Plângere contravenţională. Sentința nr. 1293/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 1293/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 5256/229/2012

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDETUL IALOMIȚA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1293

Ședința publică din data de 13 martie 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – M. M. V.

GREFIER - S. E. N.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul Ș. D. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. având ca obiect "plângere contravențională".

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța în temeiul art. 159 1 alin.4 Cod procedură civilă se declară competentă să soluționeze cauza dedusă judecății conform art.1 alin.1 C proc. civ raportat la art. 32 alin.2 OG nr. 2/2001 și ia act că intimata a depus actele ce au stat la baza procesului-verbal contestat.

Apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, în temeiul art.167 C proc. civ, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

După deliberare,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești, sub nr._, petentul S. D., cu domiciliul în sector 6, București, ., ., . , a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA cu sediul în București, ..401 A, sector 6, anularea procesului verbal . nr._ (nr. corect, raportat la actul contravențional anexat, fiind_) _/02.05.2012, întrucât este netemeinic si nelegal.

A arătat că mașina cu nr. de inmatriculare reținut in actul contravențional-_ a fost dată pentru casare, fiind foarte veche si uzată/ an fabricație 1986, in luna decembrie 2011, solicitând a analiza instanța pozele care vor fi prezentate de intimat, pentru a sesiza că nr. de înmatriculare_ se află pe vehicul volswagen, an fabricație 1996

Cererea nu a fost motivată in drept pe prevederi legale.

La dosarul cauzei au fost depuse în dovedire, in copie, procesul verbal contestat, dovada comunicării actului contravențional.

Intimata Compania Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA a depus la dosar: certificat calificat si autorizație de control, dovada comunicării actului contravențional contestat, fotografia obținuta cu ajutorul SIEGMCR –fila 16.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Procesul-verbal . nr._/02.05.2012 ( fila 4), petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei si obligat la plata unui tarif de despagubire in cuantum de 96 euro, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare _ , apartinand acestuia, a circulat in data de 30.03.2012, pe DN 2A km 113+500m, fără a deține rovinietă valabilă.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, aplicat prin procesul verbal contestat, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să admită în parte plângerea contravențională, să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției contestat și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, tarif aplicat .

Cu privire la temeinicie, instanța constată că actul contravențional contestat este temeinic întocmit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Instanța reține că fapta contravențională imputată petentului prin procesul - verbal contestat nu a fost constatată personal de agentul constatator, ci a fost procesată automat de camera foto amplasată pe sectorul de drum pe care se susține că petentul ar fi săvârșit contravenția în discuție, astfel că sub aspect probator sarcina probei revine agentului constatator, orice dubiu profitând petentului.

Prin urmare, intimatei îi revine obligația de a dovedi săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului.

Analizând planșa foto obținută prin sistemul SIEGMCR, depusă de intimată în susținerea actului contravențional contestat- fila 16/dosar, instanța constată că se poate stabili cu exactitate numărul autoturismului a cărui imagine a fost surprinsă la data de 30.03.2012, circulând fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 2A km 113+500m, Giurgeni,, jud. Ialomița, fără a deține rovinietă valabilă.

Desi petentul a arătat că mașina cu nr. de inmatriculare reținut in actul contravențional-_ a fost dată pentru casare, fiind foarte veche si uzată/ an fabricație 1986, in luna decembrie 2011, petentul nu a depus nicio probă in sustinerea acestor apărări, motiv pentru care vor fi respinse ca nedovedite.

În consecință, instanța constată că autoturismul cu numărul de înmatriculare _ , a circulat la data de 30.03.2012, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 2A km 113+500m Giurgeni, Județul I., fără a deține rovinietă valabilă, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal contestat.

Având în vedere toate aceste elemente, precum și faptul că singurul temei al răspunderii contravenționale este săvârșirea unei contravenții, raportat la împrejurarea că se poate stabili autoturismul a cărui imagine a fost surprinsă ca a circulat fără a deține rovinietă valabilă, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului conform art.8 din OG nr.15/2002, întrucât acesta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul - verbal contestat.

Potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Instanța observă că pentru săvârșirea faptei contravenționale petentul a fost sancționat cu suma de 750 lei.

Potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”

Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii si faptul că petentul a fost sancționat in peste 30 zile de la data săvârsirii contraventiei, procesul contestat fiind emis la data de 02.05.2012, raportat la data săvârsirii faptei contraventionale contestate: 30.03.2012.

Este adevărat că, în speță, petentul se face culpabil de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.

Reamintește instanța faptul că amenda contravențională aplicată trebuie să-l determine pe contravenient ca pe viitor să respecte dispozițiile legale în materie.

Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sanctiune juridică, inclusiv cea contraventională, nu reprezinta un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii.

Sanctiunile juridice constituie mijloace de prevenire a savârsirii faptelor ilicite si de educare a persoanelor vinovate, ori in cauză, in perioada 30.03._12 nu se justifică modul in care s-a făcut, in spetă, prevenirea savârsirii faptelor contraventionale in cazul concret al petentului.

De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr.144/2012 pentru modificarea O.G. nr.15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare cu celeritate a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.

Pentru toate aceste considerente, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii contraventionale aplicate, respectiv va face aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal contestate, cu sancțiunea „avertisment”, atrăgând atenția petentului ca, pe viitor, să respecte dispozițiile legale în materie si să circule cu rovinietă achizitionată.

Pentru cele retinute in precedent, în temeiul art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, instanța urmează să anuleze în parte procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 02.05.2012 și să exonereze petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro stabilit prin procesul verbal contestat.

Văzând principiul disponibilității acțiunii civile, instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Ș. D. (cu domiciliul in Municipiul București, ., . 4, etaj 3, .) în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ..401 A, sector 6.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei aplicată prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 02.05.2012, cu sancțiunea „avertisment”.

Anulează în parte procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 02.05.2012, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

Exonerează petentul de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 96 euro aplicat prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 02.05.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.MVM/tehnored.MVM+SNE

4 ex/18 martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1293/2013. Judecătoria FETEŞTI