Plângere contravenţională. Sentința nr. 159/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 159/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 3070/232/2012

Dosar nr._

Ex.4

ROMÂNIA

Judecătoria Găești – Județul Dâmbovița

Sentința civilă nr.159

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013

Instanța constituită din:

Președinte - C. C.

Grefier - C. C.

Pe rol cauza civilă având ca obiect – plângere contravențională O.G.15/2002 formulată de petentul C. I. Avocat Gatejescu M. S., cu sediul în C., .. 15, județul D., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită și prin biroul registratură s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri din partea intimatei, după care:

După referatul cauzei, președintele completului de judecată, din oficiu, verifică modul de îndeplinire a procedurii de citare, apreciind că este legal îndeplinită, iar față prevederile art. 1591 alin.4 cod procedură civilă, instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, potrivit art.150 Cod procedură civilă instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub nr._ petentul C. I. Avocat Gatejescu M. S. a solicitat anularea procesului verbal . nr._/2.05.2012 iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii petentul a invocat în principal nulitatea procesului verbal de contravenție în temeiul art.17 din OG 2/2001 pentru lipsa semnăturii agentului constatator, precum și aspecte legate de contravenția continuă și jurisprudența CEDO în materie contravențională, solicitând judecarea și în lipsă.

Petentul a depus la dosar copia procesului verbal contestat.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei planșa foto, adresa Biroul Român de Metrologie Legală, certificat calificat și autorizația de control a agentului constatator, solicitând judecarea și în lipsă.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 21.03.2012, ora 08,10, a fost depistat autovehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare_, că a circulat pe autostrada A1, km 70+460m, pe raza localității P., jud. Dâmbovița. În urma verificărilor efectuate nu a fost identificată

rovinietă valabilă pentru categoria respectivă de vehicul emisă pentru numărul de înmatriculare menționat.

A fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._ din 02.05.2012 prin care a fost constatată săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare pe și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, fiind sancționat petentul cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.

De asemenea, în temeiul art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, a fost obligat petentul la plata sumei de 28 euro, în echivalent lei, reprezentând tariful de despăgubire.

Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, trecând la analiza legalității actului constatator atacat, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ. Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, procesul verbal trebuie să cuprindă mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, iar lipsa acestor mențiuni se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal, care se poate constata și din oficiu.

Procesul verbal atacat în cauză poartă mențiunea că documentul a fost generat și semnat electronic de agentul constatator, potrivit prevederilor Legii nr.455/2001 și H.G. nr.1259/2001. Dar actul constatator a fost comunicat contravenientului în formă tipărită, fără ca pe procesul verbal comunicat să existe semnătura olografă a agentului constatator, semnătura electronică despre care se face vorbire în cuprinsul acestuia nefiind valabilă decât pe un înscris în format electronic.

În plus, din interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 455/2001, rezultă că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate înscrisurilor sub semnătură privată în privința condițiilor și efectelor lor. Dar procesul verbal de contravenție, având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, este considerat un act autentic, iar nu un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuțiilor sale, cu respectarea formalităților prevăzute de OG 2/2001.

De asemenea, procesul verbal contestat, deși se susține că a fost generat și semnat electronic, nu este destinat a fi citit în formă electronică, fiind comunicat petentului în formă tipărită, fapt ce contravine prevederilor art. 4 pct. 2 din Legea 455/2001, care definește înscrisul electronic ca fiind o colecție de date în formă electronică în care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Având în vedere acestea, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție contestat de petent este lovit de nulitate absolută, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001 cu privire la semnătura agentului constatator.

Pe de altă parte, intimata a depus la dosar adresa emisă de Biroul de Metrologie Legală pentru a face dovada că sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovignietei nu este supus controlului metrologic, aspect ce nu are însă nici o relevanță sub aspectul cerinței legale ca înregistrarea să fie făcută de un mijloc tehnic omologat, conform dispozițiilor art.9 alin.2 din OG 15/202 modificată și completată prin OG 8/2010, potrivit căroraîncepând cu data de 1 august 2010 constatarea

contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”. Deși definiția mijlocului tehnic omologat nu se regăsește în OG 15/2002, noțiunea de mijloc tehnic omologat este diferită de cea de mijloc tehnic verificat metrologic, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 109 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care folosește sintagma „mijloc tehnic omologat și verificat metrologic” la constatarea contravențiilor rutiere.

În speță, intimata nu a făcut nici dovada omologării în condițiile legii a mijlocului tehnic de constatare a contravenției.

Cu privire la tariful de despăgubire, instanța reține că prin Legea nr. 144/23.07.2012 a fostmodificată OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. Astfel, art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 a statuat că: la articolul 8 din O.G. nr. 15/2002, alineatele 3, 31 și 6 se abrogă, iar prin art. II din Legea nr.144/2012 s-a stabilit că tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (…), aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul verbal contestat, cu efectul exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale și de la plata tarifului de despăgubire aplicate prin acest proces verbal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul C. I. Avocat Gatejescu M. S., cu sediul în C., .. 15, județul D., împotriva intimatei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. CESTRIN, cu sediul în București, ..401A, sector 6.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2011.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2013.

Președinte,

Grefier,

Red.C.C.

Tehnored.C.C.

Ex.4/20.02.2013

O.D.C.P.8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 159/2013. Judecătoria GĂEŞTI