Acţiune în constatare. Sentința nr. 3804/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 3804/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 4511/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINTA CIVILĂ NR. 3804

Ședința publică din data de 27.09.2013

Instanta constituita din:

Judecator – B. E. -Președinte

Grefier –Cerguță M. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamantii T. C.,cu domiciliul in Focsani, .,. 5,jud V. si T. I., cu domiciliul in Focsani, ., . 52, jud V., in contradictoriu cu pârâta UAT Focsani, prin Primar, avand ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: reclamantii personal, martorii propusi de acestia si cj C. O. pentru parată.

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părtile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invedereaza instantei de judecată că la dosarul cauzei s-a depus, prin Registratură, raportul de expertiză tehnică judiciară inginer Rînghianu N..

Cj C. O. depune la dosarul cauzei imputernicire de reprezentare pentru pârâtă si arata ca a luat cunostinta de continutul raportului de expertiza si nu are de formulat obiectiuni.

Reclamantii arata ca nu au de formulat obiectiuni cu privire la lucrarea de expertiză intocmita in cauza de față.

Instanta procedează la identificarea martorilor propusi de reclamanti, respectiv B. V., care se legitimează cu CI . nr_, cu domiciliul in Focsani si N. G., care se legitimează cu CI . nr_, cu domiciliul in Focsani, jud V., apoi dispune audierea acestora, declaratiile fiind consemnate si atașate la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de solicitat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cavantul la concluzii pe fondul cauzei.

Reclamantii solicita admiterea actiunii formula, fara cheltuieli de judecată.

Parata, prin reprezentant, arată că lasă la aprecierea instantei de judecată.

Instanta retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata sub nr.dos._ reclamantii T. C. si T. I. a chemat in judecata pe parata Primaria Focsani solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa constate ca sunt proprietarii suprafetei de 475 mp situat pe raza mun.Focsani.

In motivarea cererii reclamantii invedereaza instantei faptul ca stapanesc acest teren de la părinții lor in mod continuu,netulburat in aceeasi modalitate in care au făcut-o si autorii lor.

In intampinarea depusa la dosar, parata invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor pentru motivul că nu fac dovada calitatii lor de mostenitori, iar in ceea ce priveste problema de fond a cauzei a arătat că reclamantii trebuie sa dovedeasca conditiile privitoare la uzucapiunea de 30 de ani, pe fond solicitand respingerea actiunii ca neintemeiată.

Analizand intreg materialul probator administrat in cauza ,instanta constata ca cererea de fata este intemeiata ,pentru urmatoarele considerente:

Conform inscrisurilor depuse in cauza,a expertizei efectuate in specialitatea topografie precum si din declaratile martorilor audiati ,instanta a stabilit ca reclamantii stapanesc terenul din litigiu fiind preluat si mostenit de la părintii lor, in prezent decedati. Terenul a fost in stăpanirea părintilor reclamantilor vreme indelungata (de peste 30 de ani), iar după decesul acestora reclamantii au exercitat o posesie efectivă si neintreruptă, operand in acest sens jonctiunea posesiilor autorilor cu cea a reclamantilor.

Expertiza efectuată in cauză a identificat intreaga suprafata de teren de 486 mp situat in intravilan Focsani ,. 5, jud V., T 126, P 6662, cu vecini: mostenitorii def F. N.,Agafiță V., I. P., .>

Toate aceste elemente au demonstrat ca in cauza de fata sunt indeplinite conditiile prev.de art.1847 c.civ.privitoare la posesia utila necesara pentru a prescrie cu toate caracterele acestei referitoare la posesia continua,neintrerupta,netulburata ,publica si sub nume de proprietar.

In drept sunt aplicabile de asemenea dispozitiile art.1890 si urmatoarele c.civ referitoare la prescriptia achizitiva ,ca mod de dobandire a dreptului de proprietate.

In baza acestor considerente de fapt si de drept ,instanta constata intemeiata cererea de fata urmand sa constate ca reclamantii sunt proprietarii terenului din litigiu,potrivit dispozitivului de mai jos.

Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulată de reclamantii T. C.,cu domiciliul in Focsani, .,. 5,jud V. si T. I., cu domiciliul in Focsani, ., . 52, jud V., in contradictoriu cu pârâta UAT Focsani, prin Primar.

Constata ca reclamantii sunt proprietarii terenului in suprafata de 486 mp situat in Focsani, . 5, jud V.,T 126, P 6662 (Curti constructii 279 mp,arabil 207 mp),cu vecini: mostenitorii defFieraru N., Agafiță V., I. P., .>

Cheltuieli de judecata nu s-au solicitat.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.09.2013.

P., Grefier,

B. E. Cerguță M. C.

Red EB/tehnored CC- 23.10.2013 -7ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 3804/2013. Judecătoria FOCŞANI