Rezoluţiune contract. Sentința nr. 2739/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2739/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 11330/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI, J. V.
SENTINTA CIVILA NR. 2739
Sedinta publică din data de 06.06. 2o13
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. T. vicepreședinte judecătorie
GREFIER – L. I.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta H. VIRGINIEA domiciliată in . in contradictoriu cu parații B. Ghe. P. si B. C. G. domiciliați in com. Brosteni ., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut in camera de consiliu au răspuns reclamanta personal si asistata de av. B. ion cu împuternicirea avocațială nr._/2012, paratul personal si asistat de av. Berzunt Lucieana cu împuternicirea avocațială fără numar si nedatata si martorii părților, lipsa fiind parata personal
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Av. B. I. pentru reclamantă depune interogatoriu.
Av.Berzunt L pentru parați depune interogatoriu si înscrisuri (carte de identitate si recomandare in lb. italiana si romana) prin care dovedește faptul că parata este in Italia.
Pârtile răspund la interogatorii, consemnate si atașate la dosarul cauzei.
Instanța dispune audierea martorilor prezenți, sub prestare de jurământ, note consemnate si atașate la dosarul cauzei.
In timpul audierii martorei G., apărătorul reclamantei solicită ca aceasta sa fie întrebată dacă reclamanta este in relații conflictuale cu martora Tirlă M..
De asemenea, întrebat fiind, martora G. A. confirmă faptul că numitul C. este nasul său de cununie cu prima sotia a acestuia.
Av B. pentru reclamantă solicită suplimentarea probatoriilor pentru a dovedi relatia de dusmanie intre reclamantă si martora Tirla M..
Av.Berzunt solicită respingerea cererii întrucât apărătorul reclamantei a susținut faptul că nu are înscrisuri in acest sens.
Instanța învederează ca nu incuviinteaza suplimentarea probatoriilor pentru aceasta teza probatorie si nemaifiind probe de administrat, constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul in fond:
Av B. ion având cuvântul pentru reclamantă solicită admiterea actiunii in sensul rezoluțiunei contractului, urmand a se da o interpretare corectă a depozitiilor martorilor si o cenzurare a depozițiilor martorilor audiati la cererea paratilor. Paratii sunt singurele rude ale reclamantei iar aceasta este nemultumită de comportarea paratilor, a existat o neindeplinire a obligatiilor contractuale, reclamanta are 91 ani si cu o mai mare consideratie față de adevăr. Martorii reclamantei nu au interes in cauza iar sustinerea paraților cu privire la numitul C. este neverosimilă, născându-se întrebarea de ce reclamanta, care a trăit in pus fi miere la parati, crea sa rezilieze contractul. Intradevăr, numitul C. ii acordă ajutor reclamantei insă nu este singura persoana ce se manifesta in acest sens. Prin intampinare, paratii au recunoscut neîndeplinirea obligatiilor contractuale, obligatia de intretinere fiind o obligatie zi de zi raportat la persoana reclamantei, paratul susținând că venea periodic la reclamantă. Solicită cheltuieli de judecata si depune chitanța nr. 30/31.o5.2o13.
Av.Berzunt L. având cuvântul pentru parați, solicită respingerea actiunii ca neîntemeiata, fiind introdusa cu rea-credinta. Relatiile dintre părti s-au deteriorat datorită lui C. A. care se comportă ca un proprietar, soția acestuia punând lacăt pe poarta locuinței reclamantei., Martorii audiați la cererea reclamantei nu au arătat nimic in concret iar martorii audiați la cererea paraților relevă faptul că parații s-au ocupat de bătrâna, paratul este nepot direct al bătrânei, ca aceasta refuza sa mai primească întreținere, rezultând culpa reclamantei. Fără cheltuieli de judecata.
I N S T A N T A ;
Asupra acțiunii civile de fata;
Prin cererea înregistrata la nr._, reclamanta H. Virginiea a chemat in judecata parații B. Gh.P. si B. C. G. pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțata, sa se dispună rezoluțiuna contract de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1125/18.o4.2oo3 de BNP T. R. Focșani cu repunerea părților in situația anterioara. A mai solicitat si obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata avansate.
In motivarea acțiunii, reclamanta arata ca prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat la nr. 1125/18.o4.2oo3 le-a înstrăinat paraților nuda sa proprietate asupra imobilului situat in com.M. ., pretul vânzării constând in întreținerea reclamantei pe toata durat vieții, întreținere constând in hrana, imbracaminte, asistentă medicala iar ulterior trecerii in neființa, suportarea cheltuielilor de înmormântare. Reclamanta a arătat ca solicită rezoluțiuna acestui contract deoarece parații nu si-au respectat obligațiile asumate, ba mai mult decât atât aceștia au avut un comportament urat față de reclamantă cu toate că este o persoana in vârsta de 91 ani aflata in stare de nevoie.
In drept, au fost invocate disp.art. 2263 C.civ.
In dovedire, reclamanta solicită proba cu acte, interogatoriu si martorii G. A. si Tigaeru I..
Parații, legal citați, in termen procedural au depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata fiind întrucât de la momentul încheierii contractului inițial de reclamantă aceștia au acordat întreținere permanent reclamantei așa cum s-au obligat prin contract, ca mai mult decât atât, deși parații locuiesc in altă localitate decât cea de domiciliu al reclamantei, aceștia au mers cu regularitate la reclamantă pentru a-i duce toate cele necesare si pentru a-i acorda întreținere, ca relațiile dintre părți au fost foarte bune pana in vara anului trecut când practic, reclamanta a refuzat sa mai primească întreținerea acordata de parați, învederându-le acestora că de ea are grija numitul Capra A. si nu mai are nevoie de ajutorul paraților.
In drept, întâmpinarea nu a fost motivata.
In apărare, au solicitat proba cu interogatoriu, înscrisuri si martorii G. I. si Tirla M..
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului, instanța retine urmatoarele:
Prin contractul vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1125/18.o4.2oo3 de NBP T. R. Focșani reclamanta H. Virginiea a vândut paraților B. Gh.P. si B. C. G. nuda proprietate asupra imobilului compus din suprafata de 2o36 m.p. teren curti construcții, arabil, vie si una casa de locuit din zid acoperita cu tabla si avand 2 camere, antreu, bucatarie, cotet si crama, imobil situat in vatra satului Rosioara . T 14 Pc. 583, 584, 585,586,587,588 cu vecinii Nord – drum, Sud si Vest Tirla Z., est – B. E., cu nr. cadastral 329 N, prețul vânzării reprezentându-l întreținerea reclamantei vânzătoare pe toata durat vieții întreținere ce consta in hrana, imbracaminte, asistentă medicala si ulterior, suportarea cheltuielilor de înmormântare.
Reclamanta, prin cererea de chemare in judecata, sumar făcută, nu a detaliat dacă niciodată de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare in favoarea paratilor, aceștia din urma nu si-ar fi îndeplinit obligațiile de întreținere sau doar o anumita perioada de timp, limitându-se doar, ulterior apărărilor făcute de parati, să arate că in ultimul an doar aceștia nu si-au mai indeplinit obligația asumată.
Din interogatoriile luate părtilor coroborate cu depozițiile martorilor G. A., Tigaeru I., G. I. si Tirla M., instanța retine că paratul este nepotul reclamantei, că relațiile dintre reclamantă si parați au fost bune cu mult înainte de a fi incheiat contractul in litigiu, că si anterior încheierii contractului, parații au acordat întreținere si ajutor reclamantei si cu atât mai mult, ulterior încheierii contractului si pana in vara anului trecut, cand, reclamanta influențat fiind de alte persoane interesate, respectiv familia numitului Capra A., a început să refuze întreținerea acordata de către pârâți, fie personal, fie prin intermediul fiicei acestora, dovada fiind in acest sens depozițiile martorilor G. I. si Tirla M. coroborate cu parte din răspunsurile date de reclamantă la interogatoriu (răspunsurile la intrebarile 8,9,10).
Reclamanta a incercat sa dovedeasca cele susținute prin depozițiile martorilor G. A. si Tigaeru I., martori ce, audiati fiind, au arătat ambii ca nu locuiesc in imediata apropiere a locuintei reclamantei ci la cca. 1 km, ca nu cunosc detalii cu privire la contractul incheiat intre părti, ca reclamanta in ciuda varstei este incă in putere, că pana anul trecut l-au vazut pe parat saptamanal sau chiar mai des venind la reclamantă, că reclamanta nu mai are alte rude apropiate, paratul fiind singurul său nepot si că din relatarile altor persoane din . in ultimul an numitul C. A. si sotia sa au prestat reclamantei diferite servicii pe cheltuiala acesteia din urmă si ca chiar o dată si martora G. A. ar fi ajutat-o pe reclamantă la tăiatul si așezatul lemnelor, reclamanta fiind cea care a remunerat-o dar că de la reclamantă știu martorii in mod direct, ca paratul venea des la aceasta pana in urma cu un an de zile cand martorii au arătat că paratul nu a mai fost primit de reclamantă.
Nu in ultimul rand avem in vedere si subiectivismul martorei G. Anbcuta ce in urma interpelărilor paratului a recunoscut in fata instante, sens in care s-a si consemnat in practicaua prezentei sentinte, că intradevăr, este fina de cununie a numitului C. A. chiar persoana ce a acordat „ajutor” reclamantei in ultimul an.
In schimb, martorii paratilor au arătat că chiar dacă parata se afla in Italia de mai multi ani (aspect de altfel recunoscut de cătrre parati si dovedit cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei), aceasta situatie nu i-a impiedicat pe parati in a-și îndeplini obligatiile asumate prin contract, ba dimpotrivă, aceștia mergeau saptamanal sau chiar si de mai multe ori pe săptămâna la domiciliul reclamantei ducându-i alimente, preparate gatite, haine si toate cele necesare întreținerii acesteia, se îngrijeau de procurarea de material lemnos, tăierea si stivuirea acestuia, pe timp de iarnă făceau pârtie la domiciliul reclamantei, primăvara si nu numai lucrau terenul deținut de către reclamantă, au efectuat reparațiile necesare la imobilul in litigiu, au curățat fântâna reclamantei, au montat gard nou la stradă ș.a.m.d.
In iarna 2011 – 2012, o iarna bogata in precipitații si care a dus chiar si la izolarea satului in care reclamanta locuia, parații, de buna-credința si temându-se pentru siguranța acesteia, cu acordul reclamantei, au luat-o la domiciliul lor pentru a beneficia de toata grija si întreținerea paraților, reclamanta ramanand la domiciliul acestora pana in vara anului 2o12 cand a dorit, așa cum arata martorii paraților, a reveni doar pentru scurtă vreme la domiciliul său, ulterior urmând a reveni in domiciliul paraților intrucat aceștia n-au știut ce sa-.i mai facă si pur si simplu „numai lapte de cuc nu i-au dat” (dupa propria afirmație a reclamantei).
Insă, odată revenită la domiciliul său, reclamanta parese că a fost influențată de familia numitului C. A. in sensul de a refuza întreținerea acordată de parați, cu consecința ulterioară a rezilierii contractului si a dispunerii in favoarea „intretinatorului C. A.” cu privire la imobilul in litigiu.
Atât martorii paraților audiați in cauza cat si, așa cum mai sus am arătat, reclamanta a recunoscut prin răspunsurile date la întrebările 8 – 10 și chiar si a martorului Tigaeru I. (propus de reclamantă), au declarat in fața instanței că reclamanta a refuzat din vara anului trecut (cu circa 1,2 luni anterior sesizării instanței cu prezenta cerere) ajutorul dat de parati, aceasta ori de câte ori ii vedea, încuind cu lăcatul poarta/usa de acces, așa incat paratii s-au aflat in imposibilitate de a acorda in acest răstimp întreținere paratei in ciuda disponibilității lor.
Concluzionând asupra celor de mai sus, reținem că în cauză nicicum nu s-a făcut dovada neindeplinirii obligației de întreținere a reclamantei de către pârâți. Pe de altă parte, așa cum am arătat și am subliniat, interpretând sintagma „cheltuieli cu asigurarea hranei, medicamentelor, încălzirii ș.a.m.d.” în sensul că voința părților a fost aceea ca pârâții să asigure nu doar mijloace financiare (bani) reclamantei în timpul vieții acesteia pentru categoria de nevoi prevăzute în contract, hrană, medicamente, îmbrăcăminte, încălzire în anotimpul rece, ci chiar de a acorda efectiv intretinere acesteia in sensul mentionat, concluzia ce se impune a fi trasă este că obligația stabilită în sarcina pârâților în cuprinsul contractului este o obligație pozitivă în sarcina pârâților, acestora le incumba obligația de a dovedi instanței că si-au indeplinit toate obligatiile asumate ce in speță au făcut.
Față de cele mai sus reținute și având în vedere și disp. art. 1020-1021 C. civ. instanța constată culpa exclusivă a întreținătoarei vanzatoare reclamantă și astfel neîntemeiată cererea acesteia, urmând a o respinge.
În conformitate cu disp. art. 274 C. p. c. si văzând si modul de soluționare a cererii principale, instanța urmează să respinga ca neintemeiata si cererea reclamantei privind obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecată avansate.
Este adevărat că astfel, reclamanta este cea care a cazut in pretentii si ca paratii ar fi fost îndreptățiți sa le fie restituite cheltuielile de judecată avansate insă, cata vreme, pana la momentul inbchiderii dezbaterilor, aceștia nu au făcut dovada avansarii vreunor cheltuieli cu acest titlu, in raport de aceleași temeiuri de drept anterior mentionate, urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata si cererea acestora.
Prin incheierea din 15.o3.2o13, data in care reclamanta a fost scutită ca urmare a solutionarii cererii de ajutor public judiciar, de la plata taxei de timnbru de 1311 lei.
Având in vedere că reclamanta a cazut in pretenții si mai mult decât atât, că aceasta a solicitat obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de onorariul apărătorului ales in cauza, achitat conform chitanței nr. 30/31.05.2013 achitata in cuantum de 1ooo lei, instanța retine reaua-credința a acesteia in ceea ce privește cererea inițiala de acordare a ajutorului public judiciar câtă vreme aceasta a avut veniturile necesare sa achite un onorariu pentru apărătorul ales in cuantum de 1ooo lei refuzând a achita o taxa de timbru . egal, așa incat, in conformitate cu disp.art. 274 si urm.C.p.c. si disp.art. 18 din OUG 51/2008 instanța urmează să oblige reclamanta la plata către stat a sumei de 1311 lei, suma ce reprezintă taxa de care a fost scutită inițial ca urmare a soluționării cererii de ajutor public judiciar.
Văzând că cererea a fost scutită de plata taxei de timbru ca urmare a soluționării cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamantă .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E ;
Respinge cererea civila inregistrata la nr._, formulată de reclamanta H. VIRGINIEA domiciliată in . in contradictoriu cu parații B. Ghe. P. si B. C. G. domiciliați in com. Brosteni ., având ca obiect rezoluțiune contract, ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea paratilor la cheltuieli de judecata, ca neîntemeiată.
Respinge cererea paratilor privind obligarea reclamantei la cheltuieli de judecata, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata catre stat, a sumei de 1311 lei cu titlu de taxa timbru,taxa de care a fost initial scutita prin incheierea din 15.03.2013 data in cauza.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6.06.2013
Președinte, Grefier,
A. M. TrofinLiliana I.
Ex. 5/10.06.2013
A.M.T./L.I.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2213/2013.... | Succesiune. Sentința nr. 4817/2013. Judecătoria FOCŞANI → |
---|