Plângere contravenţională. Sentința nr. 2876/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2876/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 24474/280/2012
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2876
Ședința publică din data de 20.12.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A. M. O.
Grefier: M. P.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul P. G. G., domiciliat in Pitești, ., ., ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI D. –cu sediul în TARGOVISTE, . DÂMBOVIȚA.
Mersul lucrărilor și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 11.12.2013, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauza pentru data de azi, 20.12.2013, când a pronunțat următoarea sentință civilă.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 03.12.2012 sub nr._ petentul P. G. G. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.11.2012 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 28.11.2012, în timp ce se deplasa cu autoturismul Skoda O. cu numărul de înmatriculare_ a fost oprit în trafic, pe raza orașului Găești de către un agent de poliție care i-a comunicat procesul verbal ce îl contestă, ca urmare a neacordării priorității de trecere la o trecere de pietoni. Precizează că măsura este abuzivă, deoarece oprirea s-a efectuat la circa 200 metri depărtate de trecerea de pietoni, iar în momentul trecerii cu vehiculul peste trecere nu a observat nici o persoană angajată în traversare, care să fie pusă în pericol, stânjenită sau obstrucționată.
Petentul a depus la dosar în copii: procesul verbal contestat și actul de identitate.
Prin sentința civilă nr. 4887 din 28.05.2013, pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul_ /2013 s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Găești.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție.
Susține că fapta a fost constatată de lucrătorii de poliție în mod direct și nemijlocit, prin propriile simțuri și a fost filmată, iar din înregistrare se observă autoturismul condus de pentent care traversează trecerea de pietoni fără a acorda prioritate.
Au fost depuse la dosar suportul magnetic, plansa foto și înscrisuri.
Analizând actele dosarului, reține următoarele:
Potrivit mențiunilor procesului verbal CP nr._ încheiat la data de 28.11.2012, ora 15.13, în Găești, . a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, pe sensul său de mers.
În consecință, s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzute de art. 135 lit. h HG 1391/2006 rap. la art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.
Verificând legalitatea procesului – verbal atacat conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a constata ca acesta este legal întocmit, agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița fiind competent a constata contravenții și a aplica sancțiuni în baza H.G. 1391/2006, respectiv a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, iar fapta reținută în sarcina petentului se circumscrie prevederilor art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
De asemenea, instanța reține că procesul-verbal întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 16 si 17 din OG 2/2001, iar sancțiunea contravențională dispusă este individualizată în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ.
Din motivarea plângerii contravenționale cât și din cuprinsul obiecțiunilor menționate în cuprinsul procesului – verbal, rezultă că petentul nu recunoaște săvârșirea faptei.
Analizând procesul verbal de constatare a contravenției instanța reține că nu este susținut de dovezile în baza cărora a fost întocmit, imaginea preluată în planșele foto aflate la dosarul cauzei este neclară, neputând fi evidențiat numărul de înmatriculare iar înregistrarea pe suport electronic nu poate fi accesată. În concluzie, instanța urmează să rețină, sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat, că nu s-a făcut dovada existenței unei stări de fapt în acord cu cea reținută de agentul constatator în cuprinsul acestuia, prezumția de temeinicie a procesului – verbal a fost răsturnată prin probele administrate.
Față de argumentele invocate, în temeiul art. 34 din OG nr.2/2001, instanța va admite plângerea formulată, va anula procesul verbal de contravenție și va exonera petentul de la plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul P. G. G., domiciliat in Pitești, ., ., . în contradictoriu INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, ..64 jud. Dâmbovița.
Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 28.11.2012.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Decembrie 2013.
Președinte,
Grefier,
Red./ O.A .M.
tehnored. B.M.
17.01.2014
Ex.4
Operator de date cu
caracter personal nr. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 353/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1873/2013.... → |
---|