Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2044/2013. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2044/2013 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 691/231/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA NR. 2044
Ședința publică de la 24 aprilie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
Grefier - M. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta P. S. BRADULUI, cu sediul în . V., în contradictoriu cu intimatul A. A., cu domiciliul în . V. având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională, repusă pe rol pentru perimare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților, a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 21.03.2012, după care,
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, o pune în discuția părților și reține cauza spre soluționare
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile de față, având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională privind pe petenta P. S. Bradului cu sediul în . V. în contradictoriu cu intimatul A. A. cu domiciliul în . V..
La termenul din 24.04.2013, instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.03.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 Cod proc.civ., deoarece petentul nu s-a conformat obligației învederate de instanță de a depune la dosar exemplarul 2 al cererii de reexaminare.
Potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată în materie civilă, se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr.civ. perimarea se poate constata și din oficiu.
Față de aceste împrejurări, instanța consideră întemeiată excepția de perimare, urmând să o admită și, în consecință, să constate perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de perimare invocată din oficiu
Constată perimată plângerea formulată de petenta P. S. BRADULUI și pe intimatul A. A..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2013.
Președinte, Grefier,
Jud. A. A. M. N.
A.A. / M.N. / 2 ex / .04.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2385/2013.... | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2031/2013. Judecătoria... → |
---|