Plângere contravenţională. Sentința nr. 4526/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4526/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 11839/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4526
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - B. I. L.
GREFIER - R. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S.C. A. L. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus la dosar precizări referitoare la excepția tardivității .
Instanța ia act că intimata a depus la dosar precizări cu privire la excepția tardivității.
Întrucât nu mai sunt cereri noi de formulat și nici probe de administrat, constată procedura probatorie închisă, cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității formulării plângerii invocată de instanță din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., jud. C. sub nr._ /14 05 2012 petentul . cu sediul ales în CONSTANTA, . CENTER, nr. 135-137, . 38, J. C. a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 10.04.2012, de CESTRIN București.
În motivarea plângerii petentul a invocat nulitatea procesului-verbal contestat, fără a indica motivele.
În drept își întemeiază plângerea pe dispozițiile OG nr. 2/2001 șiOUG nr. 28/1999
Prin sentința civilă nr._/04.09.2012 a Judecătoriei C., jud. C. s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._/212/13.11.2012.
La termenul din data de 15.10.2013 instanța a invocat excepția tardivității formulării plângerii și a acordat termen pentru a fi formulate apărări.
La termenul din data de 19.11.2012 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri, conform art 167 C.. și a rămas în pronunțare pe excepție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 31 OG nr. 2/2001 contravenientul poate formula plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției în termen de 15 zile de la data când a luat cunoștință de încheierea actului constatator, care se realizează fie prin înmânarea unui exemplar al acestuia, cu ocazia întocmirii lui, fie prin comunicare.
Instanța constată că în cauza dedusă judecății petenta a luat la cunoștință de încheierea procesului verbal contestat, la data comunicării acestuia, respectiv la data de 24.04.2012 (fila 19, dosar Fetești), acesta fiind comunicat prin poștă cu confirmare de primire. Conform dispozițiilor legale mai sus menționate, de la această dată a început să curgă și termenul de 15 zile în care se putea formula plângerea contravențională care se calculează pe zile libere, conform art.101 alin.1 din C proc civ . Pe cale de consecință, ultima zi în care petenta putea formula o astfel de plângere era 10.05.2012.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că deși petentului s-a comunicat procesul – verbal contestat la data de 24.04.2012, aceasta a depus plângerea contravențională dedusă judecății, la Registratura instanței la data de 14.05.2012 (fila 2, dosar C.), depășind termenul de 15 zile impus de dispozițiile art. 31 OG nr. 2/2001.
Având în vedere faptul că petenta nu s-a conformat dispozițiilor art. 31 din OG nr.2/2001 și a formulat plângerea contravențională dedusă judecății cu depășirea termenului de 15 zile, care în prezenta curge de la data comunicării procesului verbal contestat – 24.04.2012 -, instanța urmează să admită excepția tardivității plângerii contravenționale și să respinge plângerea contravențională dedusă judecății ca tardiv introdusă.
În temeiul art. 274 C proc. civ și având în vedere și principiul disponibilității, instanța urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de instanță din oficiu.
Respinge ca tardiv formulată plângerea contravențională formulată de petentul . cu sediul ales în CONSTANTA, . CENTER, nr. 135-137, . 38, J. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.11.2013.
P., GREFIER,
Red.BIL
Tehnored. RC.
Ex. 5/20.11. 2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1633/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 675/2013.... → |
|---|








