Plângere contravenţională. Sentința nr. 2068/2013. Judecătoria GĂEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2068/2013 pronunțată de Judecătoria GĂEŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 1171/232/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GĂEȘTI
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2068
Ședința publică de la 28.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. M.
Grefier: M. A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională – înlocuire amendă formulată de petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ – OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI, cu sediul în Topoloveni, .. 316, județul Argeș, în contradictoriu cu intimata N. N., cu domiciliul în comuna Ludești, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare, cauza fiind la primul termen de judecată, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești și acordă cuvântul părții prezente asupra acesteia.
Intimata, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești, invocată din oficiu.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013, petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ – OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI a solicitat, în contradictoriu cu intimata N. N., înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petenta a arătat că în termenul de 30 de zile intimatul nu a făcut dovada achitării amenzii și nu există posibilitatea executării silite.
În drept petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 și art. 405 alin. 2 din Cod procedură civilă.
La cerere au fost anexate, în copie, înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001, actualizată, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit notei telefonice întocmite de grefier, intimata a săvârșit contravenția în ..
Față de locul săvârșirii contravenției - ., se reține că în prezenta cerere competența aparține Judecătoriei Topoloveni, județul Argeș, așa cum s-a stabilit prin H.G. 337/1993.
Astfel, instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești și să decline competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Topoloveni, județul Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Hotărăște
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Găești, invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta DIRECȚIA SILVICĂ ARGEȘ – OCOLUL SILVIC TOPOLOVENI, cu sediul în Topoloveni, .. 316, județul Argeș, în contradictoriu cu intimata N. N., cu domiciliul în comuna Ludești, .,
în favoarea Judecătoriei Topoloveni, județul Argeș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, 28.10.2013.
PREȘEDINTE:
M. M.
Grefier:
B. M. - A.
Red. M.M. / Tehn. M.M.
EX. 2 / 13.11.2013
O.D.C.P. 8528
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1033/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1496/2013.... → |
---|