Partaj judiciar. Sentința nr. 241/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 241/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 3521/232/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.241
Ședința publică din data de 28.01.2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. P.
Grefier G. D.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect partaj succesoral privind pe reclamantul N. A., domiciliat în . și pârâtii N. E.(decedata), cu ultimul domiciliu în . și N. D., domiciliat în ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns mandatar N. M. – A. pentru reclamantul lipsă asistată de avocat Hânsu B. și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul a fost amânat pentru a se prezenta pârâtul în vederea semnării tranzacției încheiate între părți, după care;
Apărătorul reclamantului învederează instanței că părțile au încheiat tranzacție pe care o depune la dosar. Mai depune acte de stare civilă.
Instanța citește părților tranzacția în ședință publică acestea semnând un exemplar care li se comunică și unul pentru instanță.
Părțile având pe rând cuvântul învederează că nu mai au alte cererii de formulat.
Nemaifiind cererii de formulat instanța declară dezbaterile închise conform art. 150 C.p.c și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii conform tranzacției încheiate între părți și să se pronunțe o hotărâre de expedient. Fără cheltuieli de judecată.
Mandatar N. M. – A. care a răspuns pentru reclamant conform procurii judiciare autentificată sub nr.141/20.01.2012, pentru reclamant este de acord cu tranzacția încheiată.
Pârâtul arată că este de acord cu acțiunea formulată și cu cele consemnate în tranzacție și solicită să se pronunțe o hotărâre care să consfințească învoiala părților.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamantul N. A. a chemat în judecată pe pârâții: N. E. și N. D., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunurilor rămase de pe urma defunctului N. G., decedat la data de 10.01.2003, cu ultimul domiciliu în ..
În motivarea cererii se arată că de pe urma defunctul N. G. au rămas ca moștenitori: el, reclamantul în calitate de fiu, pârâta N. E., în calitate soție supraviețuitoare și pârâtul N. D., în calitate de fiu.
Masa succesorală de compune din bunuri imobile constructii si terenuri, pe care le-a detaliat in actiune.
În drept au fost invocate prevederile art.6731-67314 cod proc.civ., art.1143 cod civil.
S-au indicat ca probe. interogatoriu; înscrisuri, martori.
Pârâtul N. D. a formulat întâmpinare prin care a precizat că: la data de 10.01.2003 a decedat N. G., de pe urma căruia au rămas terenuri și un grajd.
Vocație la succesiune au ei, copii, in concurs cu mama lor, N. E., soția supraviețuitoare a defunctului.
Se menționează că bunurile rămase de la defunct, sunt în marea lor parte, cele menționate în cerere, fiind realizate cu soția supraviețuitoare.
Cu privire la cele 2 suprafețe forestiere, arată că acestea au fost tăiate și valorificate de reclamant.
Mai precizează că imobilul din cărămidă în suprafață de 70 mp a fost demolat de către reclamant în anul 2011 și tot acesta a folosit și materialele rezultate din demolarea, astfel că în curtea bătrânească a mai rămas numai un grajd vechi.
În drept au fost invocate prevederile art.6731-67314 cod proc.civ., art.1143 cod civil.
Reclamantul si-a precizat cererea, solicitand partajarea bunurilor ramase si de pe urma mamei, N. E., decedata la data de 23.01.2012, cu ultim domiciliu in .. De asemenea, solicita ca paratul N. D. sa aduca la masa de partaj suma de 230.000 lei si sa se constatae ca acesta nu a acceptat succesiunea ramasa de pe urma tatalui, N. G..
La data de 01.10.2012 instanța a pronunțat o încheiere interlocutorie, prin care a constatat deschise succesiunile celor doi defuncti, a stabilit calitatea de mostenitori, cotele si componenta masei partajabile.
La data de 28.01.2013, prezente în ședință publică, părțile au învederat instanței că au încheiat tranzacție, dorind sa stingă litigiul pe cale amiabilă.
Analizând actele si lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente in cauza, instanța retine următoarele:
N. G. a decedat la data de 10.01.2003, cu ultim domiciliu in ..
Mostenitorii acestuia sunt: N. E., in calitate de sotie supravietuitoare, cu cota de ¼, N. A. in calitate de fiu, cu cota de ¾.
Este strain de succesiune, prin neacceptare, N. D., fiu.
Masa succesorala se compune din cota de ½ din casa, in suprafata de 70 mp., construita in anul 1965, cota de ½ din grajd, in suprafata de 15 mp., cota de 1/1 din suprafatele de 1 ha teren cu vegetatie forestiera, reconstituit conform titlului de proprietate nr._/26.05.2003, respectiv 1 ha si 4800 mp.teren reconstituit conform titlului de proprietate nr._/18.10.2004.
N. E., a decedat la data de 23.01.2012, cu ultim domiciliu in ..
Mostenitorii acesteia sunt: N. A. si N. D., in calitate de fii, cu cota de ½ fiecare.
Masa succesorala se compune din bunurile mostenita de la sot, respectiv cota de ¼ din casa, in suprafata de 70 mp., construita in anul 1965, cota de ½ din grajd, in suprafata de 15 mp., la care se adauga cota de ½ partea sa si cota de ¼ din suprafatele de 1 ha teren cu vegetatie forestiera, reconstituit conform titlului de proprietate nr._/26.05.2003, respectiv 1 ha si 4800 mp.teren reconstituit conform titlului de proprietate nr._/18.10.2004.
Ințelegând sa se dezbata succesiunea defunctilor si sa iasa din indiviziune, cu privire la aceste bunuri, reclamantul, a promovat prezenta acțiune.
Asa cum s-a precizat, părțile au depus la dosar tranzacție, dorind sa stingă litigiul pe cale amiabilă.
Verificând continutul tranzactiei depusă de părți la dosar, instanța constată că aceasta respectă cerințele legale înscrise în art.271-272 cod procedură civilă și art.2267 și următoarele cod civil, astfel că va pronunța o hotărâre de expedient prin care va consfinți învoiala părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul N. A., domiciliat în ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtii N. E.(decedata), cu ultimul domiciliu în . și N. D., domiciliat în . și în consecință:
Consfințește tranzacția părților.
SUBSEMNAȚII:
N. A., domiciliat în ., județul Dâmbovița, identificat prin C.I. . nr._, CNP_, în calitate de reclamant, reprezentat prin procurator N. M. A., conform procurii nr.141 din 20.01.2012, domiciliată în Găești, ., identificată prin C.I. . nr._ CNP_; N. D., domiciliat în ., identificat prin CI . nr._, CNP_, în calitate de pârât;
Toți în calitate de coproprietari privind:
- Bunuri imobile cuprinse în titlul de proprietate nr._/18.10.2004:
- suprafață de 1.200 mp teren arabil extravilan, ./1/1 cu următorii vecini: la N- DE 732/1, la E- S. G., la S- S. E., iar la V- R. N.;
- suprafața de 3012 mp teren arabil extravilan, tarlaua 69, . vecini: la N- rest proprietate, la E- A. A., la S- D. N., iar la V-S. J.;
- suprafața de 1.250 mp teren arabil extravilan, ./6 cu următorii vecini: la N- HC 915, la E- R. M., la S- teren în administrația primăriei, iar la V- B. M.;
- suprafață de 3.100 mp teren arabil extravilan, ./33, cu următorii vecini: la N- M. A., la E- DE 922/1/2, la S- Z. N., iar la V- teritoriu Găești;
- suprafață de 5.000 mp teren arabil extravilan, ./2/23 cu următorii vecini: la N- DE 96, la E- R. M., la S- teren în administrația primăriei, iar la V- G. N.;
- suprafața de 1238 mp teren arabil intravilan, curți – construcții, . vecini: la N- DC 873, la E- DE 873, A. A., la S- rest proprietate, iar la V- S. J.;
- bunuri imobile cuprinse în titlul de proprietate nr._ din 26.05.2003:
- suprafața de 5.000 mp, păduri, ./20 cu următorii vecini: la N- R. I., la E- DE 470, la S- S. F., iar la V- DE 489; suprafața de 5.000 mp păduri, ./1 cu următorii vecini: la N- DE 511, la E- M.D. Ș., la S- DE 783, iar la V- DE 783;
- o casă din cărămidă, construită în anul 1965, în suprafață de 70 mp, plus un grajd în suprafață de 15 mp, situate în . în suprafață de 1238 mp, teren arabil intravilan, curți – construcții, ., cu următorii vecini: la N- DC 873, la E- DE 873 A. A., la S- rest proprietate, iar la V- S. J.;
solicităm instanței de judecată, să ia act de înțelegerea dintre noi părțile și să atribuie, bunurile mai sus menționate, conform învoielii intervenite între noi prin prezenta:
TRANZACȚIE:
Noi:
N. D., identificat prin CI . nr._, CNP_, în calitate de pârât, consimt să primesc în proprietate următoarele bunuri:
- bunuri imobile cuprinse în titlul de proprietate nr._/18.10.2004:
- suprafața de 1.200 mp., teren arabil extravilan, T. 61, P. 733/1/1 cu următorii vecini: la N- DE 732/1, la E- S. G., la S- S. E., iar la V- R. N.;
- suprafață de 1.250 mp., teren arabil extravilan, T.76, P.898/6, cu următorii vecini: la N- HC 915, la E- R. M., la S- teren administrația Primăriei, iar la V- B. M..
- suprafață de 3.100 mp., teren arabil extravilan, T.77, P.921/33 cu următorii vecini: la N- M. A.; la E- DE 922/1/2, la S- Z. N., iar la V- Teritoriu Găești;
- suprafața de 5.000 mp, teren arabil extravilan, T.76, P. 894/2/23 cu următorii vecini: la N- DE 96, la E- R. M., la S- teren în administrația Primăriei, iar la V- G. N.;
N. A., identificat prin C.I. . nr._, CNP_, în calitate de reclamant, reprezentat prin procurator N. M. A., consimt să primesc în proprietate următoarele bunuri:
- bunurile imobile cuprinse în titlul de proprietate nr._/26.05.2003;
- suprafața de 5.000 mp, păduri, T.50, P.477/20, cu următorii vecini: la N- R. I., la E- DE 470, la S- S. F., iar la V- DE 489;
- suprafața de 5.000 mp, păduri, T.64, P. 767/1 cu următorii vecini: la N- DE 511, la E- M. D. Ș., la S- DE 783, iar la V- DE 783;
- o casă din cărămidă, construită în anul 1965, în suprafață de 70 mp, plus un grajd în suprafață de 15 mp situate în . în suprafață de 1238 m,p teren arabil intravilan curți – construcții, T.22, P. 878, cu următorii vecini: la N- DC 873, la E- DE 873, A. A., la S- rest proprietate, iar la V- S. J.;
- suprafața de 1.238 mp, teren arabil intravilan, curți – construcții, T.22, P. 878, cu următorii vecini: la N- DC873, la E- DE 873, A. A., la S- rest proprietate, iar la V- S. J..
- suprafața de 3012 mp teren arabil extravilan, T.69, P.831 cu următorii vecini: la N- rest proprietate, la E- A. A., la S – D. N., iar la V- S. J..
Acest act va fi prezentat instanței de judecată în vederea pronunțării unei hotărâri judecătorești de expedient, definitive, prin care să se consfințească prezenta tranzacție, în temeiul art.271 – 273 cod proc.civilă.
Declarăm că acest act reprezintă voința noastră liberă, neviciată.
Semnătura părților:
N. A., identificat prin C.I.. nr._, CNP_, în calitate de reclamant, reprezentat prin procurator N. M. A., identificată prin C.I.. nr._, CNP_ s.s. indescifrabil.
N. D., identificat prin C.I.. nr._, în calitate de pârât CNP_ s.s. indescifrabil.
Tranzacție încheiată azi, 10.12.2012, în 3 exemplare originale ( 3 file).”
Dispune comunicarea prezentei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art.54, alin.2 din Legea nr.7/1996, în termen de 3 zile, după rămânerea definitivă și irevocabilă, la O.C.P.I.Dâmbovița.
Dispune comunicarea prezentei hotărâri Administrației Financiare Găești, județul Dâmbovița, în temeiul dispozițiilor art.77, indice 1, alin.6, teza a-II-a din Codul Fiscal în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2013.
PREȘEDINTE,
M. P.
GREFIER,
G. D.
Red.P.M.
Tehnored.B.M.
Ex.7/28.02.2013
O.D.C.P.8528
← Fond funciar. Sentința nr. 1569/2013. Judecătoria GĂEŞTI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1434/2013.... → |
---|