Plângere contravenţională. Sentința nr. 1843/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 1843/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 703/232/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1843

Ședința publică din data de 09.10.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta I. Gh. E., domiciliată în comuna Hulubești, ., județul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița.

Acțiunea scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petenta personal și martora I. N., lipsă intimatul.

Procedura de citare completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței obiectul cererii, stadiul judecații, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care;

Instanța procedează la audierea martorei I. N., ale cărei susțineri au fost consemnate în scris, semnate și atașate la dosarul cauzei, după care pune in discuție excepția tardivității introducerii plângerii invocată de intimat în întâmpinare:

Petenta învederează instanței ca a semnat procesul verbal de contravenție dar nu l-a ridicat, deoarece era noapte si ea nu știe sa citească și urma să meargă a doua zi să-l ia dar nu s-a dus pentru ca a fost bolnavă si a crezut ca va primi acasă procesul verbal. A aflat de amenda când s-a dus să ia ajutorul de încălzire de la primărie. Solicită instanței să dispună admiterea plângerii și anularea procesului-verbal contestat.

Instanța rămâne in pronunțare si pe excepția de tardivitate invocată de intimat și pe fondul cauzei.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._, petenta I. Gh. E., domiciliată în comuna Hulubești, ., județul Dâmbovița, a formulat plângere împotriva procesului verbal ., nr._ din 24.10.2011, prin care a fost amendată cu suma de 10 milioane lei, fără motiv de domnul agent constatator G. G. de la Postul de Poliție al comunei Valea M., județul Dâmbovița.

În motivarea plângerii, petenta arată că a avut o discuție cu cumnata sa T. N., care i-a ieșit în cale strigându-i ca să nu mai plătească la Ocolul Silvic paza pentru pădure că nu va mai fi a ei, aducându-i injurii, calomnii și amenințări cu moartea de către fiica acesteia, care a dat și telefon la poliție.

Petenta a solicitat instanței să fie exonerată de plata amenzii în sumă de 10 milioane lei și totodată anularea prezentului proces verbal pentru că cele arătate în prezentul proces verbal nu sunt adevărate.

S-a anexat plângerii procesul verbal de contravenție contestat.

În drept plângerea nu a fost motivată.

La data de 03.04.2013 intimatul IPJ Dâmbovița a formulat întâmpinare arătând că prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 24.10.2011, încheiat de agent constatator G. G. din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Valea M., petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.000 lei, deoarece la data sus menționată în jurul orelor 20,20 pe D.C. B. de Jos, a adresat injurii și expresii jignitoare numitei D. V., ce se deplasa pe drumul comunal B. de Jos, lezându-i demnitatea, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.3 pct.1 rap.la art.4 alin.1, lit.b din Legea nr.61/1991.

Pe cale de excepție s-a invocat tardivitatea introducerii plângerii contravenționale întrucât sancțiunea contravențională a fost aplicată la data de 24.10.2011.

Pe fondul cauzei s-a arătat că potrivit raportului agentului constatator, rezultă că la data de 24.10.2011 a fost sesizat prin SNUAU 112 de către numita D. V. cu privire la faptul că reclamanta îi adresează injurii și expresii jignitoare. Deplasându-se la fața locului, agentul constatator a purtat discuții cu reclamanta și i-a atras atenția că fapta se sancționează potrivit dispozițiilor Legii nr.61/1991. Cu toate acestea chiar și în prezența organelor de poliție reclamanta a continuat să adreseze injurii și expresii jignitoare numitei D. V..

Pentru aceste considerente, s-a solicitat respingerea plângerii și pe fond menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic, din raportul agentului constatator, raportul agentului de poliție care îl însoțea, coroborat cu cele menționate în procesul verbal de sancționare contravențională, rezultând „vinovăția certă și fără echivoc a petentei”.

În dovedirea întâmpinării a fost indicată proba cu înscrisuri.

S-a solicitat aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 cod procedură civilă.

S-au atașat întâmpinării în copie înscrisurile aflate la filele 15-19.

Instanța a încuviințat proba cu martori solicitată de petentă și proba cu înscrisuri solicitată de intimat.

Soluționând cu prioritate excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de intimată prin întâmpinare, excepție absolută de procedură, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 137 Cod proc. civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond, precum și asupra celor de procedură, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța reține următoarele:

Potrivit art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În cauză, procesul-verbal de contravenție contestat de petentă a fost încheiat la data de 24.10.2011 și a fost comunicat la aceeași dată, petenta consemnând că nu recunoaște fapta și semnând de luare la cunoștință, conform mențiunilor din procesul,verbal.

Instanța constată că plângerea contravențională formulată de petentă a fost înregistrată pe rolul instanței abia la data de 26.02.2013, fiind depusă personal, depășindu-se cu peste un an termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (calculat de la data luării la cunoștință prin semnătură pe procesul verbal la data de 24.10.2011).

Față de aceste aspecte, instanța urmează să admită excepția tardivității invocată de intimat și să respingă plângerea contravențională ca tardiv formulată, fără a mai analiza apărările pe fond ale petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii, invocată de intimat.

Respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta I. Gh. E., domiciliată în comuna Hulubești, ., județul Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..64, județul Dâmbovița.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 09.10.2013.

PREȘEDINTE,

C. C.

GREFIER,

P. M.

Red.C.C.

Tehnored.L.N.D.

Ex.5/30.10.2013

O.D.C.P.-8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1843/2013. Judecătoria GĂEŞTI