Întoarcere executare. Sentința nr. 1019/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1019/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 9863/231/2012
Dosar nr._ ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI, JUDETUL V.
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA NR.1019
Ședința publică de la 01.03.2013
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE - M. P.
Grefier A. Lacramiora J.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta O. P. SA cu sediul în București, sect.1, ., în contradictoriu cu pârâtii C. I. M. domiciliata in judetul Sibiu, orasul Sibiu .,. A B. C. SI S. D. cu sediul in Focșani, ., jud. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine de pe lista de sedinta, a raspuns, cu delegatie la dosar avocat C. M. pentru reclamanta lipsa fiind pârâtii.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- cauza are ca obiect întoarcere executare, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Reprezentanta reclamantei avand cuvantul arata ca solicita incuviintarea probei cu inscrisurile deja existente la dosarul cauzei.
În temeiul art.167 C.proc.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciată a fi utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei avand cuvantul solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulată, cu solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata.
Instanța considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei – în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c , constată încheiată faza de cercetare judecătorească și o retine in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra actiunii civile de fată, retine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instante la data de 16.08.2012 sub nr._, reclamanta O. P. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. I. M., restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr.217/09.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, desființată prin Decizia civilă nr. 105/21.01.2010 a Curții de Apel A. I., în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei totale de 5833,49 lei, actualizată cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 si pana la data platii integrale, precum si obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr.217/09.03.2009 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Sibiu, s-a admis acțiunea pârâtei având ca obiect drepturi salariale, reclamanta fiind obligată la plata drepturilor bănești solicitate, suma respectivă fiind achitată în urma declansării procedurii de executare silită. Prin Decizia civilă nr. 105/21.01.2010 a Curții de Apel A. I. a fost admis recursul declarat de O. P., a fost modificată sentinta recurata, iar în rejudecare s-au respins pretentiile formulate împotriva reclamantei. În vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat, reclamanta a solicitat actualizarea sumei executate la data plății efective, în funcție de rata inflației, de la data de 21.01.2010 cand a fost pronuntata decizia Curtii de Apel A. I., intrucat abia de la acea data poate fi considerat de rea-credinta cel care a primit plata necuvenita, pana la acea data plata fiind primita in baza unui titlu.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri –f. 5-22.
În drept, a invocat prev. art. 404 ind.2 alin.3 Cod proc.civilă.
Parata nu a formulat întâmpinare în cauză.
A fost atasat dosarul de executare nr. 891/2009 al B. B. C., însotit de adresa executorului judecătoresc din care rezultă că sumele de bani pentru care reclamanta solicită întoarcerea executării silite nu au ajuns în posesia creditorilor, întrucât procedura de executare silită a fost suspendată, suma poprită fiind si în prezent în contul biroului executorului judecătoresc –f.44-59.
La data de 05.12.2012, reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârât a B. B. C. si S. D., care a fost citat în cauză în calitate de pârât.
Pârâtul B. B. C. si S. D. nu a formulat întâmpinare în cauză.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanta retine următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 217/09.03.2009 Tribunalul Sibiu a admis în parte actiunea pentru drepturi bănesti formulată de reclamantii salariati ai S.C P. S.A si a dispus ca reclamanta S.C P. S.A să plătească reclamantilor drepturile salariale reprezentând c/v cotei anuale de 2500 m3 gaze naturale pentru perioada lucrată efectiv în cadrul unitătii angajatoare pe anii 2005, 2006, 2007, drepturi actualizate cu rata inflatiei începând cu data de la care trebuiau acordate si până la data plătii efective, fiind respinse alte pretentii.
Fiind definitivă si executorie, pârâta-creditoare a solicitat B. B. C., prin avocat M. L. D., punerea în executare a Sentinței civile nr. 217/09.03.2009, formându-se astfel dosarul de executare nr. 891/2009 –f. 46-59.
Prin Decizia civilă nr. 105/21.01.2010 a Curții de Apel A. I., instanta a admis recursul promovat de reclamanta S.C P. S.A împotriva Sentinței civile nr. 217/09.03.2009, pe care a modificat-o în parte în sensul respingerii actiunii formulate de reclamanti, a mentinut celelalte dispozitii ale sentintei atacate si a respins recursul formulat de reclamanti împotriva Sentinței civile nr. 217/09.03.2009.
În baza acestei hotărâri judecătoresti, irevocabile, reclamanta S.C P. S.A a formulat cererea de fată pentru restabilirea situatiei anterioare executării Sentinței civile nr. 217/09.03.2009 prin obligarea pârâtilor la restituirea sumei de 5833,49 lei, actualizată cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 si până la data plătii integrale.
În drept, instanta are în vedere dispozitiile art. 4041 alin.1 C. pr. civ., conform cărora, in toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Conform art.4042 alin.3 C. pr. civ., dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin.1 și 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
Conform acestor dispozitii legale, pentru a se dispune întoarcerea executării silite trebuie îndeplinite următoarele conditii:
- să fi existat o procedură de urmărire silită, în uma căreia debitorul să fi achitat sumele datorate.
- ulterior executării, titlul în baza căruia s-a realizat executarea silită a fost desfiintat în mod irevocabil ori s-a admis irevocabil contestatia la executare, desfiintându-se executarea silită însăsi sau toate actele de executare.
- instanta care a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare să nu fi dispus, prin aceeasi hotărâre, restabilirea situatiei anterioare executării.
În spetă, prima conditie este îndeplinită, întrucât, asa cum rezultă din adresa B. B. C., sumele datorate de debitoarea S.C. O. P. S.A. au fost virate prin înfiintarea popririi pe conturile acesteia, suma poprită fiind si în prezent în contul biroului executorului judecătoresc.
Prin Decizia civilă nr. 105/21.01.2010 a Curții de Apel A. I. titlul executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 217/09.03.2009, în baza căruia a fost declansată executarea silită în dosarul de executare nr. 891/2009, a fost desfiintat în parte în mod irevocabil si anume în ceea ce priveste dispozitia de obligare a reclamantei S.C P. S.A la plata drepturilor bănesti, actualizate cu rata inflatiei si nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executării, fiind îndeplinite astfel si ultimele două conditii mentionate.
Potrivit art.379 ind.1 C.pr.civilă, ”în cazul in care s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in baza acestuia sunt desfiintate de drept. Dispozitiile art.404 ind.1 -404 ind.3 sunt aplicabile.”
Din procesul-verbal de onorar încheiat la data de 26.06.2009 în dosar de executare nr. 891/2009 rezultă că debitul datorat de debitoarea S.C. O. P. S.A. conform titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 217/09.03.2009 a fost în sumă de 5047 lei –f. 54.
Însă, asa cum rezultă din adresa emisă de B. B. C. -f.44, această sumă încasată de la debitoarea S.C. O. P. S.A. nu a ajuns în posesia pârâtei C. I. M., întrucât executarea silită a fost suspendată, suma aflându-se în contul biroului executorului judecătoresc.
Prin urmare, această sumă urmează a fi restituită reclamantei de către executorul judecătoresc, deoarece, datorită desfiintării titlului executoriu si a actelor de executare, suma nu mai poate fi eliberată pârâtei C. I. M.. Suma va fi actualizată cu rata inflatiei de la data pronuntării prezentei hotărâri si până la data plătii integrale, executorul judecătoresc neputând să fie obligat la actualizarea sumei pentru o perioadă anterioară, întrucât nu se poate retine o culpă a acestuia pentru declansarea executării silite înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoresti care a constituit titlu executoriu.
În ceea ce priveste cheltuielile de executare silită care includ si onorariul de executor pentru care s-a întocmit procesul-verbal de onorar din 26.10.2009, precum si procesul-verbal privind cheltuielile de executare silită din 26.06.2009, acestea urmează să fie suportate de către pârâta C. I. M., având în vedere că aceasta, solicitând punerea în executare a unei hotărâri judecătoresti definitive, dar nu si irevocabile, si-a asumat riscul desfiintării în recurs a titlului executoriu, astfel că, în lipsa unor dovezi din care să rezulte că pârâta a avansat aceste cheltuieli de executare în cadrul procedurii de executare silită, urmează ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de executare în sumă de 786,49 lei, în limita sumei solicitate de reclamantă.
Această sumă va fi actualizată cu rata inflatiei de la data de 21.01.2010 –data pronuntării Deciziei civile nr. 105/21.01.2010, întrucât din acest moment pârâta C. I. M. a cunoscut că plata efectuată de reclamanta S.C P. S.A este una nedatorată.
Fată de considerentele arătate, instanta va dispune restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr. 217/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Va obliga pe pârâta C. I. M. să plătească reclamantei suma de 786,49 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data de 21.01.2010 si până la data plății integrale.
Va obliga pe pârâtul B. B. C. si S. D. să plătească reclamantei suma de 5047 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data pronuntării prezentei hotărâri si până la data plății integrale.
Fată de considerentele expuse, instanta va admite cererea si va dispune conform celor anterior mentionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea inregistrata la nr._, formulată de reclamanta O. P. SA (P. City), cu sediul în București, sect.1, ., în contradictoriu cu pârâtii C. I. M. domiciliata in Sibiu, .,., . si B. A B. C. SI S. D. cu sediul in Focșani, ., jud. V..
Dispune restabilirea situației anterioare executării Sentinței civile nr. 217/09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ și în consecință:
Obligă pe pârâta C. I. M. să plătească reclamantei suma de 786,49 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data de 21.01.2010 si până la data plății integrale.
Obligă pe pârâtul B. B. C. si S. D. să plătească reclamantei suma de 5047 lei, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației de la data pronuntării prezentei hotărâri si până la data plății integrale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.03.2013.
P.,
M. P. Grefier,
A. L. J.
Tehnored. MP
Ex.5-20.03.2013
.>
← Întoarcere executare. Sentința nr. 987/2013. Judecătoria FOCŞANI | Fond funciar. Sentința nr. 3336/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|