Plângere contravenţională. Sentința nr. 1873/2013. Judecătoria GĂEŞTI

Sentința nr. 1873/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 2457/232/2013

Operator de date cu caracter personal nr. 8528

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GĂEȘTI

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.1873

Ședința publică din 10 octombrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. M. O.

Grefier C. S. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – OG 15/2002 privind pe petenta .. cu sediul în M., ., jud.Prahova în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN cu sediul în București, ..401 A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 08.07.2013, sub nr._, petenta .. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN anularea procesului verbal . nr._/11.06.2013.

În motivare a arătat că în data de 26.05.2013 autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără rovinietă, întrucât a deținut rovinietă valabilă pe 30 de zile 26.04.2013 – 25.05.2013, iar în data de 25.05.2013 autoturismul a rămas imobilizat în . descărca marfă, loc de unde nu avea să cumpere rovinietă. Deși programarea descărcării era în data de 27.05.2013, marfa a fost descărcată mai devreme astfel că șoferul deși a vrut să cumpere rovinietă din această localitate nu a găsit. Petenta a mai susținut că autoturismul a circulat fără rovinietă 64 minute, pentru că începând cu data de 27.05.2013 posedă rovinietă valabilă.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept.

Petenta a depus la dosar în copie: procesului verbal . nr._/11.06.2013, factura nr. OPMR_/27.05.2013, factura nr. OPMR_/26.04.2013, plic privind comunicarea procesului verbal contestat și bon fiscal reprezentând plata rovinietei.

Prin întâmpinare intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN a solicitat respingerea plângerii.

În motivare a susținut că autoturismul având numărul de înmatriculare_ a circulat la data de 26.05.2013 pe A1 Km 70+460m, pe raza localității P., județ Dâmbovița, fără a deține rovinieta valabilă. A mai susținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002 și art. 7 din Legea 455/2001 coroborat cu art. 19 din OG 2/2001.

Analizând cu prioritate excepția invocată, față de disp. art. 248 C.pr.civ., reține următoarele:

Potrivit art. 10 ind. 1 din OG 15/2002, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Astfel, instanța competentă să soluționeze, prezenta plângere este, potrivit dispozițiilor art. 10 ind. 1 din OG 15/2002 coroborate cu dispozițiile art. 94 pct. 3 C.pr.civ, Judecătoria M., ca instanță în a cărei rază teritorială își are domiciliul petenta.

Având în vedere că normele care reglementează competenta teritorială exclusivă sunt imperative, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3 C.pr.civ., instanța constată că excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești este întemeiată, astfel încât, o va admite și în baza art. 132 C.pr.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite excepția necompetenței teritoriale de soluționare a plângerii formulate de petenta .. cu sediul în M., ., jud. Prahova în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. CESTRIN cu sediul în București, ..401 A, sector 6.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 10.10.2013.

.

Președinte,

O. A. M.

Grefier,

C. S. G.

Red. / Tehn. A.O.

04.11..2013

3 ex.

Operator de date cu car. personal 8528

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1873/2013. Judecătoria GĂEŞTI