Plângere contravenţională. Sentința nr. 4278/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4278/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 1002/229/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 4278
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte – R. I.
Grefier – C. Steluța
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul . 98 SRL în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ IALOMIȚA având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile și susținerile părților care au avut loc în ședința publică din data de 28 octombrie 2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 04 noiembrie 2013, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /10.04.2013 contestatoarea S.C. A. A. LINE 98 S.R.L. (cu sediul în Fetești, ., ., . ) a solicitat în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița (cu sediul în mun. Slobozia, ., nr.1A, județul Ialomița) anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.03.2012 de intimată ca fiind netemeinic și nelegal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii în avertisment având în vedere împrejurările situației de fapt, conform art. 5 pct.2 lit. a și art. 7 din OG 2/2011 privind regimul juridic al contravențiilor.
În motivarea plângerii, scutită la plata taxelor judiciare de timbru, contestatoarea arată că la data de 12.02.2013, ca urmare a unui control al inspectorilor de muncă din cadrul I.T.M. Ialomița, s-a constatat că numita C. S. nu are contract de muncă încheiat în conformitate cu legea, motiv pentru care s-a încheiat procesul verbal de constatare a contravenției și a fost sancționată societatea cu suma de 10.000 lei. Persoana care a fost găsită la punctul de lucru – C. S. - avea contract de muncă încheiat în forma scrisă și înregistrat în registrul general de evidență a salariaților în formă electronică (REVISAL) astfel cum a menționat și organul de control în data de 12.02.2013, însă citirea înregistrării contractelor nu s-a putut verifica decât a doua zi, respectiv pe 13.02.2013. A mai arătat că demersul înregistrării contractului a fost efectuat de contabila societății I. M.. Deși contractul a fost înregistrat la data de 12.02.2013, informația în format electronic de înregistrare a contractului de muncă apare începând cu data de 13.02.2013, a precizat petenta. Salariata a depus dosarul complet de angajare pe 12.02.2013, dată de la care a solicitat angajarea deoarece fișa de medicina muncii pentru salariată a fost întocmită în data de 11.02.2013, singura problemă fiind faptul că în registrul electronic se poate vedea abia a doua zi de la înregistrarea contractului. Contabilul ar fi trebuit să înregistreze contractul în data de 11.02.2013 pentru ca în data de 12.02.2013 salariatul să apară în evidența REVISAL, a mai arătat petenta, apreciind că amenda aplicată este prea drastică și se impune înlocuirea acesteia cu avertisment.
Plângerea este întemeiată în drept pe prevederile art. 16,art. 31, art .32 și urm. din OG 2/2001 și pe ale Legii 53/2003 republicată.
În susținere se solicită înscrisuri și martori și se depun în fotocopie: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.03.2013, proces verbal de control nr. BC 045/_/26.03.2013, Anexa de constatare la procesul verbal de control nr. BC 045/_/26.03.2013,Anexă de constatare a neconformităților și a măsurilor dispuse în domeniul relațiilor de muncă privind identificarea muncii nedeclarate, activitate angajator A. A. LINE 98 din data de 14.02.2013, Contract individual de muncă nr. 10/12.02.2013, acte medicale.
Intimata, legal citată, a depus la data de 28.05.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nefondată și menținerea în tot a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/26.03.2013 .
A prezentat modul de desfășurare a controlului având ca obiectiv identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, precizând că la data de 12.02.2013 numita C. S. a fost găsită prestând activitate în cadrul societății fără a avea contract de muncă, situație ce rezultă din declarația persoanei găsită la locul de muncă.
A făcut referire intimata la natura contravenției comise de petentă și efectele comiterii acestei fapte atât pentru salariat cât și pentru stat.
Întâmpinarea este întemeiată pe prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă, Legea 253/2003 privind Codul muncii, OG 2/2001.
În susținere se solicită și se depun înscrisuri: procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . NR._/26.03.2013, procesul verbal de control nr. BC/_/26.03.2013, anexa de constatare la procesul verbal de control nr. BC/_/26.03.2013, fișa de identificare completată de către C. S. în data de 12.03.2013, declarația scrisă de către Forea L., în calitate de administrator al S.C. A. LINE 2008 S.R.L. în data de 26.03.2013, contract individual de muncă încheiat și înregistrat sub nr. 10/12.02.2013.
Sub aspect probator au fost administrate probele cu înscrisuri și proba testimonială în cadrul căreia au fost audiate martorele I. M. și C. S..
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, încheiat la data de 26.03.2013 de ITM Ialomița contestatoarea S.C. A. A. LINE 98 S.R.L. a fost sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei în baza art. 260 alin 1 lit.e din Legea nr. 53/2003 modificată, reținându-se în sarcină că la data de 12.02.2013 orele 14.00, ca urmare a acțiunii de control întreprinse având ca obiectiv combaterea muncii nedeclarate, la punctul de lucru al societății din localitatea Fetești, .. 1B, a fost găsită prestând activitate numita C. S. fără a avea încheiat contract individual de muncă, faptă prevăzută de art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003.
S-a mai reținut că lucrătorul a completat fișa de identificare aprobată prin HG nr. 1377/2009, completată din HG 662/2010 și a menționat că prestează activitate din data de 12.02.2013, 8 ore pe zi, în intervalul orar 8-16, nu a semnat contract individual de muncă fiind în perioada de probă, a negociat salariul în valoare de 750 lei brut.
În procesul verbal este menționat că administratorul societății a prezentat pentru C. S. contractul individual de muncă în formă scrisă, înregistrat sub nr. 10/12.02.2013 în registrul general de evidență a salariaților în formă electronică cu data începerii activității 13.02.2013, durată nedeterminată, normă întreagă, vânzător, însă prevederile legale incidente prevăd că se încheie contract de muncă, în formă scrisă, anterior începerii activității .
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Raportat la legalitatea procesului-verbal contestat, instanța reține că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, neexistând cazuri de nulitate absolută, ce ar putea fi invocate din oficiu.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat instanța reține următoarele:
Potrivit art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003. Această contravenție se sancționează cu amendă de la_ lei la_ lei pentru fiecare persoană identificată.
De asemenea, conform art. 16 alin. 1 din același act normativ, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului.
Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.
Martora I. M., contabila societății, audiată la termenul de judecată din data de 28.10.2013 a arătat că de regulă contractul de muncă se încheie cu o zi anterior momentului la care salariatul începe să presteze activitatea, iar după semnare se înaintează către I.T.M. on – line. Martora precizează că la data de 12.02.2013 persoana respectivă nu începuse activitatea și urma să se întâlnească cu aceasta pentru a semna contractul, dar la aceeași dată a efectuat demersurile necesare transmiterii contractului on – line.
Numita C. S., audiată în calitate de martor în cadrul ședinței de judecată din data de 28 octombrie 2013 arată că la data efectuării controlului din data de 12.02.2013 se afla la punctul de lucru al societăți din Fetești deoarece aștepta pe doamna contabil pentru a semna contractul de muncă. La data de 12.02.2013, susține martora, nu se afla în probe la societate ci a mers pentru a depune cererea, a semnat contractul de muncă în aceeași zi, după ce a sosit contabila societății și a început să lucreze la societate din ziua următoare.
La dosar s-au mai depus copii de pe procesul verbal de control nr. BC045/_/26.03.2012, anexă la procesul verbal de control și activitate angajator A. A. LINE 98 din data de 14.02.2013 ora 09.31 – lista contracte, contract individual de muncă nr. 10/12.02.2013.
Din analiza listei de contracte încheiate de angajatorul A. A. LINE 98 se reține că numita C. S. figurează cu contract activ nr. 10/12.02.2013, cu începere activitate din 13.02.2013 și cod transmitere_-23-1-249-_-_.
Potrivit contractului individual de muncă nr. 10/12.02.2013 încheiat între angajatorul S.C. A. A. LINE 98 S.R.L. și salariata C. S., se reține că obiectul activității constă în prestări servicii în vederea obținerii de venituri, pe o durată nedeterminată,cu începerea activității la data de 13.02.2013, pentru funcția de vânzător, pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi și o salarizare de 750 lei brut lunar.
Declarațiile martorilor sunt în parte subiective, mențiunile din cuprinsul înscrisurilor „Anexa de constatare” și „Fișă de identificare” (fila 46) confirmă situația de fapt consemnată în procesul verbal contestat în sensul că începând cu data de 12.02.2013 numita C. S. a prestat activitate pentru petentă.
Conform art. 16 alin.1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii republicată, petenta trebuia să încheie contractul de muncă cu angajatorul anterior începerii raporturilor de muncă .
În consecință, instanța constată că fapta contravențională reținută în sarcina contestatoarei prin procesul-verbal a fost probată, fiind dovedită vinovăția acesteia, motiv pentru care instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat este legal și temeinic întocmit.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
În cauză petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru nerespectarea de către aceasta a dispozițiilor art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003.
Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001 „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Instanța va avea în vedere circumstanțele săvârșirii faptei (a desfășurat activitate o singură zi (12.02.2013), dată la care a și fost încheiat contractul, raporturile de muncă încep cu data 13.02.2013) și gradul de pericol social concret al acesteia.
Pe de altă parte, contestatoarea se află la prima abatere de acest gen, din actele dosarului nerezultând o situație contrară.
Sancțiunea aplicată trebuie să asigure îndeplinirea scopului preventiv-educativ pe care îl are orice sancțiune. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite în parte plângerea și va dispune înlocuirea sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată contestatoarei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.03.2013, cu sancțiunea „avertisment” .
Va atenția contestatoarei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .
Va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Văzând și prevederile art. 34 alin. 2 teza 1 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ș T E
Admite în parte plângerea contravențională formulată de contestatoarea S.C. A. A. LINE 98 S.R.L. (cu sediul în Fetești, ., ., . ) în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița ( cu sediul în Slobozia, ., nr. 1 A, județul Ialomița ).
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată contestatoarei prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.03.2013, cu sancțiunea „avertisment” .
Atrage atenția contestatoarei asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie, în temeiul art.7 alin.1 din O.G. 2/2001 .
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Fetești, județul Ialomița.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2013 .
Președinte, Grefier,
Red.:tehnored.:R.I.
Ex.:4/19.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 356/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2804/2013.... → |
|---|








