Partaj judiciar. Sentința nr. 2627/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2627/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5935/231/2013
Dosar nr._
ROMANIA
Judecatoria Focșani, județul V.
Sentința civilă nr. 2627
Ședința publica din data de 30 mai 2013
Completul compus din:
Judecător – I. Î.
Grefier – C. E.
La ordine, soluționarea acțiunii civile, formulata de reclamantul C. A., domiciliat in ., jud. V., impotriva paratului C. M., domiciliat in ., jud. V., cauza având ca obiect- partaj judiciar.
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publica, cauza fiind apelata la prima strigare a raspuns reclamantul, lipsa fiind paratul.
Instanta, fata de lipsa paratului retine cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut cauzei in ședința publica, cauza fiind apelata la a doua strigare, se prezinta partile.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
Grefierul de ședința expune referatul cauzei, care invedereaza instantei urmatoarele:
- nu a fost achitata taxa judiciara de timbru si timbrul judiciar,
- cauza este la primul termen, sens in care s-a întocmit referat potrivit art. 103 al.1/1 din ROI, și a dispozițiilor din Nota internă nr. 7/20.01.2012 a Judecătoriei Focșani, după care,
Instanța, temeiul art. 131 Noul cod p.civila, constata ca este legal investita.
Se procedeaza la identificarea partilor, care prezinta cartea de identitate si declara ca au cunostinta de continutul acordului de mediere pe care l-au semnat la sediul Biroului de mediere si sunt de acord ca instanta sa ia act de acesta.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat instanta, in temeiul art. 255,258 cod p.civila incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta si utila cauzei; considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei, constată încheiată faza de cercetare judecătorească, si acorda cuvântul parților, in fond.
Reclamantul, având cuvântul, solicita admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care sa consfințească învoiala acestora conform acordului de mediere depus la dosar. Solicita a se stabili taxa de timbru.
Paratul, având cuvântul arata ca este de acord cu acțiunea formulata, înscrisul depus la dosar fiind de buna voie întocmit.
Instanta pune in vedere sa se achite taxa de timbru in cuantum de 250 lei si timbru judiciar de 3 lei, pana la sfarsitul sedintei de judecata.
In timpul sedintei de judecata, C. A. a depus chitanta nr._/2013.
I N S T A N T A
Asupra cauzei de fata.
Prin cererea inreg. la nr._, reclamantul C. A., a chemat in judecata paratul C. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se incuviiteze acordul de mediere nr. 3/2013 incheiat in sedinta de mediere din 10.05.2013 al Biroului de Mediere A. C.-T. din Focsani.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat in esenta ca, isi intemeiaza cererea pe disp. art. 592 din Legea 192/2006.
In probațiune, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri .
La data de 30.05.2013, părțile s-au înfățișat în ședința publica, si au solicitat instanței să se ia act de acordul de mediere.
Asupra cererii de fata;:
Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că la data de 20.12.1978 a decedat C. I., iar la data de 22.12.1997 a decedat C. Zavasta, de pe urma caruia au ramas ca mostenitori legali părțile din prezentul proces.
A mai aratat ca, la data de 04.05.1996 a decedat C. V. fratele partilor din prezenta cauza.
De pe urma defuncților au rămas masa succesorală formată din bunurile imobile identificate în Acordul de mediere nr.3/10.05.2013 incheiat la Biroul de mediator A. C.-T. din Focșani.
Conform art. 63 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 privind mediereasi organizarea profesiei de mediator „in cazul in care conflictul a fost soluționat pe calea medierii, instanța va pronunța, la cererea parților, o hotărâre, potrivit dispozițiilor art. 271 din Codul de procedura civila."
In aplicarea acestor prevederi legale, instanța va lua act de calitatea de mostenitori acceptanti si de modalitatea de iesire din indiviziunea succesorala a partilor.
Cum la acest termen de judecata- 30.05.2013 s-au prezintat partile si au declarat ca inteleg sa pună capat litigiului de fata printr-un acord de mediere, instanta in baza art. 271 din Codul de procedura civila si art. 63 din Legea nr.192/ 2006 urmeaza sa admita cererea si sa consfinteasca invoiala partilor materializata in acordul de mediere nr. 3din 10.05.2013 incheiat la Biroul de Mediator A. C.-T. din Focsani.
Văzând cererea legal timbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea, inregistrata la nr._, formulata de reclamantul C. A., domiciliat in ., jud. V., impotriva paratului C. M., domiciliat in ., jud. V., cauza având ca obiect- partaj judiciar, si in consecinta.
Consfinteste invoiala partilor, conform Acordului de mediere incheiat la sediul Biroului de Mediator A. C.-T., care va constitui dispozitivul sentintei: „ Acord de Mediere nr 3, încheiat la data de 10.05.2013 în baza Contractului de Mediere Nr. 3 din 08 mai 2013. Subsemnata A. C.-T., in calitate de mediator autorizat, in baza autorizatiei . nr._, emisa in baza Hotararii Consiliului de Mediere in conformitate cu prevederile art.58 din Legea nr.192/2006 privind medierea,organizarea si exercitarea profesiei de mediator, modificată prin Legea 370 din 2009 si Legea 115/2012 cu privire la mediere, am intocmit in forma scrisa prezentul acord de mediere, prin care:PARTILE: C. A., cnp_, domiciliat in ., jud V., posesor al CI ._, eliberata de SPCLEP Odobesti la 02.02.2007, si C. M., domiciliat in ., jud V., cnp_, posesor al CI ._, eliberata de P. Odobesti la data de 03.07.2007, au consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite, dupa cum urmeaza: Avand in vedere faptul ca: Suntem mostenitorii defunctilor parinti C. I., decedat in data 20 decembrie 1978, C. ZAVASTA, decedata in data de 22.12.1997, ambii cu ultimul domiciliu in . jud. V., si ai defunctului frate C. V., decedat in data 04 mai 1996, cu ultimul domiciliu in A., ., jud A., S-a dezbatut mostenirea de pe urma tatalui nostru, defunctul C. I., conform certificatului de mostenitor nr 207 din 25 februarie 1980, eliberat in dosarul nr 1190/1970 de fostul notariat de Stat Judetean V., din care rezulta ca mostenitorii intregii mase succesorale apartinand defunctului sunt:sotia C. Zavasta, si cei 3 (trei) copii ai acestora, respectiv C. I A., C. I V. (actualmente decedat) si C. I M.. In anul 1995 mama noastra C. Zavasta (actualmente decedata) si-a reconstruit dreptul de proprietate conform Titlului de Proprietate nr_ eliberat de Comisia Judeteana pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor. In anul 1996 fratele nostru C. V. a decedat, neavand alti mostenitori in afara de noi si mama noastra (care a renuntat la mostenire), conform certificatului de mostenitor nr 586/30 octombrie 1996 si a certificatului suplimentar de mostenitor nr 65/21 iunie 2010, ambele eliberate de Biroul Notarial M. I. din jud. A.. Parintii nostrii detin un loc de veci situat in Cimitirul Parohiei Adormirea Maicii Domnului al satului Unirea, loc Odobesti, jud. V., fapt consimtit in scris de Preotul Paroh M. S.. Mama noastra, defuncta C. N Zavasta, detinea Certificatul de Actionar nr_ eliberat la data de 01 noiembrie 1996 la Societatea de Investitii Financiare Transilvania SA, pentru 975 de actiuni nominale avand numerele de ordine de la_ la_ cu o valoare nominala (la acea perioada) de 1.000 lei fiecare,Am incheiat un Acord de Mediere in 20.04.2012, prin care noi partile am partajat voluntar si am solicitat iesirea din indiviziune, pentru care s-a eliberat hotararea de expedient conform sentinei nr 3456/07 iunie 2012 in dosarul nr_ . Prin prezentul acord de mediere intelegem sa ajungem la o intelegere privind imobilul ramas de pe urma defunctei C. Zavasta, decedata la data de 22.12.1997 si C. I., decedat in 20.12.1978, parintii nostri, ambii avand ultimul domiciliu in ., jud V., imobil situat in ., jud V. l, compus din C1 – casa de locuit si paianta acoperita cu sindrila si tabla, avand 2 (doua) camere, hol, bucatarie, carma si C2 – anexa construita din paianta inscris in cartea funciara nr_ Odobesti, imobil care in prezent se afla pe Lotul 1, lot care a revenit in proprietate si posesie numitului C. A. conform acordului de mediere incuviintat de instanta si mentionat mai sus, astfel: Subsemnatul C. M. sunt de acord ca imobilul compus din C1 - casa de locuit si paianta acoperita cu sindrila si tabla, avand 2 (doua) camere, hol, bucatarie, carma si C2 – anexa construita din paianta, inscris in cartea funciara nr_ Odobesti, situat pe Lotul 1, lot care a revenit in proprietate si posesie numitului C. A. (conform acordului de mediere incheiat in 20.04.2012) sa ramana in depina proprietate si posesie fratelui meu C. A., neavand nicio pretentie prezenta sau viitoare cu privire la aceasta intelegere. Subsemnatul C. A. sunt de acord ca imobilul compus din C1 – casa de locuit si paianta acoperita cu sindrila si tabla, avand 2 (doua) camere, hol, bucatarie, carma si C2 – anexa construita din paianta, inscris in cartea funciara nr_ Odobesti, situat pe Lotul 1, lot care mi-a revenit in proprietate si posesie (conform acordului de mediere incheiat in 20.04.2012) sa-mi ramana in deplina proprietate si posesie. Prin incheierea prezentului acord de mediere partile au convenit cu privire la stingerea conflictului existent intre parti. Prezentul acord a fost întocmit la sediul Biroului de Mediator A. C.-T., în 4 exemplare, astazi 10.05.2013, din care 2 exemplare au fost înmanate părților, un exemplar va merge la instanta care in temeiul art 59 al 2 din Legea 192/2006, completata si modificata prin Legea 115/2012 sa dea in Camera de Consiliu o hotarare care sa consfinteasca intelegerea parilor, iar un exemplar rămîne la sediul Biroului de Mediator. Mediator Autorizat A. C. -T., C. A., C. M.”.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 30 mai 2013.
P., Grefier,
Red./tehnored. E.C.
Ex. 4- 04.06.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 2625/2013. Judecătoria FOCŞANI | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3633/2013.... → |
---|