Pretenţii. Sentința nr. 2660/2013. Judecătoria FETEŞTI

Sentința nr. 2660/2013 pronunțată de Judecătoria FETEŞTI la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 6248/312/2012

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA FETEȘTI, JUDEȚUL IALOMIȚA

Sentința civilă nr. 2660

Ședința publică din data de 31 mai 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – I. G. C.

GREFIER – S. N. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . reasigurare SA în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile și susținerile părților care au avut loc în ședința publică din data de 13 mai 2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 20 mai 2013, 27 mai 2013, și mai apoi la data de 31 mai 2013, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrata la data de 06.02.2013, pe rolul Judecatoriei Fetesti, sub nr._, reclamanta . Reasigurare SA (societate rezultată ca urmare a fuziunii dintre . SA și .), cu sediul în București, ..58-60, sector 1, a chemat in judecata pe paratul M. M., cu domiciliul in ., jud. Ialomița, solicitind ca paratul sa fie obligat la plata sumei de 1.829,50 lei, reprezentind contravaloarea despagubirii achitate de . in baza poliței de asigurare obligatory de răspundere civilă auto . nr._. Se solicita obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, s-a arătat că în ziua de 05.10.2008, pârâtul M. M. conducând autoturismul marca Dacia cu nr. De înmatriculare_ proprietatea numitului S. L., pe DC91, a pierdut contolul volanului, a derapat și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ ce se afla staționat, provocându-i avarii. Astfel cum rezultă din actele întocmite de Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița – Biroul Poliției Rutiere Fetești, în care s-au consemnat cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, respectiv anexa nr. 2 înregistrată sub nr._/09.10.2008, pârâtul a condus autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, testat fiind cu aparatul Drager, acesta a indicat o alcoolemie de 0,76 mg/l pur în aerul expirat; pârâtului i s-a întocmit dosarul penal nr. 1724/P/2008.

Pentru repararea prejudiciului cauzat s-a constituit dosarul de daună F272IL/2008, în conformitate cu prevederile legale în materie de asigurări. De asemenea, s-a întocmit proces verbal de constatare a pagubelor la autovehicule, completat cu fotografii.

Se arată că autoturismul proprietatea numitului S. L.,era asigurat de subscrisa conform poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto . nr._.

In drept se invoca legea 136/1995 si art.274 C.proc.civ.

Cererea a fost timbrată cu suma de 157,36 lei taxa de timbru si 3 lei timbru judiciar.

In sustinerea cererii la dosarul cauzei s-a depus dosarul de daună și alte înscrisuri.

Paratul deși legal citat nu a depus întâmpinare.

S-a dispus atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Fetești privind pe inculpatul M. M..

F. de actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

În ziua de 05.10.2008, pârâtul M. M. conducând autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ proprietatea numitului S. L., pe DC91, a pierdut contolul volanului, a derapat și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ ce se afla staționat, provocându-i avarii. Astfel cum rezultă din actele întocmite de Inspectoratul Județean de Poliție Ialomița – Biroul Poliției Rutiere Fetești, în care s-au consemnat cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, respectiv anexa nr. 2 înregistrată sub nr._/09.10.2008, pârâtul a condus autoturismul în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, testat fiind cu aparatul Drager, acesta a indicat o alcoolemie de 0,76 mg/l pur în aerul expirat; pârâtului i s-a întocmit dosarul penal nr. 1724/P/2008.

Fapta pârâtului, este retinuta astfel de instanță din cuprinsul sentinței penale nr. 254/4.12.2008 a Judecătoriei Fetești pronunțată în dosarul nr._ .

Autoturismul cu numarul de înmatriculare_ este asigurat conform politiei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto . nr._ cu valabilitate de la 09.09.2008 până la 08.03.2009 încheiată de reclamantă cu numitul S. L..

Instanta retine vinovatia paratului, din cuprinsul sentinței penale nr. 254/4.12.2008 a Judecătoriei Fetești pronunțată în dosarul nr._ coroborate cu declarațiile extrajuducuare ale martorului S. R. date în dosarul nr._ al judecătoriei Fetești.

Contravaloarea prejudiciului produs autoturismului este de 1.829,50 lei asa cum rezulta inscrisurile din dosarul de daune nr.115/09.12.2009 depus in cauza.

De asemenea, reclamanta a achitat suma aratata la data de 10.12.2009, prin ordinul de plata nr.1640/10.12.2009 suma de 1.829,50 lei (fila 16).

Potrivit art.103 din Legea nr.71/2011 obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.

Prin urmare, se va avea în vedere legea în vigoare la data producerii accidentului.

In materia raspunderii civile delictuale privind fapta proprie, reglementarea art 998-999 C.civ. stabileste responsabilitatea acoperirii prejudiciului in sarcina persoanei care a savirsit o fapta ilicita cu vinovatie. Persoana responsabila are obligatia de plata catre persoana careia i-a produs prejudiciul.

Persoana prejudiciata in urma faptei savirsite de catre pârât este reclamanta asigurator conform politiei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto . nr._ incheiat de reclamanta cu numitul S. L.. În temeiul art 22 din legea 136/1995, reclamanta se subroga in drepturile persoanei prejudiciate.

Condițiile angajării răspunderii civile delictuale în raport de art 998-999 C.civ. presupun urmatoarele: fapta ilicita, dovada prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre prejudiciu si fapta ilicita si vinovatia persoanei ce a savirsit fapta ilicita. Din mijloacele de proba administrate in cauza, instanta constata existenta prejudiciului suferit de reclamanta cu o contravaloare de 1.829,50 lei. Fapta ilicita săvârșită de pârât consta in conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice ceea ce a dus la pierderea controlului volanului și . autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ . Între evenimentul sanctionat si prejudiciul cauzat exista o relatie de cauza-efect, asa cum rezulta din cuprinsul sentinței penale nr. 254/4.12.2008 a Judecătoriei Fetești pronunțată în dosarul nr._ . Pârâtul a savirsit fapta ilicita cu intenție, forma de vinovatie care atrage raspunderea civilă delictuală.

F. de cele retinute si aratate, in temeiul art 998-999 c.civ. raportat la art 22 din legea 136/1995, urmeaza sa admita cererea a reclamantei si sa oblige paratul la plata sumei de 1.829,50 lei ce reprezinta contravaloarea prejudiciului suferit.

In temeiul art. 274 C.p.c., retinind culpa procesuala a pârâtului, admite cererea privind obligarea acestuiala plata cheltuielilor si urmeaza sa dispuna obligarea acestuia la plata sumei de 160,36 lei cheltuieli de judecata, din care 157,36 lei taxa judiciară de timbru si 3 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea reclamantei . Reasigurare SA (societate rezultată ca urmare a fuziunii dintre . SA și .), cu sediul în București, ..58-60, sector 1 in contradictoriu cu pârâtul M. M., cu domiciliul in ., jud. Ialomița.

Obliga pârâtul la plata sumei de 1.829,50 lei, in favoarea reclamantei, debit ce reprezinta contravaloarea despagubirii achitata de reclamanta in dosarul de dauna nr.115/09.12.2009.

Obliga paratul la plata către reclamantă a sumei de 160,36 lei reprezentind cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2013.

Președinte, Grefier,

Red. și tehnored. IGC/SNE.

4 ex./16.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2660/2013. Judecătoria FETEŞTI