Plângere contravenţională. Sentința nr. 538/2013. Judecătoria FILIAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 538/2013 pronunțată de Judecătoria FILIAŞI la data de 09-09-2013 în dosarul nr. 799/230/2013
DOSAR NR._ - plângere contravențională -
ROMANIA
JUDECATORIA F.
Județul D.
SENTINTA CIVILA NR. 538
Ședința publică de la 09 septembrie 2013
Instranța constituită din:
PREȘEDINTE – S. M. O.
GREFIER – S. P.
..x.x.x.
Pe rol, soluționarea cauzei având ca obiect «plângere contravențională » formulată de petenta B. S. împotriva intimatului I.P.J. D., pentru anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._/26.04.2013 întocmit de Poliția orașului Filiași, jud. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns petenta și reprezentantii intimatului I.P.J. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța a constatatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile art. 32 din OG nr. 2/2001 .
Nemaifiind cereri noi formulate sau probe propuse, instanța apreciind cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare.
J U D E C A T A:
Prin plângerea înaintată instanței la data de 29.04.2013 și înregistrată sub nr._, petenta B. S. a chemat în judecată intimatul I.P.J. D., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției . nr._ emis la data de 26.04.2013 de Poliția orașului Filiași, jud. D., exonerarea de plata amenzii aplicate precum și anularea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere.
In motivarea plângerii, petenta a arătat că, în fapt, la data de 26.04.2013, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală marca WW Passat iar la un moment dat a fost oprit de către un echipaj de poliție care i-a solicitat actele la control spunându-i că va fi sancționată cu amendă contravențională întrucât a depășit viteza legală admisă de lege.
A arătat petenta că întrucât ea locuieste în Italia și în scurt timp urma să plece din România a semnat procesul-verbal de contravenție fără a-și da seama că i se reține și permisul de conducere în vederea suspendării.
A mai arătat petenta că deși avea o urgență medicală cu fiul său nu a circulat cu viteza de 103 km/h această viteză fiind înregistrată de la un alt autoturism care a trecut pe a doua bandă și care a fost de asemenea oprit.
In dovedirea plângerii, petenta a solicitat efectuarea unei adrese către intimatul I.P.J. D. pentru a comunica planșa fotografică solicitând că în situația în care din probatoriu rezultă viteza din procesul -verbal să se aibă în vedere și norma de metrologie legală 021-05 emisă de Biroul român de Metrologie Legală aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 al Directorului general al B.R.M.L. care arată erorile tolerate pentru măsurarea vitezei.
In dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.04.2013.
Plângerea a fost scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, art. 1 alineatul 2 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, precum și în temeiul prevederilor articolului 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Examinând plângerea formulată de către petentă instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 lit. a) și d) din Codul de procedură civilă, republicat, astfel încât, prin rezoluția din data de 10.05.2013 i s-a pus în vedere acestuia potrivit dispozițiilor art. 200 alin. 2 din C.pr.civ., republicat, să completeze cererea de chemare în judecată în sensul de a preciza identitatea și sediul sau adresa intimatului; de a indica temeiul de drept și de a înainta originalul procesului - verbal de contravenție, sub sancțiunea anulării cererii.
Prin rezoluția din data de 03 iunie 2013, s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 201 alin. 1 din C.pr.civ. republicat, comunicarea către intimat a duplicatului plângerii și înscrisurilor anexate acesteia, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 de zile de la primirea cererii de chemare în judecat, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, prevăzută de art. 208 alin. 2 din C.pr.civ. republicat.
La data de 11.06.2013 intimatul I.P.J. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca netemeinică pentru următoarele considerente:
Procesul – verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal intimatul a solicitat să se constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului.
Cu privire la temeinicia procesului – verbal, a învederat că deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a situației de fapt și încadrării în drept.
A învederat intimatul că abaterea săvârșită de către petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia fiind temeinică și legală.
A mai arătat intimatul că dispozițiile art. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 obligă orice participant la trafic să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
A invocat cauza C. N. contra României, plângerea nr._/2003, decizia CEDO, camera a treia, 18 noiembrie 2008, în care Curtea nu a aplicat garanțiile oferite de latura penală a art. 6.
A mai susținut intimatul că fapta petentei prezintă un pericol social destul de ridicat deoarece, circulând cu o viteză peste limita legală admisă, există riscul producerii unor accidente de circulație în care să fie implicate persoane nevinovate.
In apărare, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere dispozițiile art. 245 din C.pr.civ., republicat .
In drept, intimatul a invocat prevederile Codului de procedură civilă și ale O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, OUG 195/2002, republicată și Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.
In temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul a anexat planșa foto cuprinzând 9 fotografii care au stat la baza emiterii procesului - verbal și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 26 aprilie 2013 de Poliția orașului Filiași petenta B. S. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 675 lei, 9 puncte amendă în aceeași valoare și reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 102 alin. 3 din OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 26.04.2013 a condus autoturismul marca WW Passat cu numărul de înmatriculare EJ669 BA, pe Bulevardul Racoțeanu din orașul Filiași cu viteza de 103 km/h înregistrată cu aparatul radar marca Autovision ROM 113, montat pe auto Dacia L. cu nr. de înmatriculare MAI_ .
La rubrica „alte mențiuni”, petenta a învederat că avea o urgență medicală.
Petenta a semnat procesul – verbal de contravenție ., nr._ încheiat la data de 26.04.2013 de I.P.J. D. – Poliția orașului Filiași, județul D..
Potrivit actului normativ incriminator " . Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În baza art.34 alin.1 din OG.nr.2/2001, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, verificând și sancțiunile aplicate.
Procesul verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptei până la proba contrară ce incumbă petentului.
În cauza de față, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare și sancționare a contravențiilor. Prin dispozițiile specifice pe care le cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravențiilor, cu precizarea mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanți ai autorităților publice abilitate prin lege să constate și să sancționeze contravențiile, condițiile în care poate fi contestat procesul-verbal de constatare a contravenției, ca și regimul general al sancțiunilor contravenționale, al aplicării și executării acestora.
În art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-verbal de constatare a contravenției, iar la alin. (11), (5) și (6) ale aceluiași articol au fost prevăzute datele ce trebuie să fie menționate în cazul contravenienților cetățeni străini, persoane fără cetățenie sau cetățeni români cu domiciliul în străinătate, al contravenienților minori, precum și în situația în care contravenientul este o persoană juridică.
Adaptând aceste cerințe la actul sancționator, instanța reține că asemenea mențiuni se regăsesc în totalitate, nexistând astfel motive de nulitate absolută.
In ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța retine ca deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului constatator al contravenției, din economia textului art. 34 rezulta ca face dovada deplina a situației de fapt si încadrării în drept pana la proba contrara.
Astfel fiind, fapta, așa cum a fost descrisă în procesul verbal atacat, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de textul legal citat, atât sub aspect subiectiv, cât și sub aspect obiectiv întrucât urmare a examinării înscrisului aflat la fila 17 și anume imaginile video efectuate cu ocazia sancționării petentului, reiese fără dubiu că auto vehiculul condus de către petent circula cu viteza de 103 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h
Instanța va reține totodată că raportat la ora înregistrării contravenției -17:05 – viteza de deplasare a vehiculului condus de petent,, era destul de mare, dată fiind iminența producerii unui accident, știut fiind că traficul este extrem de aglomerat la orele la care majoritatea salariaților finalizază programul de lucru, viteza de deplasare înregistrată poate constitui un real pericol atât pentru petent cât și pentru ceilalți participanți la trafic, .
Raportat la apărările petentului, instanța reține că acesta a învederat inițial că viteza de deplasare înregistrată ar fi specifică unui alt autoturism ce ar fi circulat în zonă, iar in situația în care intimatul va depune planșe foto în acest sens, petentul a solicitat a se reține faptul că agentul constatator nu ar fi ținut cont de marja de eroare de măsurare a cimemometrului de control, care ar fi de – 3 %
Sub acest aspect instanța reține din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice, precum și din dispozițiile art. 121 alin. 2 din Regulamentul de aplicare al ordonanței, că viteza se înregistrează cu mijloace tehnice, omologate și verificate metrologic.
Astfel, înregistrarea este conformă prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală 021-05 N.M.L. "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", aprobată prin Ordinul Biroului Român de Metrologie nr. 301/2005, modificat prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009, cuprinzând data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care poate fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
De asemenea, potrivit pct. 4.3, cinemometrul a fost însoțit de buletin de verificare metrologică în termen de valabilitate, iar în raza de măsurare a aparatului nu s-au deplasat mai multe autovehicule, după cum rezultă foarte clar din planșele foto depuse (fila nr. 17din dosar), astfel încât autovehiculul vizat poate fi pus clar în evidență, potrivit pct. 4.4.
Constatarea faptei petentului a fost efectuată cu un aparat cinemometru de control rutier marca Autovision verificat metrologic, această verificare a aparatului cinemometru marca Autovision, indicat în procesul – verbal contestat, fiind atestată de buletinul de verificare metrologică nr._ /22.03.2013, eliberat de Institutul Național de Metrologie (fila nr. 16 din dosar), buletin de verificare în care se consemnează că cinemometrul montat pe auto marca „Dacia L. MCV” cu numărul de înmatriculare MAI_, are . 113 și a fost declarat „admis” în urma verificării.
Prin eliberarea acestui certificat, Biroul Român de Metrologie Legală a atestat legalitatea folosirii aparatului cinemometru montat pe autospeciala, MAI_ cu care a fost înregistrată viteza pe care a avut-o autovehiculul condus de petent conform pct. 5.2 din Norme, în forma din Ordinul B.R.M.L. nr. 187/14.07.2009, pentru modificarea N.M.L. 021-2005, publicat în Monitorul Oficial Nr. 546/06.08.2009, în certificatul de verificare metrologică fiind prevăzute „marca și numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul”.
Privitor la valabilitatea buletinului de verificare metrologică se reține că prin Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 27/2004 pentru aprobarea Listei oficiale a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal L.O. – 2004, pentru cinemometre (poziția L-44) intervalul maxim admis între două verificări metrologice succesive este de 1 an.
Buletinul de verificare metrologică a fost eliberat la data 22.03.2013, iar fapta a fost constatată la data de 26.04.2013, dată la care verificarea a fost valabilă.
Din buletinul de verificare metrologică al aparatului radar, reiese că aparatul radar "Autovision" poate efectua înregistrări atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare și este prevăzut cu discriminator de viteză.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 3.1.1. lit. c din Norma de metrologie legală 021-05 N.M.L. "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)"pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată în regim staționar, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic este de +/- 3 km./h. pentru viteze până la 100 km/h, +/- 3% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km./h., iar în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de +/- 4 km./h. pentru viteze până la 100 km./h., +/- 4% din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km./h.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității însă, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
De aemenea, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare,, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, se apreciază că s-au efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia, potrivit cărora ar fi circulat cu o viteză mai mică de 103 km/h nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu susținerile petentului.
Din contră, săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar, din cuprinsul buletinului de verificare metrologică depus la dosarul cauzei de către intimat rezultând că cinemometrul de control rutier indicat în procesul-verbal de contravenție a fost declarat admis în urma verificării metrologice, valabilitatea verificării fiind de un an, precum și faptul că acest cinemometru măsoară viteza, atât în sistem staționator, cât și în regim de deplasare.
Este adevărat însă că este posibil ca aparatul radarul sa fie afectat de o eroare maximă de 4 % indicată în certificatul de omologare al modelului, însă în speța de față nu există niciun motiv pentru a se putea conchide că aparatul radar s-ar fi aflat în situația susținută de petent.
Prin urmare, dubiul invocat de petent nu are un caracter rezonabil, această calitate fiind esențială pentru a fi atrasă aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de petent.
Totodată, se are în vedere că verificarea cerințelor cuprinse în N.M.L. 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel încât aceste cerințe nu se aplică la utilizare, în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, și deci, dacă în urma verificării aparatului se constată că acesta funcționează în limite admise, nimeni nu adaugă și nu scade nimic la măsurarea efectivă.
Prin urmare, raportat la datele speței, nu este judicios a presupune că petentul a circulat cu o viteză sub 103km/h, această posibilitate fiind pur ipotetică în lipsa unor probe sau măcar a unor indicii concrete că aparatul de măsură ar fi fost afectat de eroare.
În consecință, instanța apreciază că simpla susținere a petentului, în sensul că aparatul radar este afectat de o eroare, nu este de natură a crea un dubiu rezonabil, care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, prezumție întărită și de faptul constatării celor săvârșite cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Față de cele reținute, urmează ca instanța să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta B. S., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.04.2013
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta B. S., domiciliată în localitatea Turceni, ., jud. Gorj, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/26.04.2013, emis de intimatul I.P.J. D.- Poliția orașului Filiași, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție D..
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce va fi depusă la Judecătoria Filiași.
Pronunțată în ședința publică de la 09 septembrie 2013.
Președinte, Grefier,
S. M. O. S. P.
Red.jud S.M.O.
Tehred.P.S.
4 exp./15.10.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 577/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 93/2013. Judecătoria FILIAŞI → |
---|