odată cu înscrierea în circulație a autoturismului și eliberarea certificatului de înmatriculare deținătorul are obligația achitării taxei de drum.

Poziția petentului în sensul că s-a prelungit dreptul de circulație pe drum public fără obligația plății rovinietei până la expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de circulație provizorie chiar dacă vehiculul este înmatriculat definitiv este lipsită de suport legal .

Faptul că a achiziționat rovinietă în ziua în care, potrivit propriei interpretări, putea circula cu vehiculul fără plata rovinietei, dar înainte de întocmirea procesului verbal va fi avut în vedere la aplicarea sancțiunii.

Instanța mai reține că intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto (fila 21) din care reiese faptul că la data de 29.05.2012, ora 13,49 vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe A2, km 144+100, pe raza localității Fetești, județul Ialomița.

Potrivit aceluiași înscris, în urma interogării bazei de date a intimatei s-a constatat că la data și ora reținute în procesul - verbal, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentului nu deținea rovinietă valabilă.

Față de informațiile extrase din baza de date a intimatei potrivit cărora petentul figurează ca proprietar al vehiculului menționat, în raport de prevederile OG 15/2002, contestatorul era obligat să achite rovinieta.

Instanța apreciază că în speță, intimata a prezentat dovezi în susținerea procesului - verbal, inversându-se astfel sarcina probei în prezenta cauză contestatorul era dator să facă dovada că avea plătită taxa de drum la momentul comiterii faptei, ceea ce nu s-a întâmplat.

În cauză petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro.

Potrivit art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Având în vedere aceste dispoziții, faptul că plângerea a fost depusă la data de 29.06.2012 iar Legea nr.144/2012 a fost publicată în M.O. nr.509/24.07.2012, instanța va face aplicarea legii contravenționale mai favorabile și va anula tariful de despăgubire pentru acest considerent.

Potrivit disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.

În raport de disp. art 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001, de faptul că petentul a dovedit prin înscrisul depuse la fila 6 că și-a achiziționat rovinietă valabilă pentru 1 an (08.06._13) ulterior comiterii faptei (29.05.2012) dar înainte de emiterea și comunicarea procesului verbal, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii prin înlocuirea amenzii cu avertisment.

În concluzie, va admite în parte plângerea formulată de contestatorul G. I. și va anula în parte procesul verbal de contravenție . nr._/12.06.2012, exonerând petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoarea de 28 euro (adică 124,92 lei) .

Va dispune înlocuirea amenzii de 250 lei aplicată contestatorului cu sancțiunea „avertisment”.

Va atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Va dispune restituirea sumei de 249,92 lei contestatorului, achitată cu titlu de amendă și tarif de despăgubire potrivit chitanței . nr._/21.06.2012 (12,50 lei) emisă de Trezoreria Municipiului C. și ordinului de încasare numerar nr._ din data de 21.06.2012 (237,42 lei) emis de Banca Comercială Română .

Văzând și dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatorul G. I. (domiciliat în C., ., ., ., jud. C.) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. (cu sediul în București, sector 6, ..401A).

Anulează în parte procesul verbal de contravenție . nr._/12.06.2012, exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro (adică 124,92 lei) și înlocuiește amenda de 250 lei cu sancțiunea „avertisment” .

Atrage atenția contestatorului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .

Dispune restituirea sumei de 249,92 lei contestatorului, achitată cu titlu de amendă și tarif de despăgubire potrivit chitanței . nr._/21.06.2012 (12,50 lei) emisă de Trezoreria Municipiului C. și ordinului de încasare numerar nr._ din data de 21.06.2012 (237,42 lei) emis de Banca Comercială Română .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. I.R.

Tehnored. I.R. / F.Z.

4 ex. /06.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3970/2013. Judecătoria FETEŞTI