Plângere contravenţională. Sentința nr. 5128/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 5128/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 1814/229/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5128

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - A. C. D.

Grefier - I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petenta C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE IALOMIȚA, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de fată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /26.07.2013 petenta C. V. domiciliată în ., CNP_ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița cu sediul în mun. Slobozia, .. 13-15, jud. Ialomița, a solicitat anularea procesului verbal de contraventie ., nr._, întocmit la data de 06.07.2013, de I. Ialomița.

În motivarea plângerii petenta arată că din cuprinsul actului sancționator lipsește numele și prenumele agentului constatator și unitatea din care provine acesta.

Prin întampinarea depusă la dosar la data de 26.07.2013 intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată pe motiv ca la data de 06.07.2013 petenta C. V. a fost depistată pe DN2A-E60 pe raza localității Giurgeni, în timp ce traversa pe partea carosabilă, prin loc nepermis care face imposibilă evitarea situațiilor de risc ce pot apărea în trafic, devenind un pericol pentru participanții la traficul rutier.

Analizand actele si lucrarilor dosarului instanta retine urmatoarele:

Prin procesul verbal ce contarventie ., nr._, întocmit la data de 06.07.2013, de I. Ialomița petentei C. V. i s-a aplicat amenda de 160 lei pentru savarisrea contraventeiei prev. de art. 167 lit. d din RAOUG nr. 195/2002.

Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.

Cât priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de art 17 din acest act normativ, mentiuni a caror lipsa atrage sanctiunea nulitatii actului constatator, nulitate care poate fi constatata si din oficiu de catre instanta. Se constată că din cuprinsul actului sancționator rezultă și numele și prenumele agentului constatator precum și unitatea din care provine acesta.

În ceea ce priveste temeinicia instanta retine ca, desi actul de constatare si sanctionare a contraventiei se bucura de o prezumtie de temeinicie relativitatea acesteia permite rasturnarea sa prin administrarea unor probe concludente de catre petentă.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanta constată, pentru inceput, că prezentul litigiu trebuie să ofere garantiile procesuale recunoscute si garantate de articolul 6 din Conventia europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern in baza articolului 11 din Constitutia Romaniei si are prioritate in temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentala).

Beneficiind de prezumtia de nevinovatie, contestatoarea nu este obligată sa-si dovedeasca nevinovatia, sarcina administrarii probelor revenind agentului constatator si orice indoială profitand persoanei acuzate de savarsirea contraventiei.

În privinta probatiunii, este de remarcat ca petenta ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate in procesul-verbal doar in situatia in care probele administrate de organul constatator pot convinge instanta in privinta vinovatiei „acuzatului” dincolo de orice indoiala rezonabila.

Totusi, instanta aminteste ca procesului verbal de constatare a contraventiei, intocmit de un agent al statului aflat in exercitiul functiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării starii de fapt, fiind vorba de constatari personale ale agentului instrumentator, percepute prin propriile simturi si care fac dovada pana la inscrierea in fals, fiind vorba de o veritabila prezumtie de temeinicie a procesului verbal, prezumtie permisa si de jurisprudenta CEDO (cauza Salabiaku c. Frantei), in conditiile in care nu se depasesc limitele rezonabile, tinand seama de gravitatea mizei si de asigurarea drepturilor apararii.

Prin urmare, raportat la materialul probator al cauzei, instanta va constata că procesul-verbal de contravenție este temeinic pentru urmatoarele considerente:

Petenta nu a administrat alte probatorii cu care să combată situatia de fapt contrară celei retinute prin actul atacat, în sensul că nu a traversat șoseaua prin loc nepermis

Față de aceste imprejurari, instanta constată că prezumtia de legalitate si temeinicie de care se bucură procesul verbal de contraventie nu a fost răsturnată.

În ceea ce priveste sanctiunea aplicată, față de prev art. 5 si art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanta constată că acestea se încadrează în dispozițiile legale.

Raportat la fapta sancționată, instanta constată că traversarea prin loc nepermis reprezinta o fapta contraventionala de o gravitate sporita, aducand atingere valorilor sociale protejate de legea speciala ce reglementeaza domeniul circulatiei rutiere – O.U.G. nr. 195/2002, al carei scop enuntat in art. 1 alin. 2, este de asigura desfasurarea fluenta si in siguranta a circulatiei pe drumurile publice, precum si de a ocroti viata, integritatea corporala si sanatatea persoanelor participante la trafic sau aflate in zona drumului public, de a proteja drepturile si interesele legitime ale acestora, a proprietatii publice si private, cat si a mediului.

În consecință, instanta retine ca sanctionarea petentei cu amenda contraventionala in cuantum de 160 lei, nu este doar legală dar si temeinic dispusă, instanta apreciind ca numai astfel poate fi asigurata finalitatea preventiva ce insoteste orice sanctiune.

Mai mult, instanta considera ca mentinerea sanctiunii sau nereducerea acesteia, raportat la pericolul social concret al faptelor savarsite, raspunde nevoilor societatii romanesti, in care numarul accidentelor generate de neasigurarea în trafic, grave si foarte grave, inclusiv cu pierderi de vieti omenesti, este ..

Pentru considerentele astfel expuse, in baza art. 34 din OG 2/2001, instanta urmeaza sa respinga plangerea petentei ca neintemeiata, mentinand procesul verbal de constatare a contraventiei in totalitate, ca fiind temeinic si legal.

Cum petenta nu a reusit să răstoarne prezumtia relativă de adevar de care se bucură procesul verbal în ceea ce priveste situatia de fapt consemnată, aceasta nedovedind cănu a traversat prin loc nepermis, instanta consideră că plângerea nu este întemeiată, urmând a o respinge.

Văzând si prevederile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. V. domiciliată în ., CNP_ împotriva intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița, cu sediul în Slobozia, .. 13-15, județul Ialomița, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fetești, județul Ialomița.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 12 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./tehnored. – A.C.D./M.I.

Ex. 5

Data:24 04 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5128/2013. Judecătoria FETEŞTI