Plângere contravenţională. Sentința nr. 5163/2013. Judecătoria FETEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5163/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 11061/212/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FETEȘTI JUDEȚUL IALOMIȚA
Sentința civilă nr. 5163
Ședința publică din data de 18 decembrie 2013
Instanța constituită din :
Președinte – M. M. V.
Grefier – D. A. – M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. T. G., cu domiciliul în municipiul C., ., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în municipiul București, .. 401 A, sector 6, având ca obiect „plângere contravențională”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatare a contravenției R 12 nr._ încheiat la data de 10.04.2012, respectiv dovada comunicării procesului verbal susmenționat, solicitând totodată judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Instanța, în temeiul art. 159 1 alin. 4 Cod procedură civilă, se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art. 1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin. 2 OG nr. 2/2001, luând act că intimata a depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii procesului verbal de constatare a contravenției . 12 nr._ încheiat la data de 10.04.2012, respectiv dovada comunicării procesului verbal susmenționat, solicitând totodată judecarea cauzei în lipsă conform disp. art. 242 pct. 2 Cod Procedură Civilă.
Apreciind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta, declinată prin Sentinta civilă nr._/18 iunie 2012 Judecătoriei Fetești, inregistrată pe rolul acesteia la data de 28.09.2012 sub numărul_, petentul A. T. G. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. N. de Autostrazi si Drumuri Naționale din Romania SA anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, in esență, că procesul verbal contestat este lovit de nulitate pentru că nu este semnat olograf de agentul constatator, semnătura electronică atașată acestuia nefiind valabilă întrucât acesta își găsește aplicabilitatea numai pentru actele care îndeplinesc condițiile impuse de art. 4 din Legea nr. 455/2001, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, nu și pentru înscrisurile generate pe suport de hârtie, cum este cazul procesului verbal în discuție.
În drept, petentul și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile OG 2/2001 și ale Legii nr. 455/2001 .
La dosarul cauzei petentul a depus în dovedire, în copie, procesul verbal contestat, dovada comunicării.
Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei certificatul calificat, autorizația de control a agentului constatator, dovada de comunicare a procesului verbal contestat și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarea situație de fapt :
Prin procesul-verbal R12 nr._ încheiat la data de 10.04.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 04.11.2011, autoturismul cu număr de înmatriculare_, care îi aparține, a circulat pe Autostrada A2 km 144 + 100m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.
În urma verificării potrivit art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, cu privire la amenda aplicată.
Sub acest aspect instanța reține ca neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal contestat este lovit de nulitate pentru că nu este semnat olograf de agentul constatator, semnătura electronică atașată acestuia nefiind valabilă întrucât acesta își găsește aplicabilitatea numai pentru actele care îndeplinesc condițiile impuse de art. 4 din Legea nr. 455/2001, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic, nu și pentru înscrisurile generate pe suport de hârtie, cum este cazul procesului verbal în discuție.
Astfel, potrivit art.7 din Legea 455/2001, dispoziție derogatorie de la dispozițiile art.4 din Legea 455/2001 invocate de petent, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța constată că ori de câte ori legea prevede forma scrisă pentru dovedirea întocmirii unui înscris electronic, acesta poate fi generat pe suport de hârtie, dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazata pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii .Pe cale de consecință, un înscris generat pe suport de hârtie în scopul dovedirii existenței sale –cum este cazul procesului verbal contestat -, este electronic dacă înscrisului în cauză i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, nemaifiind necesare în acest caz îndeplinirea condițiilor impuse de art. 4 din Legea 455/2001, de care petentul se prevalează în cauza dedusă judecății.
Instanța reține de asemenea că prin dispozițiile art. 25 din OG nr.2/2001, care completează dispozițiile OG 15/2002, legiuitorul a instituit necesitatea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției în formă scrisă, prevăzând că procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului.
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, instanța reține că procesul verbal contestat a fost comunicat petentului în formă scrisă - în copie, pe suport de hârtie, formă care este impusă de dispozițiile art.25 din OG 2 /2001, tocmai pentru validitatea operațiunii de comunicare a procesului verbal în discuție - și implicit pentru dovedirea existenței acestui act, și că acesta poartă semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe certificatul calificat aflat la fila 10 dosar, aceasta fiind generat de altfel prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, motiv pentru care acesta reprezintă înscris electronice în accepțiunea art.7 din Legea 455/2001.
Pe cale de consecință, în raport de toate aceste elemente, instanța reține că procesul verbal contestat reprezintă un înscris electronic generat conform art.7 din Legea nr. 455/2001, acestaavând atașată semnătura electronică a agentului constatator, realizată în baza certificatului calificat de semnătură electronică aflat la fila 10 dosar, certificat care atestă legătura dintre semnătura electronică atașată procesului verbal contestat și semnatar, confirmând identitatea acestuia din urmă.
În ceea ce privește comunicarea procesul verbal contestat pe suport de hârtie, instanța mai reține că prin dispozițiile art. 25 din OG nr. 2/2001, care completează dispozițiile OG nr. 15/2002, legiuitorul a instituit necesitatea comunicării procesului verbal de constatare a contravenției în formă scrisă, prevăzând că acesta se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului.
Pe cale de consecință, instanța reține că, în cauză, procesul verbal contestat, deși este un înscris electronic, a fost comunicat petentului în formă scrisă, pe suport de hârtie, tocmai în considerarea dispozițiilor art. 25 din OG nr. 2/2001, pentru validarea operațiunii de comunicare a acestuia.
Nefondate sunt și susținerile petentului potrivit cărora procesul verbal contestat este lovit de nulitate pentru că nu este semnat olograf de agentul constatator.
Potrivit art. 15 din OG nr.2/2001 contravenția se constată printr-un proces verbal care, conform dispozițiilor art.19 din același act normativ, trebuie semnat pe fiecare pagină de agentul constatator. Interpretând dispozițiile legale mai sus menționate, instanța reține că dispozițiile OG nr.2/2002 instituie doar necesitatea semnării procesului verbal de către agentul constatator, fără a impune, ca și condiție de valabilitate a acestuia, forma pe care o astfel de semnătură trebuie să o îmbrace: olografă sau electronică. Pe cale de consecință, procesul verbal de constatare a contravenție se consideră încheiat cu respectarea dispozițiilor legale mai sus menționate, ori de câte ori acesta poartă semnătura agentului constatator, indiferent de forma în care acesta a fost realizată, olografă sau electronică.
Mai mult decât atât, având în vedere că atât semnătura olografă cât și cea electronică au aceeași valoare și același efect din punct de vedere juridic –însușirea procesului verbal întocmit -, precum și faptul că OG nr.2/2001 nu condiționează valabilitatea procesul verbal de existența unei semnături exclusiv olografe, instanța apreciază că agentul constatator este liber să aleagă una din formele semnăturii fie ea electronică, sau olografă, pentru a-și însuși actul emis.
Pe cale de consecință, instanța reține că procesul verbal contestat a fost generat și tipărit în mod automat cu ajutorul cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGCMCR și, conform art.7 din Legea nr. 455/2001, are asociată semnătura electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe certificatul calificat de semnătură electronică aflat la dosar, generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională și să anuleze în parte procesul - verbal contestat, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța constată că acesta este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Se va reține ca fapt necontestat calitatea de utilizator și proprietar a petentului în ceea ce privește autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .
Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, în acest sens fiind procesată automat o planșă foto de camera foto amplasată pe Autostrada A2 km 144 + 100m, sector de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine intimatei, orice dubiu profitând petentului.
Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR- fila 9, depusă de intimată în susținerea procesului verbal contestat, în lipsa oricărui suport probator care să ateste plata rovinietei, instanța constată că autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă data de 04.11.2011, pe Autostrada A2 km 144 + 100m, pe raza localității Fetești, Județul Ialomița, circulând fără a deține rovinietă valabilă are numărul de înmatriculare _ , același autoturism fiind menționat și în procesul verbal contestat.
Față de împrejurarea că procesul verbal contestat este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, raportat la faptul că în cauză petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că actul contravențional în discuție este temeinic întocmit .
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, hotărăște asupra sancțiunii.
Instanța reține că pentru contravenția reținută în sarcina sa, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, conform Anexei 2 din OG nr. 15/2002.
Instanța are în vedere și prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul a fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.
Procesul contestat a fost emis la data de 10.04.2012, raportat la data săvârșirii faptei 04.11.2011. Este adevărat că în speță petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.
Prin modalitatea de emitere a actelor contravenționale, aproape la limita celor 6 luni, intimata a creat numeroase situații similare celei analizate, sanctionând fără preventie prealabilă, ignorând scopul preventiv si educativ vizat de legiuitor, scopul fiind enumerat printre cauzele care îndrituiesc instanța la reindividualizare.
Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.
Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate, ori în cauză, nu se justifică modul în care s-a făcut prevenirea săvârșirii faptelor contravenționale ilicite în cazul concret al petentului.
Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent, fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare cu celeritate a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.
În concluzie, se va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și se va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii stabilită prin procesul verbal în cuantum de câte 250 lei, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului să respecte pe viitor dispozițiile legale în materie.
Pentru cele reținute în precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravențiilor, urmând a exonera petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul A. T. G., cu domiciliul în municipiul C., ., ., . în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 cu sancțiunea „avertisment”.
Anulează în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012 în ceea ce privește tariful de despăgubire.
Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.04.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. și Tehnored. MVM/DAM
Ex 4/17 ianuarie 2014
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4672/2013.... → |
|---|








