Plângere contravenţională. Sentința nr. 445/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 445/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 1697/229/2012*

DOSAR NR._ *

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 445

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. C. D.

GREFIER - D. A. – M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta . VOLUNTARI în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art. 167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ 20 03 2012 petenta . Voluntari cu sediul în com. Voluntari, .. 4C, județul Ilfov a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București.

În motivarea plângerii petenta arată că la data de 27 04 2011 a înstrăinat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ către . SA București.

Petenta a invocat nulitatea actului sancționator pe motiv că lipsește semnătura agentului constatator

Tot prin plângere petenta invocă prescripția executării sancțiunii amenzii contravenționale pe motiv că procesul verbal a fost comunicat la o altă adresă.

În drept își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și OG nr. 15/2002.

Prin sentința civilă nr. 2681/27 06 2012 a Judecătoriei Fetești s-a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal ., nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București.

Prin Decizia civilă nr. 1427/R/12 11 2012 a Tribunalului Ialomița s-a casat sentința civilă nr. 2681/27 06 2012 a Judecătoriei Fetești și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul instanței sub nr._ /03 01 2013

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București, petenta . Voluntari a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 15 07 2011, orele 06,55 pe DN 2A km 113+500 m Giurgeni, fără a deține rovinietă valabilă.

La data de 16.05.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.

Conform facturii fiscale nr. 273/27 04 2011, . Voluntari a înstrăinat autovehiculul marca Skoda F., cu numarul de înmatriculare_, având numarul de identificare TMBAA25J_, număr unic pentru fiecare autovehicul în parte, către . SA București.

Potrivit art. 14 din OG nr. 2/2002 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În cauză se constată că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la 11 01 2012 și a fost comunicat petentei la vechea adresă. Având în vedere că petenta nu a făcut dovada că a primit actul sancționator după împlinirea termenului de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr. 2/2002, instanța consideră că excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată de aceasta nu este întemeiată, urmând a o respinge.

În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Mai mult, instanța retine că nulitatea este definită ca sancțiunea care lipsește actul juridic de efectele sale, contrare normelor edictate pentru încheierea sa valabilă. De regulă, încălcarea normelor juridice prohibitive și, în mod excepțional, a celor imperative atrage sancțiunea nulității.

Este neîndoielnic faptul că încălcarea dispozițiilor imperative, afectează legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, dar nulitatea absolută, care nu poate fi acoperită și poate fi constatată din oficiu, de către instanța de judecată intervine numai pentru omisiunile prevăzute expres și limitativ în articolul 17 din OG nr.2/2001. Restul condițiilor procedurale, cum sunt cele din art. 16 din OG nr. 2/2001, în măsura în care nu sunt respectate de către agentul constatator nu atrag nulitatea absolută, ci doar nulitatea relativă, în condițiile invocării și dovedirii vătămării pricinuite, ceea ce nu s-a întâmplat in cauză.

De altfel, principiul legalității aplicabil dreptului administrativ, în general, și materiei contravenționale, în special, presupune ca rezultatul interpretării legii contravenționale să fie concordant cu voința legiuitorului, textul normei contravenționale neputând fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv.

Se desprinde, astfel, concluzia conform căreia, doar în cazul încălcării art. 17 din OG nr.2/2001, procesul verbal de contravenție este nevalabil, sub aspectul prezumției de legalitate, implicit al beneficiului executării din oficiu, astfel încât, doar în cazul încălcării acestuia, legea conferă contravenientului argumente insurmontabile care să-i permită să se abțină de la executare, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Referitor la faptul că actul sancționator nu poartă semnătura agentului constatator, instanța reține că procesul - verbal de contravenție întemeiat pe dispozițiile OG nr. 15/2002 este întocmit în regim derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OG nr. 2/2001, prin mijloace tehnice, iar nu ca urmare a constatărilor directe, personale ale agentului constatator.

Sub acest aspect instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile potrivit cărora lipsește semnătura organului constatator. Conform art. 9 alineatul 2 din OG nr.15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul verbal contestat, instanța reține că acesta a fost generat electronic potrivit prevederilor legale mai sus menționate și are atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.

Ori, atâta timp cât OG nr. 15/2002 - normă specială aplicabilă în materia contravențiilor privind rovinieta, derogatorie de la dreptul comun reglementat de OG nr. 2/2001, conferă o astfel de posibilitate prin dispozițiile art. 9 alin. 2, mai sus menționate, fiind vorba de o dispoziție specială care se aplică cu prioritate în raport de dispozițiile generale cuprinse în OG nr. 2/2001, instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului referitoare la faptul că lipsa semnăturii olografe din procesul verbal contestat eludează dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001

Potrivit art. 7 din Legea 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, semnătura electronică ce îi este atașată fiind valabilă dacă este bazată pe un certificat calificat si este generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Pe cale de consecință, semnătura electronică atașată unui înscris electronic generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței acestuia – cum este cazul procesului - verbal contestat, este valabilă dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Concluzionând, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul - verbal contestat a fost generat electronic, potrivit dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, acesta având atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la dosar, semnătură care este valabilă în raport de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.

Potrivit art. 1 alin. 11 din O.G. nr. 15/2002 rovinieta valabilă este:

- rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea care asigură, prin tarifele plătite, dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului. În cazul deteriorării rovinietei matcă-cupon, dovada achitării tarifului de utilizare se face astfel:

- rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR, denumită în continuare bază de date, a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză, a cărei perioadă de valabilitate cuprinde ziua în care se efectuează verificarea.

Potrivit dispozițiilor art. 7 OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a MAI- Direcția Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre această instituție și CNADNR SA.

Întrucât contractul de vânzare cumpărare nu a fost înscris în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări a vehiculelor, petenta este proprietară și utilizator de autovehicule și avea obligația de a achita rovinieta.

În urma interogării bazei de date a MAI- DRPCÎV, petenta apare menționată în cartea de identitate a vehiculului ca fiind proprietară, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform OG. nr. 2/2001 și OG. nr. 15/2002.

Astfel, în mod temeinic s-a retinut in sarcina petentei săvârsirea contraventiei prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, motiv pentru care instanta aprteciează că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei atacat este legal întocmit.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că intimata a dovedit săvârșirea de către petentă a contravenției reținute prin procesul - verbal contestat, raportat și la faptul că petenta, la data constatării contravenției, avea calitatea de proprietară al vehiculului cu numărul de înmatriculare_, instanța constată că aceasta are calitatea de subiect activ al contravenției în discuție, în cauză fiind îndeplinite toate condițiile necesare pentru angajarea răspunderii contravenționale a petentei conform art. 8 din OG nr. 15/2002 .

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului - verbal, hotărăște asupra sancțiunii.

Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2 respectiv, Anexei 4 din OG nr. 15/2002.

Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii amenzii contraventionale faptul că petenta fost sancționată cu foarte puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.

În conformitate cu art. 13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 11.01.2012, raportat la data săvârșirii faptei, 15.07.2011. Este adevărat că în speță petenta se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să o determine pe contravenientă ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientei-petente, fără aplicarea amenzii contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentă și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr. R12, nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentei să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.

Potrivit art. II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

Având în vedere aceste dispoziții, instanța va dispune și exonerarea petentei de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin acest act sancționator.

Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale invocată de petenta . Voluntari.

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta . Voluntari cu sediul în localitatea Voluntari, .. 4C, județul Ilfov împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul București, .. 401 A, sector 6.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București, cu sancțiunea avertismentului.

Exonerează pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (120,34 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 11.01.2012, de CESTRIN București.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 01 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. / tehnored.A.C.D. / D.A.M.

ex. 4/07 05 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 445/2013. Judecătoria FETEŞTI