Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2128/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 2128/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 3260/232/2011

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

JUDEȚUL DÂMBOVIȚA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2128

Ședința publică din data de 28.10.2013

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: M. P.

Grefier G. D.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic privind pe reclamantul R. N., domiciliat în comuna P., ., județul Dâmbovița și pârâții: P. N., domiciliată în comuna P., ., V. M., domiciliată în Găești, ., județul Dâmbovița și P. M., domiciliat în Municipiul București, ., ., ., sect.3.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol pentru perimare, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și rămâne în pronunțare pe această excepție.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ reclamantul R. N., au chemat în judecată pe pârâții: V. M., P. N. și P. M., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 27.10.2006.

Prin încheierea din data de 24.09.2012, în temeiul art.242 alin.1 pct.2 cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, la data de 26.09.2013.

Analizând actele existente la dosar, instanța reține că prezenta cauză are drept obiect litigiu civil, iar dosarul a rămas în nelucrare din data de 24.09.2012 până în prezent, din vina părților.

Potrivit art. 248 alin. 1 din C.p.c, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum de la data suspendării judecății în temeiul art.242 alin.1 pct.2 cod procedură civilă. și până în prezent a trecut mai mult de un an, iar rămânerea în nelucrare s-a datorat din vina părților, instanța constată perimată prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția perimării cererii invocată din oficiu.

Constată perimarea cauzei civile ce are ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic, formulată de reclamantul R. N., domiciliat în comuna P., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții: P. N., domiciliată în comuna P., ., V. M., domiciliată în Găești, ., județul Dâmbovița și P. M., domiciliat în Municipiul București, ., ., ., sect.3.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică azi, 28.10.2013.

P., GREFIER

Red.P.,M./Tehnored.B.M./Ex. 6/12.11.2013

O.D.C.P.8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 2128/2013. Judecătoria GĂEŞTI