Plângere contravenţională. Sentința nr. 4454/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 4454/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 7324/231/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

Judecătoria Focșani-Județul V.

SECTIA CIVILA

SENTINTA CIVILA NR.4454

Ședința publică din data de 01. Noiembrie .2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. N. -Judecător

GREFIER – Anișoara G.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petenta G. T. cu domiciliul în Focșani, ., jud. V., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDETEAN DE POLITIE V. - cu sediul în mun. Focșani, ..12, jud. V., având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut cauzei în ședință publică, în ordinea de pe lista de ședință, a raspuns de av.G. S., care depune delegație in dosar pentru petenta, lipsa fiind intimata si reprezentantii acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează că prin Serviciul Registratură, petenta a depus o cerere de amanare a cauzei, după care:

Instanța constată procedura de citare legal îndeplinită, iar intimata prin intampinare a solicitat judecarea cauzei in lipsa.

Av. G. S., pentru petenta, arata ca renunta la cererea de amanare formulata de petenta si la martorul solicitat.

Având in vedere ca este primul termen de judecata cu partile legal citate, in temeiul art. 131 C. proc. civila raportat la art. 32 din OG /2001, instanța constată ca este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, fată de locul savarsirii faptei - localitatea Golești.

Instanta intreaba părțile daca mai sunt alte cereri.

Av.G. S., avand cuvantul, arata ca nu mai are alte cereri, iar pe probe solicita proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri, în temeiul disp. art. 258 C.pr.civ. instanța incuviinteaza probele propuse de parti respectiv inscrisuri pentru ambele părți și pentru intimata proba cu inregistrarea video a savarsirii faptei, considerindu-le concludente și utile soluționării cauzei. De asemenea, instanta ia act de renuntare petentei la administrarea probei cu martorul I. P..

Nemaifiind probe de administrat, instanța constata cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Av.G. S., avand cuvantul pe fondul cauzei, arata ca la data de 14.05.2013 orele 07,46, prin procesul verbal .- nr._ s-a reținut că petenta ar fi circulat in localitatea Golesti cu o viteza de circa 93 Km/h fiind inregistrat cu aparatul radar, montat pe auto MAI -_, proces verbal pe care îl considera nelegal intocmit intrucat nu sunt respectate dispozițiile art. 16,17 din OG 2/2001, respectiv agentul avea obligatia sa consemneze in procesul verbal numele contravenientului, numele agentului, funcția, numarul aparatului radar cu care s-a efectuat inregistrarea cat si . tip de aparat radar, conform NML 021-05 din data de 23.11.2005, punctele 5.2.1. Mai precizează că din studierea inregistrarii video, constata ca sunt imagini confuze, iar filmarea a fost pornită ulterior când surprinde autoturismul petentului. Nu se face dovada de catre intimata ca autoturismul din filmare și cel mentionat in procesul verbal, ar fi al petentei. Se poate observa ca la pagina 17 din dosar se afla un plic alb în care există cd -ul, fara a avea o explicatie ce reprezinta,de unde provine astfel încât sa dea conotație ca acel CD este mijloc de probă. Procesul verbal contestat este semnat de catre agent constatator M. A., intimata insa trimite intampinare si documentația necesara intocmita, procesată de agent Raduță V.. In concluzie, ei se contrazic, iar conform art.109 din Codul Rutier, agentul constatator trebuie sa aibă calitatea de polițist, insa numitul Radută V. nu este acest agent constatator la politia rutieră, motiv pentru care consideră ca procesul verbal contestat este nul. Solicita anularea acestui proces verbal si exonerarea petentului de plata amenzii, fara cheltuilei de judecată.

Nemaifiind alte cereri sau probatorii de administrat, instanța declara închisă etapa cercetarii procesului și reține cauza în soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 17.06.2013, sub nr._, petenta G. T. a chemat în judecată pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat în data de 14.05.2013, de către un agent constatator al intimatului.

În motivarea plângerii petenta a invocat nulitatea procesului verbal pentru mai multe motive precum consemnarea eronată a numelui contravenientului, a locului unde s-a comis fapta, lipsa mențiunilor privind . nr. aparatului radar. De asemenea, a arătat că se deplasa în afara localității la data și ora indicată, astfel încât mențiunile din procesul verbal sunt eronate, iar aparatul de detectare radar pe care îl avea la bordul mașinii nu i-a indicat prezența în zonă a unui radar, astfel încât consideră că aparatul a fost oprit și pornit instantaneu de operatorul de radar. A solicitat ca intimatul să facă dovada probațiunii contravenției.

In drept au fost invocate prevederile OG 2/2001, L 677/2001 și NML 021-05

În dovedirea susținerilor sale, petenta a anexat originalul procesului verbal contestat și cartea de identitate în copie și solicitat prezentarea de către intimată a documentelor prevăzute de NML 021/ 2005.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul a solicitat respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că în data de 14.05.2013, la ora 07:44, petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2-E85, în localitatea Golești, jud. V.,fiind înregistrată cu viteza de 93 km/h de aparatul radar montat pe auto MAI, depășind cu 43 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum cu limitare de viteza de 50 km/h.

În dovedirea susținerilor din întâmpinare intimatul a depus la dosar raportul agentului constatator, copii ale atestatului operatorului radar, buletinului de verificare metrologică, înregistrare CD abatere săvârșită.

Prin întâmpinare intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin.3 C.proc.civ.

Intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și pe cele ale art. 205 și următoarele C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._, încheiat în data de 14.05.2013. s-a reținut în sarcina petentei G. T., fapta prevăzută de dispozițiile art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 108 alin. 1 lit a) pct. 3 raportat la art. 102 alin 2 din OUG 195/2002.

În cuprinsul procesului verbal agentul constatator a consemnat că în data de 14.05.2013, la ora 07:44, petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2-E85, în localitatea Golești, jud. V.,fiind înregistrată cu viteza de 93 km/h de aparatul radar montat pe auto MAI_, conform art. 109 alin 2 și 3 din OUG 195/2002.

In procesul verbal s-a consemnat că petenta nu a așteptat identificarea unui martor asistent, a luat cunoștință de procesul verbal însă a refuzat să semneze.

Întrucât petenta a formulat cererea în termenul legal, în conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal atacat.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare, instanța reține că acesta respectă toate prevederile impuse în mod imperativ de lege, neregăsindu-se în cuprinsul său vicii de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia și nefiind invocate motive temeinice de nulitate relativă. În plus, textele legale relevante (art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și art. 108 alin 1 lit d pct 3 raportat la 102 alin. 3 din OUG nr. 195/2002) au fost respectate de agentul constatator la întocmirea procesului-verbal.

Cu privire la motivele de nulitate invocate de către petent, instanța reține faptul că prin Decizia nr. XXII/2007, pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că eventualele vicii al procesului-verbal altele decât cele prescrise de art. 17 din OG nr.2/2001 sunt de natură a atrage doar sancțiunea nulității relative a actului în cauză în condițiile art. 105 alin. 2 C.p.c. Preluând motivarea din această decizie, instanța reține că nulitatea va fi condiționată de existența unei vătămări pricinuite părții, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În al doilea rând, reține că în cuprinsul art. 16 din OG nr. 2/2001 sunt prevăzute o . cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal se sancționare și constatare a contravenției. Față de natura interesului ocrotit prin dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, nulitatea care intervine pentru nerespectarea acestor dispoziții nu poate fi decât relativă, condiționată de existența vătămării ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului. Mențiunile obligatorii a căror lipsă atrage sancțiunea nulității absolute, necondiționat de existența vreunei vătămări, sunt cele indicate expres în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001.

În al treilea rând, instanța constată că la o simplă lectură a actului contestat se poate observa că agentul constatator a completat corect numele contravenientei (G. nu Gcosu) și, chiar dacă scrierea olografă poate crea un dubiu asupra numelui acesteia, ea se poate identifica și prin alte elemente precum . de identitate, cnp etc. De asemenea, locul întocmirii procesului verbal și locul săvârșirii faptei (localitatea Golești, DN2 )este menționat în cuprinsul procesului verbal, atât în rubrica corespunzătoare tipizată, cât și în descrierea faptei.

Față de critica referitoare la lipsa mențiunii seriei și numărului aparatului radar și a casetei pe care s-a făcut înregistrarea abaterii contravenționale, instanța o consideră neîntemeiată întrucât conform dispozițiilor pct. 5.2.1. din NML 021-05, în buletinele de verificare metrologicã, trebuie sã se menționeze marca și numãrul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabilã numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuãrii verificãrii metrologice. Ca atare, menționarea numărului de înmatriculare a autovehiculului MAI este suficienta pentru ca cerința verificării cinemometrului să fie îndeplinită.

În consecință, motivele de nulitate invocate de petentă cu privire la legala întocmire sunt nefondate, astfel că procesul-verbal atacat a fost legal întocmit.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal susmenționat, aceasta presupune că mențiunile din actul constatator privind existența faptei, persoana care a săvârșit-o și vinovăția acesteia sunt conforme cu realitatea. Totodată, temeinicia presupune existența unui raport de proporționalitate între măsura dispusă (sancțiunea aplicată) și scopul urmărit prin instituirea normei sancționatoare.

Potrivit alin. 1 din art. 121 HG 1391/2006 pricind Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit alin. 2 din acelasi act normativ nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art. 49 din OUG 195/2002, viteza maximă admisă în localități este de 50 km/ h. Nu în ultimul rând, este de subliniat că potrivit art. 109 alin. 1 și 2 din OUG 195/2002 privind regimul circulației pe drumurile publice (actul normativ care stabilește și sancționează contravenția) „Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei, de catre politistii de frontiera. Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei”.

Din actul normativ care stabilește și sancționează contravenția se poate deduce faptul că în materia contravențiilor rutiere, constatarea și aplicarea sancțiunii se face în două modalități: fie direct de către polițistul rutier, fie prin mijloace tehnice certificate sau prin mijlocace tehnice omologate și verificate metrologic.

În consecință, contravenția constând în depășirea vitezei maxime legal admise pe sectorul de drum și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus nu poate fi constatată decât prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, și nu personal de către agentul constatator, tocmai pentru că acesta nu poate aprecia cu propriile simțuri dacă s-a depășit sau nu viteza legală, iar dacă da, cu cât.

Conform pct.1.2.din Norma de metrologie legala NML 021-05 "Aparate pentru masurarea vitezei de circulatie a autovehiculelor (cinemometre)" pentru a putea fi introduse pe piața, puse în funcțiune sau utilizate în masurarile de interes public, cinemometrele trebuie sa îndeplineascã atât cerințele metrologice și tehnice prevãzute în prezenta norma.

Astfel, intimatul a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică a aparatul radar montat pe autospeciala cu număr de înmatriculare_, valabil la data de 14.05.2013, (f.18) care atestă legalitatea și conformitatea acestuia cu cerințele metrologie. Prin urmare, întrucât cinemometrul folosit la măsurarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent îndeplinește condițiile legale prevăzute de dispozițiile Normei de metrologie legala NML 021-05, instanța va avea în vedere la soluționarea cauzei rezultatul înregistrării respectiv înregistrarea video cu săvârșirea faptei (f.17).

Deși legalitatea și conformitatea cu normele de metrologie legală a aparatului radar Autovision montat pe autospeciala MAI_ este atestată prin buletinul de verificare metrologică nr._/10.04.2013, în concret și rezultatul înregistrării trebuie să respecte anumite cerințe.

Astfel, potrivit punctului 3.5.1. din Norma de Metrologie NML 021-05 înregistrãrile efectuate trebuie sã cuprindã cel puțin urmãtoarele: data și ora la care a fost efectuatã mãsurarea, valoarea vitezei mãsurate precum și imaginea autovehiculului, din care sã poatã fi pus în evidențã numãrul de înmatriculare al acestuia. Or, înregistrarea video depusă este în conformitate cu aceste dispoziții, din imagini rezultând că înregistrarea video fost efectuată la data de 14.05.2013, ora 16.07, viteza de deplasare a autovehiculului este inițial de 93 km/h și imaginea autovehiculului permite individualizarea mărcii autovehiculului, respectiv Opel, a culorii albe și a numărului de înmatriculare,_ .

Cu privire la alegațiile petentei cu privire la faptul ca a circulat regulamentar în afara localității si prin urmare nu ar fi putut depasi viteza legala, instanta constata aceste susțineri ca fiind neintemeiate, avand in vedere ca potrivit înregistrării video rezulta ca petenta a condus peste viteza legala admisa in localitate, fiind inregistrat de aparatul radar cu viteza de 93 km. Poziționarea autoturismului în localitate rezultă din coroborarea imaginilor video cu mențiunile din procesul-verbal de contravenție privind locul săvârșirii faptei și cu coordonatele GPS ce reies din imaginile prezentate de intimat (+45 39.341+ 027 09.562) de unde rezultă că fapta a fost săvârșită în pe DN2, în localitatea Golești. Simpla susținere a unei ipoteze eventuale precum cea a aparatului de detectare radar care nu a anunțat prezența cinemometrului, nu poate fi reținută de instanță fără nici o altă dovadă în acest sens; de semenea, argumentele prezentate de petentă cu privire la pornirea instantanee a aparatului și la necalibrarea la unghiul de 10% a tunului radar sunt nefondate întrucât imaginile redate pe suportul CD redau în mod clar imaginile captate și mențiunile obligatorii cu privire la data și ora înregistrării, coordonatele GPS, funcțiile cinemometrului, îndeplinind condițiile prevăzute de NML 021-05 în art. 4 lit. a) .

Prin urmare, instanța constată că înregistrarea video (f.17) confirmă situația de fapt reținută de agentul constatator, din vizualizare rezultând faptul că petenta a condus autoturismul cu număr de înmatriculare marca Opel cu număr de înmatriculare_ pe DN2, Golești, cu viteza de 93 km/h, valoare redată de funcția F (Fast= valoarea vitezei de deplasare în km/h a autovehiculului care se deplasează cu viteza cea mai mare în cazul în care se măsoară vitezele de deplasare a două autovehicule apropiate unul față de celălalt) .

Procesul-verbal fiind legal întocmit, după cum rezultă din analiza de mai sus, și beneficiind de prezumția de temeinicie aplicabilă actelor administrative, fiind totodată însoțit de mijloacele de probă prevăzute de lege, reclamă din partea celui „acuzat” de săvârșirea faptei ieșirea din pasivitate, prin propunerea de probe care să poată răsturna prezumția relativă de veridicitate a consemnărilor din cuprinsul acestuia. În hotărârea pronunțată în cauza Blum vs. Austria, din 03.02.2005, Curtea a precizat că nu este nerezonabil faptul că instanța a apreciat că organul constatator (în cazul respectiv, Inspectoratul de muncă) a stabilit în urma constatărilor personale o situație de fapt nefavorabilă petentei, care necesita o explicație din partea acestuia, solicitându-i-se să facă dovada contrară. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal, fapta a fost constatată de către agentul constatator prin intermediul unui mijloc tehnic certificat, iar intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri și înregistrarea video în susținerea situației de fapt reținute în procesul-verbal. Cum petenta nu a dovedit în niciun fel susținerea sa că situația de fapt nu ar corespunde realității, iar din probele administrate în cauză depuse la dosar de către intimat rezultă fără dubiu existența faptei, vinovăția petentei și conformitatea cu normele metrologice în vigoare a aparatului cu care a fost efectuată înregistrarea, instanța reține că petenta a săvârșit contravenția descrisă în cuprinsul procesului-verbal.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, precum și pe cele ale art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit cărora printre criteriile ce vor fi avute în vedere la aplicarea sancțiunii se numără împrejurările în care fapta a fost comisă, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului. Instanța reține că petenta a condus autovehiculul cu o viteză superioară limitei maxime legal admise pe sectorul de drum pe care circula, în localitate.

Instanța constată că petentei-contravenient i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de lege, 675 lei (9 puncte-amendă), legea stabilind că fapta săvârșită se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni (de la 9 la 20 puncte-amenda) și i s-a aplicat măsura complementară de 6puncte de penalizare.

În ceea ce privește cuantumul amenzii aplicate petentei, respectiv minimul prevăzut de lege, instanța apreciază că acesta este proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, raportat și la urmarea produsă, respectiv starea de pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic.

Prin fapta sa petenta a creat o stare de pericol atât pentru persoana sa cât și pentru ceilalți participanți la trafic, iar instanța apreciază că față de natura și urmările pe care fapta săvârșită era aptă să le producă, sancțiunea a fost just individualizată de către agentul constatator. Astfel, petentul a condus pe DN2, în localitatea Golești, cu viteza de 93 km/h, fapt ce ar fi putut avea grave consecințe și împrejurarea că urmarea mai gravă nu s-a produs nu constituie o circumstanță de atenuare a răspunderii contravenientei întrucât fapta sancționată este o faptă de pericol, formală.

În consecință, față de toate aspectele învederate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin.1 OG 2/2001, instanța va respinge plângerea formulată de către petent, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIV E

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E:

Respinge plângerea formulată de petenta G. T. cu domiciliul în Focșani, ., jud. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V., cu sediul în mun. Focșani, .. 12, jud V., ca neintemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.11.2013.

Președinte, Grefier,

M. N. Anișoara G.

Red. M.N. / Tehn. A.G.

Ex.5/12.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4454/2013. Judecătoria FOCŞANI