Plângere contravenţională. Sentința nr. 5130/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 5130/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 17-12-2013 în dosarul nr. 4420/231/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI - JUDEȚUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5130

Ședința publică din data de 17 decembrie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - A. C. D.

Grefier - I. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul .. MĂICĂNEȘTI – RÎMNICENI, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 1591 alin.4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 O.G. 2/2001.

Se ia act că au fost depuse la dosar de către intimată actele care au stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Apreciind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art.167 Cod proc. civ, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul judecătoriei Focșani, jud. V. sub nr. 4420/229/09 07 2012 petenta . – Rîmniceni, cu sediul în . V. a chemat în judecată pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul București, Bulevardul I. M., nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, întocmit la data de 21.11.2011, de CESTRIN București.

Petenta nu a motivat în fapt de plângerea.

Prin sentința civilă nr._/01 10 2012 a Judecătoriei Focșani, jud. V. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09 07 2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ședința de judecată din 06 11 2013, instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării plângerii pe motiv că petenta a înaintat plângerea contravențională la instanță, la data de 10 04 2012.

Prin procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 21.11.2011, de CESTRIN București, petenta . – Rîmniceni a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei a circulat la data de 27 05 2011, orele 11,29 pe DN 2A km 113+500 m Giurgeni, fără a deține rovinietă valabilă.

La data de 12.06.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.

Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Din dovada de comunicare a procesului verbal contestat – fila 7 rezultă că . – Rîmniceni a primit procesul-verbal ., nr._, întocmit la data de 21.11.2011, de CESTRIN București, la data de 12 12 2011, la sediul din . V..

Analizând dovada de comunicare a procesului verbal contestat – fila 7, instanța reține că acesta a fost afișat la sediul petentei, modalitate de comunicare care este prevăzută expres de art. 27 din OG nr. 2/2001 potrivit căruia comunicarea procesului verbal se poate face fie prin poștă cu aviz de primire, fie prin afișare la domiciliul contravenientului.

Concluzionând, in susținerea admiterii excepției de procedură a tardivității invocată din oficiu, instanța reține că, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a procesului verbal contestat, petenta a luat la cunoștință de încheierea procesului verbal contestat, la data comunicării acestuia, respectiv la data de 12 12 2011.

În ceea ce privește respectarea dreptului contestatorului de acces la justiție, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO, acesta este conceput ca un drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Mijloacele concrete de asigurare a accesului liber la justiție, acestea sunt lăsate de Convenție la latitudinea statelor care au ratificat-o, devreme ce prin art. 6 pct. 1 nu s-au prevăzut expres alte asemenea mijloace. În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este unul absolut, “putând fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor” (Curtea EDO, Golder c. Marii Britanii, din 21 februarie 1975, . nr. 18, p. 19, par. 38), limitările astfel aduse trebuind să respecte principiile ce reies din jurisprudența Curții, respectiv ele trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului. De asemenea, este necesară asigurarea unui raport rezonabil de proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele alese. În cauza de față, instanța apreciază că toate aceste principii au fost respectate.

În consecință, prin aplicarea dispozițiilor art. 137 Cod proc. civ. care stabilesc regula potrivit căreia instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța găsește întemeiată excepția tardivității invocată din oficiu, motiv pentru care, in conformitate cu art. 137 alin. 2 din Codul de procedură civilă, nu va mai păși la analizarea celorlalte apărări ale petentului.

Având în vedere că petenta a depus plângerea la instanță la data de 10 04 2012, deci după trecerea termenului legal de 15 zile de când aceasta a intrat în posesia procesului-verbal de contravenție contestat, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind tardiv formulată.

Văzând și prevederile art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . – Rîmniceni, cu sediul în . V., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca fiind tardiv formulată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.12.2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pentru judecător A. C. D.

și Președintele instanței aflați în C.O.

semnează jud. M. M. V .

Red./tehnored. – A.C.D./M.I.

Ex. 5

Data: 21 07 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5130/2013. Judecătoria FETEŞTI