Acţiune în constatare. Sentința nr. 991/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 991/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 5540/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani Județul V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 991

Ședința publică din data de 28.o2.2o13

Președinte – A. M. T. – vicepreședinte judecătorie

Grefier – L. I.

La ordine pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul A. Gh. I. domiciliat in . in contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . sediul in ..

La apelul nominal făcut cauzei în ședință a răspuns pentru reclamantul lipsa, av. A. G. cu imputernicire avocatiala nr. 29/2012, lipsa fiind si parata, prin reprezentant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza faptul că reclamantul a făcut dovada achitarii suplimentului de onorariu expert, după care;

Nemaifiind probe de administrat, instanța constata cererea in stare de judecata si acordă cuvântul in fond;

Av.A. G. pentru reclamant având cuvântul, solicită admiterea acțiunii in sensul constatării dreptului de proprietate al reclamanților si pentru suprafata de 3o6 m.p. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANTA;

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrata la nr._, reclamantul A. Gh. I. in contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . solicitat a se constata ca este proprietarul suprafetei de 2062 m.p. in loc de 17oo m.p. așa cum s-a trecut in titlul de proprietate_/aprilie 1997, deci cu 362 m.p. teren mai mult decat in titlul de proprietate, teren situat in intravilan S. T 54 Parcelele 3456,3456/1,3457 cu vecinii: Nord – A. Gh. C., Est – A. Gh.N., Sud – A. Gh. N. si Vest – drum comunal si monumente istorice.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat ca in urma masuratorilor pentru efectuarea cartii funciare cu instrumente moderne de măsurare de catre expertul B. I., s-a constatat ca suprafata imobilului este cu 362 m.p. mai mult decat suprafata din titlul de proprietate.

In drept, au fost invocate disp.art.111 C.pr.civila.

In dovedire, s-a solicitat proba cu acte, martori si expertiza tehnica topo.

Pârâta, desi legal citață, în termen procedural nu a depus întâmpinare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt;

Potrivit titlului de proprietate nr._/aprilie 1997, reclamantul este proprietarul suprafetei de 1700 m.p. in T 54 parcelele 3456,3456/1,3457 iar urma masuratorilor pentru efectuarea cartii funciare cu instrumente moderne de măsurare de catre expertul B. I., s-a constatat ca suprafata imobilului este cu 362 m.p. mai mult decât suprafața din titlul de proprietate.

In cursul cercetării judecătorești, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice topometrice având ca obiectiv identificarea și măsurarea terenului în litigiu, fiind desemnat în acest scop expert S. N.. Prin raportul de expertiză depus la dosarul cauzei de către acesta s-a concluzionat că suprafața reală găsită la măsurătoare, deținută de către reclamant in prezent este de 2006 m.p. față de 1700 m.p. cu cat apare in titlul de proprietate.

Față de cele mai sus reținute și având în vedere și disp. art.111 C.pr.civ. care prevăd că ,,partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței și neexistentei unui drept”, și disp.art.1837 și următoarele cod civil instanța constată întemeiată cererea reclamantului in parte pe considerentele mai sus expuse, urmând a o admite ca atare și pe cale de consecință va constata că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de doar 2006 mp situat în intravilan . jud. V. T 59 P3456,3456/1,3457 si nu doar de 1700 mp cat s-a trecut in TP_/aprilie 1997 eliberat de comisia județeana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V..

De asemenea, urmează a se constata că pe acest teren reclamantul are construit imobilul (proprietatea sa) casă de locuit compus din:C1 si C2 cu destinatia de locuinta si C3 cu destinatia de garaj.

Se vor avea în vedere raportul de expertiză și schițele anexă – ing. Rânghianu N.-D. ce fac parte integrantă din prezenta sentință.

Instanța urmează să aibă că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Văzând că cererea a fost legal timbrată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E ;

Admite cererea civila înregistrata la nr._, având ca obiect acțiune în constatare formulată de reclamantul A. Gh. I. domiciliat in . in contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ . sediul in ., in parte

Constată că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 2006 mp situat în intravilan . jud.VranceaT 59 P3456,3456/1,3457 si nu doar de 1700 mp cat s-a trecut in TP_/aprilie 1997 eliberat de comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor V..

Constată că pe acest teren reclamantul are construit imobilul (proprietatea sa) casă de locuit compus din:C1 si C2 cu destinatia de locuinta si C3 cu destinatia de garaj.

Se vor avea în vedere raportul de expertiză și schițele anexă – ing. Rânghianu N.-D. ce fac parte integrantă din prezenta sentință.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,28.02.2013.

Președinte, Grefier,

Ex. 5/06.03.2o13

A.M.T./L.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 991/2013. Judecătoria FOCŞANI