Fond funciar. Sentința nr. 667/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 667/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 921/230/2013
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FILIAȘI
JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 667
Ședința publică de la data de 23 Octombrie 2013
Completul specializat în materie de fond funciar, constituit din:
PREȘEDINTE: E. - D. S.
Grefier: M. - M. T.
Pe rol se află judecarea cauzei în materie de fond funciar privind pe reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâtele: C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, lipsă fiind reprezentanții comisiilor pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, la data de 08.10.2013, prin C. Registratură al instanței, reclamantul a depus la dosar cerere de repunere a cauzei pe rol, după care,
Instanța pune în discuție cererea de repunere a cauzei pe rol formulată, în scris, de reclamant.
Reclamantul S. G., având cuvântul, arată că insistă în cererea sa și solicită repunerea cauzei pe rol.
Instanța dispune repunerea cauzei pe rol și, având în vedere că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită îndreptarea erorii materiale de scriere strecurată în Titlul de Proprietate nr._ eliberat la data de 30.04.2009 de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R., cu privire la prenumele acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 59 indice 1 din Legea Fondului Funciar nr. 18/1991 republicată, pune în discuție, din oficiu, excepția necompetenței generale de ordine publică în soluționarea prezentei cauze a Judecătoriei Filiași și declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară D., având în vedere solicitările reclamantului din cererea introductivă de instanță.
Reclamantul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei în materie de fond funciar de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 28.05.2013, sub nr._, reclamantul S. Gheoghe a chemat în judecată pe pârâtele: C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună corectarea greșelilor făcute în Titlul de Proprietate nr._ din data de 30.04.2009 eliberat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R., greșeli referitoare la prenumele acesteia care, conform actelor de stare civilă și adeverinței eliberată de Primăria comunei Braloștița, județul D., este "S.".
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea cererii de chemare în judecată au fost anexate, în fotocopii, următoarele înscrisuri: Titlul de Proprietate nr._ din data de 30.04.2009 eliberat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R.; certificatul de deces al defunctei S. S. și adeverința nr. 2220/27.05.2013 eliberată de Primăria comunei Braloștița, județul D..
La data de 17.09.2013, la solicitarea instanței, au fost depuse la dosar de către pârâta C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D., cu adresa nr. 3024/12.09.2013, următoarele înscrisuri, în fotocopii: extras din registrul agricol din perioada anilor 1959 – 1963 cu poziția de rol a autoarei S. R. și anexa întocmită de C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D. și validată de către C. Județeană de Fond Funciar D.. În cuprinsul adresei de răspuns, pârâta C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D., a menționat că, procesul – verbal de punere în posesie și cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de autoarea S. S. în baza cărora a fost emis Titlul de Proprietate numărul_/30.04.2009 nu se găsesc în arhiva instituției.
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2013 a fost suspendată judecata cauzei, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2) din codul de procedură civilă republicat, avându-se în vedere faptul că părțile, legal citate, nu s-au prezentat în instanță și nici nu au solicitat, în scris, judecarea pricinii în lipsă.
La data de 08.10.2013, reclamantul a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, motivând că, lipsa sa de la termenul de judecată din data de 18.09.2013 s-a datorat unor probleme familiale.
La termenul de judecată din data de 23 octombrie 2013, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol.
În aceeași zi, după ședința de judecată, prin C. Registratură al instanței, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat, pe lângă corectarea greșelilor făcute în Titlul de Proprietate nr._ din data de 30.04.2009 eliberat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R., greșeli referitoare la prenumele acesteia și îndreptarea erorilor existente în actul respectiv cu privire la tarlaua 19 și ., în opinia domniei sale, au fost numerotate greșit, corect fiind tarlaua 20 și .>
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor: 130 alin. 1 și art. 132 alin. 1 și alineatul 3 din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 59 indice 1 din Legea Fondului Funciar numărul 18/1991, excepția necompetenței generale de ordine publică în soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei Filiași, județul D., invocată, de instanță, din oficiu, se constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 28.05.2013, sub nr._, reclamantul S. Gheoghe a chemat în judecată pe pârâtele: C. L. de Fond Funciar Braloștița, județul D. și C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună corectarea greșelilor făcute în Titlul de Proprietate nr._ din data de 30.04.2009 eliberat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R., greșeli referitoare la prenumele acesteia care, conform actelor de stare civilă și adeverinței eliberată de Primăria comunei Braloștița, județul D., este "S.".
Potrivit dispozițiilor art. 59 indice 1 din Legea Fondului Funciar numărul 18/1991, "(1)îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară".
Având în vedere prevederile legale sus menționate, instanța, în temeiul dispozițiilor: 130 alin. 1 și art. 132 alin. 1 și alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 59 indice 1 din Legea Fondului Funciar numărul 18/1991, va admite excepția necompetenței generale de ordine publică în soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului numărul_ a Judecătoriei Filiași, județul D., invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "fond funciar", formulată de reclamantul S. G., în contradictoriu cu pârâții: C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Braloștița, județul D. și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D., în favoarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D..
Cu privire la cererea nouă pe care reclamantul a depus-o la dosar prin C. Registratură al instanței, la data de 23.10.2013, după ședința de judecată și prin care a solicitat îndreptarea erorilor existente în Titlul de Proprietate nr._ din data de 30.04.2009 eliberat de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor D. pe numele cetățenei S. I. R. referitoare la tarlaua 19 și ., în opinia domniei sale, au fost numerotate topografic greșit, corect fiind tarlaua 20 și . constată că, această cerere, fiind făcută după închiderea dezbaterilor, nu poate fi luată în considerare. După închiderea dezbaterilor nu mai pot fi depuse la același dosar cereri noi, întrucât s-ar încălca principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, situație în care reclamantul trebuie să supună atenției instanței noua cerere pe cale separată, în cadrul unui nou proces ce urmează a fi pornit la inițiativa sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Repune cauza pe rol.
În temeiul dispozițiilor: 130 alin. 1 și art. 132 alin. 1 și alin. 3 din Codul de procedură civilă republicat, coroborate cu prevederile art. 59 indice 1 din Legea Fondului Funciar numărul 18/1991,
Admite excepția necompetenței generale de ordine publică în soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ a Judecătoriei Filiași, județul D., invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "fond funciar", formulată de reclamantul S. G., domiciliat în comuna Braloștița, ., în contradictoriu cu pârâtele: C. L. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Braloștița, județul D. și C. Județeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar D., în favoarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară D., cu sediul în municipiul C., .. 4, județul D..
Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședința publică de la data de 23 octombrie 2013.
Președinte, Grefier,
E. – D. StoianMaria – M. T.
Red.jud.E.D.S.
Tehnored.M.M.T.
5 ex./28.10.2013
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Fond funciar. Sentința nr. 196/2013. Judecătoria FILIAŞI → |
---|