Plângere contravenţională. Sentința nr. 2028/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2028/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 4514/232/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2028
Ședința publică de la 24.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
Grefier: M. - A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002 - formulată de petentul D. I. V., cu domiciliul în Găești, ., ., jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind amânată pentru ca petentul să depună la dosarul cauzei, sub sancțiunea amenzii judiciare procesul verbal contestat în original. Totodată grefierul arată că petentul nu a depus la dosarul cauzei relațiile solicitate, după care:
În baza art. 108 ind. 1 Cod Procedură Civilă, instanța, aplică petentului D. I. V., amendă judiciară în cuantum de 100 de lei pentru nedepunerea la dosarul cauzei a procesului verbal contestat în original astfel cum i s-a pus în vedere la termenele de judecată din data de 13.12.2012, 07.03.2013, 11.04.2013, 30.05.2013 și 12.09.2013.
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată sub nr._ petentul D. I. V. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de către intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, ca fiind nelegal.
În motivarea plângerii petentul arată că amenda aplicată este abuzivă și exagerat de mare, deoarece a recunoscut că a circulat fără centură de siguranță, iar în privința asigurării arată că amenda nu are justificare deoarece nu este proprietarul mașinii, așa cum rezultă din talonul mașinii.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
S-a depus la dosar: certificatul de înmatriculare; procesul verbal . nr._ încheiat la data de 18.09.2012; actul de identitate al petentului.
Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea plângerii și pe fond menținerea procesului verbal de contravenție ca legal și temeinic.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 18.09.2012 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei și avertisment deoarece la aceeași dată, în jurul orelor 7,57, în Găești, . condus autoturismul Opel cu nr._ și nu a purtat centura de siguranță. De asemenea nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al auto și nu face dovada încheierii poliței de asigurare obligatorie pentru răspunderea civilă, fapte prevăzute și pedepsite de disp. art. 36 alin. 1 rap. la art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată; art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 rap. la art. 101 alin. 1 pct.18 din OUG 195/2002 republicată și art. 76 alin. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 64 din Legea 136/1995.
Contrar celor susținute de petent amenda contravențională a fost aplicată în limitele prevăzute de lege. Agentul constatator nu a făcut altceva decât să solicite petentului să facă dovada achitării poliței de asigurare obligatorie iar petentul a menționat în procesul verbal de contravenție că a uitat să încheie această poliță. În cererea de chemare în judecată petentul susține că nu este proprietarul vehiculului, însă la momentul depistării în trafic nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și nici nu a precizat că nu este proprietarul autovehiculului făcând mențiunea sus arătată.
Faptele au fost constatate în mod direct și nemijlocit de către agentul constatator astfel că revine petentului obligația de a produce probe care să înlăture prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție.
Din fișa istoric abateri rezultă că petentul a mai fost sancționat contravențional pentru neportul centurii de siguranță atât anterior cât și ulterior prezentei contravenții ceea ce denotă ca acesta nu obișnuiește să poarte centura de siguranță.
Întrucât petentul recunoaște că nu purta centura de siguranță și nu face nicio referire la fapta de a nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, în contextul în care se va admite plângerea contravențională instanța nu va putea anula procesul verbal de contravenție decât parțial.
Din raportul agentului constatator, raportul agentului de poliție ce-l însoțea, fișa istoric abateri, coroborate cu cele menționate în procesul verbal de contravenție, rezultă vinovăția certă și fără echivoc a petiționarului.
Probe: înscrisuri.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în speță, instanța constată că se impune admiterea în parte a plângerii, pentru următoarele considerente:
Petentul a formulat plângere în termenul prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Ca situație de fapt, se rețin următoarele:
La data de 18.09.2012 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei și de două ori cu avertisment deoarece la aceeași dată, în jurul orelor 7,57, în Găești, . condus autoturismul Opel cu nr._ și nu a purtat centura de siguranță. De asemenea nu a avut asupra sa certificatul de înmatriculare al auto și nu a făcut dovada încheierii poliței de asigurare obligatorie pentru răspunderea civilă, fapte prevăzute și pedepsite de disp. art. 36 alin. 1 rap. la art. 99 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată; art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 rap. la art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 republicată și art. 76 alin. 1 din OUG 195/2002 rap. la art. 64 din Legea 136/1995.
La rubrica „Alte mențiuni” au fost consemnate obiecțiunile formulate de petent.
Petentul a semnat procesul verbal contestat.
Situația de fapt mai sus arătată reiese din procesul verbal contestat și din rapoartele lucrătorilor de poliție.
Examinând cuprinsul procesului verbal contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel, procesul-verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 76 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, instanța reține că:
Potrivit art. 76 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepția celor cu tracțiune animala, care circulă pe drumurile publice, trebuie sa aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii.
Conform art. 64 din Legea 136/1995, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.
Iar conform art. 48 din aceeași lege, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.
Din textele de lege mai sus citate reiese că obligația de a încheia polița RCA aparține proprietarului vehiculului, lui trebuind să i se aplice sancțiunea în caz de nerespectare a prevederilor art. 48 din Legea 136/1995, corelate cu art. 76 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
În speța de față, în mod nejustificat a fost sancționat cu amendă de 1000 de lei petentul, deoarece acesta nu este proprietar al autoturismului, așa cum reiese din certificatul de înmatriculare.
Chiar dacă petentul nu a menționat aspectul că nu el este proprietar, ci a arătat la rubrica alte mențiuni că a uitat să plătească polița RCA, aceasta nu înseamnă că lucrătorul de poliție nu trebuia să facă verificări pentru a stabili cine este proprietarul vehiculului, cunoscând faptul că subiect activ al acestei contravenții nu poate fi decât proprietarul.
Pentru acest considerent, instanța constată că sancțiunea aplicată petentului, aceea de 1000 de lei amendă este nelegală, deoarece el nu putea săvârși contravenția reținută în sarcina sa, nefiind proprietarul respectivului vehicul. Motiv pentru care instanța va anula procesul verbal contestat cu privire la această contravenție prevăzută de art. 76 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
Cu privire la celelalte două contravenții, aceea prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și aceea prevăzută de art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006, instanța reține că petentul nu neagă săvârșirea lor, ba chiar despre lipsa certificatului de înmatriculare nici nu amintește în plângerea sa, precizând doar că nu a purtat centura de siguranță.
Având în vedere această atitudine a petentului, care recunoaște explicit (sau implicit în cazul lipsei certificatului de înmatriculare), dar și având în vedere faptul că cele două contravenții sunt corect descrise, individualizate, arătându-se textele de lege care le prevăd și le sancționează, sancțiunile fiind și ele legale și temeinice, instanța va menține procesul verbal contestat pentru aceste două contravenții.
De altfel, cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că cele consemnate în cuprinsul acestuia (ne referim la contravenția prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și la aceea prevăzută de art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006) se completează cu raportul agentului constatator și cu raportul lucrătorului de poliție care îl însoțea, astfel că instanța apreciază că, în cauză, s-a dovedit săvârșirea de către petent, cu vinovăție, a faptelor pentru care a fost sancționat prin procesul verbal de contravenție contestat, anume nepurtarea centurii de siguranță și lipsa certificatului de înmatriculare.
Pentru aceste considerente, instanța va menține procesul verbal contestat cu privire la cele două contravenții mai sus arătate, va menține cele două sancțiuni cu avertismentul aplicate și cele 2 puncte de penalizare aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea formulată de petentul D. I. V., cu domiciliul în Găești, ., ., jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, .. Dâmbovița.
Anulează procesul verbal contestat . nr._ din data de 18.09.2012 în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 76 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.
Exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1000 de lei.
Menține procesul verbal contestat în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006.
Menține sancțiunea complementară constând în 2 puncte de penalizare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 Octombrie 2013.
Președinte,
M. M.
Grefier,
B. A. M.
Red. Tehn. M.M.
Ex. 2 / 22.11.2013
ODCP 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1940/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2479/2013.... → |
---|