Plângere contravenţională. Sentința nr. 798/2013. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 798/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 11419/231/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA NR.798

Ședința publică de la 20 Februarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. A.

Grefier – C. E. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta T. M., cu domiciliul în sector 5, București, ., și pe intimatul I. V. cu sediul în Focșani, ..8, județ V. având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. L. M. pentru petent, lipsind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, in temeiul art. 192 și 193 C.proc.civ, procedează la audierea martorului S. A. sub prestare de jurământ, a cărui declarație a fost consemnată în scris, citită de către acesta, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului solicită admiterea plângerii, anularea procesului – verbal de contravenție precum și exonerarea de la plata amenzii întrucât potrivit compact – discului depus de către intimată nu reiesă în mod clar că petentul se afla pe raza localității Garoafa în momentul întocmirii procesului – verbal de contravenție. Din depoziția martorului se arată în mod clar că petentul nu se afla în localitatea Garoafa întrucât singurul punct de reper pe care l-a reținut este centrul comercial Carrefour iar în localitatea Garoafa nu există niciun centru comercial cu această denumire. De asemenea, se arată că nu există nicio dovadă că petentul ar fi circulat cu viteza înregistrată de 136 km/h ci este posibil să fie reținută în afara localității sens în care s-ar impune o altă limitare de viteză. Apărătorul petentului invocă în prezenta acțiune practica CEDO respectiv cauza A. c. României în sensul că sarcina probei revine agentului constatator.

Instanța, considerându-se lămurită asupra soluționării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 150 C. p. c., declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată:

Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la Judecătoria Focșani, sub numărul_, petenta T. M. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 10.09.2012 întocmit de I. V..

În motivare, petenta a arătat că în data de 10.09.2012 deplasându-se dinspre Piatra N. către București, după localitatea Garoafa a fost oprită de organele de poliție care i-au încheiat proces-verbal și care care i-au adus la cunoștință că a depășit viteza legală în interiorul localității Garoafa. Petenta a menționat faptul că a solicitat oragenlor de poliție să vizioneze înregistrarea video însă aceștia au refuzat. Petenta a menționat că nu a condus cu viteza de 136 km/h în interiorul localității Garoafa, ci în afara localității.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cererea petentei a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, atașând, copia procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 10.09.2012 (fila 3).

In temeiul art. 36 din O.G. nr.2/2001privind regimul juridic al contravențiilor cu referire șa art. 15 lit. I din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar..

La data de 05.10.2012, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată.

În apărare, s-a arătat că 10.07.2012, ora 21:07, petenta a condus auto cu numărul de înmatriculare_ în localitatea Garoafa, județul V. fiind înregistrat cu viteza de 136 km/h de aparatul radar montat pe auto aparținând MAI cu numărul de înmatriculare_, depășind cu 86 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum cu limitare viteză 50km/h. De asemenea, se arată că aparatul radar cu care s-a efectuat înregistrarea, măsoară viteza atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-a solicitat potrivit art.242 alin.(2) C. judecarea în lipsă.

În probațiune, intimatul a atașat la dosarul cauzei înscrisuri constând în copie buletin verificare metrologică (fila 6), copie atestat operator radar (fila 6), și compact discul cu înregistrarea abaterii săvârșite la data de 10.07.2012 (fila 5).

La data de 27.11.2012, la solicitatea instanței, intimatul I. V. a depus cerere precizatoare prin care a indicat că autoturismul MAI cu număr de înmatriculare_ la data de 30.08.2012, la terminarea leasingului, a fost înregistrat sub nr. MAI_.

La termenul din data de 13.02.2013 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și pentru petentă proba cu martorul S. A. .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 10.09.2012 s-a reținut că la data de 10 spetembrie 2012, ora 21:07, pe DN2/E85, în localitatea Garoafa, jud. V., petentul a condus, fără a avea asupra sa permisul de conducere, autovehiculul marca Volvo, cu nr. de înmatriculareB-08-ATK, cu viteza de 136 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar montat pe auto MAI-_, faptele fiind prevăzute de art. 121 alin.1 din H.G. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit.e) din OUG nr. 195/2002, fapt pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 630 lei, spre minimul prevăzut de legiuitor, precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

Conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal . nr._ din data de 10.09.2012, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv numele și prenumele contravenientului, descrierea faptelor contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, indicarea actelor normative incidente, posibilitatea achitării în cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, respectiv suma de 315 lei, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

În ceea ce privește cerințele prevăzute de art.19 din OG nr. 2/2001, instanța constată că procesul-verbal a fost semnat atât de agentul constatator, cât și de petentă, nemaifiind necesară semnătura martorului asistent.

De asemenea, instanța găsește că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. 2/2001, fiind înregistrată pe rolul instanței la 14 septembrie 2012.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penală”, în sensul art.6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative: 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura măsurii; 3) natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Față de contravenția reținută în sarcina petentului, și anume, conducerea unui autovehicul cu viteza de 136 km/h în localitate, din punct de vedere al legii naționale, reprezintă o faptă contravențională, și nu penală.

Cu toate acestea, indicațiile oferite de dreptul intern au doar o valoare relativă.

În această privință, instanța observă că amenda și suspendarea permisului de conducere i-au fost aplicate reclamantului în temeiul dispozițiilor legale generale care se aplică tuturor cetățenilor în calitate de utilizatori ai drumurilor publice. Este prevăzută o anumită conduită, în special interdicția de a circula cu un vehicul depășind viteza maxima admisă pe un anumit sector de drum și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare, și condiționează obligația care rezultă de o sancțiune cu caracter punitiv. Totuși, amenda nu este menită ca o compensație pecuniară pentru daune, ci ca o pedeapsă pentru a preveni recidiva. În consecință, caracterul general al normei și scopul sancțiunilor de prevenire, dar și de pedeapsă, sunt suficiente pentru a demonstra că respectiva contravenție are, în conformitate cu art.6 din Convenție, un caracter penal.

În lumina considerentelor menționate anterior, instanța consideră că măsurile aplicate reclamantului se consideră „acuzații în materie penală”, în sensul art.6 din Convenție. În consecință, articolul menționat este aplicabil sub aspect penal.

Cu toate acestea, Curtea, în cauza P. c. României, decizia de inadmisibilitate din data de 28 iunie 2011, a stabilit deja că nu este surprinzător faptul că instanțele interne se așteaptă ca reclamantul să infirme prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de constatare a contravențiilor în legătură cu principiile generale de drept procedural aplicabil cu privire la legislația privind contravențiile, și anume că regimul juridic aplicabil contravențiilor este completat de dispozițiile codului de procedură civilă, reglementat în materie de probă de principiul onus probandi incubit actori, respectiv obligația de prezentare a probei (a se vedea A., pct. 58 și 59).

Totodată, Curtea a reiterat că prezumțiile de fapt și de drept funcționează în orice sistem juridic. Evident, convenția nu interzice astfel de prezumții în principiu. Cu toate acestea, convenția obligă statele contractante să se încadreze în anumite limite în acest sens, referitor la dreptul penal, care țin seama de importanța situației în litigiu și să mențină dreptul apărării (a se vedea, de exemplu, Salabiaku împotriva Franței, 7 octombrie 1988, pct. 28, . nr. 141-A, precum și A., pct. 60).

Astfel, jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă, mai largă sau mai restrânsă, procesului-verbal de contravenție și, cu atât mai mult, să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar, pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune, prin esență, ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei. Hotărârea în cauza A. c. României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar modul de administrare a probelor. Din această perspectivă, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forța probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art.6 din Convenția Europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, dar extrem de numeroase.

Totuși, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției, respectiv viteza de deplasare a vehiculului.

Ca urmare, ori de câte ori organul constatator, în acest gen de contravenție, nu face dovada săvârșirii faptei prin mijloace tehnice certificate – respectiv nu prezintă fotografie radar, înregistrare video sau orice alt mijloc tehnic, ori proba nu este clară, instanța va admite plângerea petentului și va anula procesul-verbal de contravenție.

În altă ordine de idei, în urma vizionării înregistrării video a abaterii imputate petentei instanța a constatat că la data de 10.09.2012, ora 21:07:16 petenta T. M. a condus, pe DN2/E85, în interiorul localității Garoafa, coordonate GPS +45 46.698 + 027 12.500, auto cu număr de înmatriculare_, cu viteza de 136 km/h.

Deși din declarația martorului S. A. rezultă că petenta a fost oprită la sensul giratoriu de la Carrefour - Focșani, iar în cuprinsul procesului-verbal a fost menționat ca loc al încheierii procesului-verbal localitatea Garoafa, instanța reține că indicarea greșită a locului închiereii procesului-verbal este sancționată cu nulitatea relativă virtuală, condiționată de dovedirea unei vătămări de către partea care o invocă. Față de faptul că intimatul a făcut dovada existenției faptei și a locului săvârșirii acesteia prin înregistrarea video depusă, în care sunt fixate și coordoonatele GPS +45 46.698 + 027 12.500, aferente localității Garoafa, instanța apreciază că petentei nu i-a fost produsă o vătămare prin indicarea greșită a locului încheierii procesului-verbal, astfel că nu se impune anularea procesului-verbal . nr._ din data de 10.09.2012.

În ceea ce privește viteza maximă admisă pe acel sector de drum, având în vedere că, de regulă, potrivit art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată, viteza maximă admisă în localități este de 50km/h, raportat la constatările personale ale agentului constatator, precum și la coordonatele GPS mai sus arătate, în lipsa altor mijloace de probă, instanța apreciază că petenta a fost surprinsă circulând cu viteza de 136 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 50 km/h.

În acest context, instanța apreciază că procesul-verbal a fost întocmit în mod întemeiat în legătură cu fapta prevăzută de art.121 alin.1 din HG nr.1391/2006.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunilor aplicate, văzând pe de-o parte că, potrivit art. 102 alin.3 lit.3 din OUG nr.195/2002, pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, sancțiunea principală este amenda contravențională, care se stabilește în cuantumul determinat de valoarea punctelor amendă aplicate conform clasei a IV-a (de la 9 la 20 puncte amendă) și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, iar, pe de altă parte, că în cauză a fost aplicată o amendă de 630 lei, spre minimul prevăzut de lege, precum și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, instanța găsește că agentul constatator a individualizat în corect sancțiunea.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de petenta T. M., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta T. M. cu domiciliul în sector 5, București, .,împotriva procesului – verbal . nr._ încheiat la data de 10.09.2012 în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V. cu sediul în Focșani, ..8, județ V..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.02.2013.

Președinte, Grefier,

Jud. A. A. C. E. M.

A.A. / C.M. / 5ex /21.03.2013

..03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 798/2013. Judecătoria FOCŞANI